Review: Diablo III Reaper of Souls
Sunt sigur că mulţi dintre cei care ajung în mod regulat pe Nivelul2 cunosc redacţia noastră de ceva vreme şi ne-au citit articolele din print. Pe de altă parte, vreau să cred că trecerea în mediul online aduce – pe lângă noile oportunităţi ce ţin exclusiv de natura publicaţiilor digitale –, şi cititori proaspeţi, dornici să ne cunoască viziunea sui generis asupra jocurilor, dar şi perspectiva asupra modului în care ar trebui să se facă jurnalismul de jocuri la acest nivel. Revenind la oile noastre satanice, deşi regret că nu pot face o trimitere prin linkuri către recenzia închinată versiunii de consolă a infamului Diablo III (menţionez doar nota primită: 8.6) sau preview-ul Reaper of Souls, pentru care au fost necesare multe ore investite în data mining, voi face apel la dreptul de a mă auto-cita:
“Chiar şi aşa, nu-mi fac speranţe în privinţa poveştii, care îmi pare idioată încă de pe acum. În cazul de faţă, prefer să închid ochii şi să visez la un gameplay rupt din Rai, probabil prin Q1-Q2 2014; poate îmi aude cineva rugăciunile. Nimeni? Chiar nimeni?!”
Niciodată nu m-am înşelat într-o asemenea măsură, iar avalanşa de regret ce mi-a acoperit sufletul este departe de a fi exprimată în cuvinte. Ce-i drept, ghicisem subiectul expansiunii Reaper of Souls înainte de anunţul oficial şi, culmea, nu am dat greş nici în privinţa clasei nou introduse. Şi cum românul e născut prooroc, ţineţi minte următoarele cuvinte profetice: Lilith şi Mephisto vor juca un rol major în următoarea expansiune, iar clasa nou introdusă va fi un alt hibrid inspirat din eroii prezenţi în rosterul Diablo II (asta numesc eu spoiler!).
În realitate, RoS a transmogrificat hack’n’slash-ul problematic din ograda Blizzard într-o măsură greu de imaginat. Fiecare element din mecanica de joc a fost şlefuit precum un diamant de-al lui Covetus Shen, până când echilibrul şi funcţionalitatea au devenit trăsături definitorii – ceea ce îmi permite să afirm împăcat sufleteşte că acum, după prima expansiune, Diablo III a devenit cel mai bun joc din categoria sa. Pentru jucătorii cazuali, care ajung foarte rar în universul Sanctuary şi regretă achiziţia originalului, un act suplimentar dominat de un antagonist sinistru şi o clasă inspirată din vechiul Paladin nu sună tocmai încântător, dar modificările suferite după patch-ul 2.0.1 (împreună cu trecerea efectivă la RoS) au optimizat radical experienţa de gameplay – mă gândesc aici în special la sistemul autoadaptant de alegere al dificultăţii, alcătuit acum din cinci trepte. Ei bine, mai departe voi analiza noile caracteristici, pentru a identifica corect calităţile ingredientelor alchimice deosebite, adăugite de nebunia malefică a lui Malthael în formula acestei licori până nu de mult tulburi.
Povestea primei expansiuni se desfăşoară în două locaţii legendare, pline de mister şi istorie: Westmarch şi Pandemonium. Cu cetatea de legătură dintre lumea îngerilor şi cea a demonilor ne-am mai întâlnit în Diablo II, dar Westmarch este o zonă inedită, cu foarte multe puncte de interes. Vei explora străzi medievale înguste, canale pline de cadavre putrezite, un cimitir gigantic ori mlaştini bântuite – toate într-un singur act. Să fiu sincer, credeam că povestea jocului va căpăta o formă dezastruoasă după înfrângerea lui Diablo şi capturarea tuturor tartorilor de importanţă majoră în Black Soulstone, aşa că nu mică mi-a fost mirarea când am văzut cât de natural şi logic se face trecerea în Actul V. Blizzard a pus la punct mitologia jocului, iar informaţiile importante parvin acum din surse multiple, ce nu trebuiesc ignorate. Jurnale, cărţi, dialoguri (Kormac, Lyndon şi Eirena au acum scurte queste secundare proprii), ba chiar locaţiile explorate – toate transmit detalii relevante subiectului, construind un cadru dark fantasy solid pentru Malthael şi acţiunile sale. În acelaşi timp, eroul-Nephalem devine o forţă de temut recunoscută oriunde şi de către oricine, level cap-ul ridicat la 70 adăugând noi abilităţi ofensive şi defensive pentru fiecare clasă. A, dacă tot am menţionat clasele…
23 Comentarii
Vira
Pacat de povestea de 2 lei
Aidan
Daca privesti toate evenimentele orchestrate de DIablo ca pe un ‘grand masterplan’, nu e chiar atat de proasta. Hell, pana si Malthael e jucat pe degete…
negaterium
Cute review. Jocul chiar a renascut, e mult mai „mestecabil” acum 🙂
Cosmin
Am avut impresia ca pagina a doua a fost scrisa de CioLAN 🙂
Intr-adevar, Diablo III a „iesit din beta”. Now. Back to killing 10391039484019 monsters.
Aidan
Am scris pagina 2 mancand biscuiti. Biscuitii (cu vanilie) au efectul asta asupra mea 😛
mihai
Din pacate end gameul este tot problematic.O data ajuns la un anumit nivel lipsa tradeului se simte.Fara posibilitatea de a colectiona itemuri si a le da in schimbul altora se pierde din farmec.macar un town trading organizat , pt a combate plictiseala dupa ce ajungi la T6
mihai
desi si un trade rmah only nu ar fi rau pt ca pe euro ai vinde doar best items si le-ai cumpara tot pe cele mai bune.ah a fost o greseala , dar rmah prn faptul ca e pe bani reali filtreaza doar cele mai bune si elimina problemele inflatiei de gold
Sun
Deci care-s pronosticurile pentru urmatoarele clase din expansion-uri?
Aidan
Un druid ar aduce zambetul pe buzele mele…
Sun
Da, ar merge un Druid, mai ales ca Witch Doctor-ul a fost un fel de Necro.
Mihai
nu ar strica un druid , si nici o asasina :). au cam terminat cu atributele (sutn 2 clase / atribut), dar eu nu sunt sigur ca or sa mai scoata unul. Aha, gata am gasit: baga un pandaren, pt aia mici cu ochii galbeni 🙂
mihaivisanmiuV
.Sincer fanii diablo 1 si 2 tot nu apreciaza jocul cu aceste modificari.Ploblema sta inca in simplificarea jocului si accesibilitatea lui pentru oricine.Poate doar dificultatea ridicata mai trezeste un interes.Totusi nici un joc de la blizzard nu va fi bun pana cand nu scot drm-ul ala de always online.Totusi de asta acum avem diablo pe console.Parca si gameplay-ul este mai bun pe gamepad.
Aidan
Eu am jucat 9 ani de zile Diablo 2 si vreo 4 ani Diablo, dar asta nu inseamna ca imi displace D3 RoS. Nu generaliza, fiindca risti sa incadrezi nenumarati oameni cu opinii diferite intr-o categorie gresita. Tocmai aceste generalizari eronate, popularizate foarte agresiv in mediul online, duc la conflicte inutile. Foarte multi dintre cei multumiti de un lucru nu isi vor exprima aprecierea, fiindca nu considera necesar acest lucru. Feedbackul pozitiv este mai greu de obtinut decat cel negativ.
Pe de alta parte, sunt perfect de acord cu tine in privinta versiunii pentru consola.
Paul Ghioca
What?
ncv
What…?! …are you questioning?
Aidan
CV-urile se depun la Kimo. Bafta!
Bethrezen
Mie mi se pare in continuare Diablo 3 foarte plictisitor datorita lipsei de diversitate a gameplay-ului si a alegerilor prea putine in dezvoltarea caracterului. Poate si din cauza c-am jucat Path of Exile. Dupa mine, PoE e un hack’n slash cu adevarat revolutionar in materie de optiuni si combinatii de skill-uri posibile si e un joc care mai degraba ramane fidel „atmosferei Diablo” decat Diablo 3.
Aidan
Da, PoE este un joc hyper-complex si are o atmosfera 100% dark fantasy, numai ca seria Diablo nu a fost niciodata faimoasa pentru complexitatea dezvoltarii eroului…Nici Diablo, Hellfire sau D2+LoD nu aveau un sistem tridimensional de evolutie.
alexEAT
Intr-adevar, foarte bun jocul. Cam numai asta joc de cand s-a lansat pana acum.
Cat despre flame war.. nu pot sa zic decat: D3 > PoE
Robert Iorgulescu
Simplu si frumos articol Aidan :). Eu personal nu pot sa mai ma despart de RoS de la lansare, farmez Torment 4 cu Demon Hunter.
Aidan
Multumesc pentru apreciere:) Am preferat un articol relativ scurt, fiindca am scris multisor despre Diablo 3 prin alte locuri si nu mai vroiam ceva enciclopedic.
Esett
Am doar o intrebare. Daca nu am savurat deloc noul patch care a adus modificarile expansiunii in varianta vanilla o sa imi placa ROS. Chiar nu mai vreau sa fiu dezamagit pe banii mei din nou.
Aidan
Mai bine il eviti cu totul. Poate DIII nu este pentru tine? 😕