Sunt sigur că mulţi dintre cei care ajung în mod regulat pe Nivelul2 cunosc redacţia noastră de ceva vreme şi ne-au citit articolele din print. Pe de altă parte, vreau să cred că trecerea în mediul online aduce – pe lângă noile oportunităţi ce ţin exclusiv de natura publicaţiilor digitale –, şi cititori proaspeţi, dornici să ne cunoască viziunea sui generis asupra jocurilor, dar şi perspectiva asupra modului în care ar trebui să se facă jurnalismul de jocuri la acest nivel. Revenind la oile noastre satanice, deşi regret că nu pot face o trimitere prin linkuri către recenzia închinată versiunii de consolă a infamului Diablo III (menţionez doar nota primită: 8.6) sau preview-ul Reaper of Souls, pentru care au fost necesare multe ore investite în data mining, voi face apel la dreptul de a mă auto-cita:

“Chiar şi aşa,‭ ‬nu-mi fac speranţe în privinţa poveştii,‭ ‬care îmi pare idioată încă de pe acum.‭ ‬În cazul de faţă,‭ ‬prefer să închid ochii şi să visez la un gameplay rupt din Rai,‭ ‬probabil prin Q1-Q2‭ ‬2014‭; ‬poate îmi aude cineva rugăciunile.‭ ‬Nimeni‭? ‬Chiar nimeni‭?!”

Niciodată nu m-am înşelat într-o asemenea măsură, iar avalanşa de regret ce mi-a acoperit sufletul este departe de a fi exprimată în cuvinte. Ce-i drept, ghicisem subiectul expansiunii Reaper of Souls înainte de anunţul oficial şi, culmea, nu am dat greş nici în privinţa clasei nou introduse. Şi cum românul e născut prooroc, ţineţi minte următoarele cuvinte profetice: Lilith şi Mephisto vor juca un rol major în următoarea expansiune, iar clasa nou introdusă va fi un alt hibrid inspirat din eroii prezenţi în rosterul Diablo II (asta numesc eu spoiler!).

În realitate, RoS a transmogrificat hack’n’slash-ul problematic din ograda Blizzard într-o măsură greu de imaginat. Fiecare element din mecanica de joc a fost şlefuit precum un diamant de-al lui Covetus Shen, până când echilibrul şi funcţionalitatea au devenit trăsături definitorii – ceea ce îmi permite să afirm împăcat sufleteşte că acum, după prima expansiune, Diablo III a devenit cel mai bun joc din categoria sa. Pentru jucătorii cazuali, care ajung foarte rar în universul Sanctuary şi regretă achiziţia originalului, un act suplimentar dominat de un antagonist sinistru şi o clasă inspirată din vechiul Paladin nu sună tocmai încântător, dar modificările suferite după patch-ul 2.0.1 (împreună cu trecerea efectivă la RoS) au optimizat radical experienţa de gameplay – mă gândesc aici în special la sistemul autoadaptant de alegere al dificultăţii, alcătuit acum din cinci trepte. Ei bine, mai departe voi analiza noile caracteristici, pentru a identifica corect calităţile ingredientelor alchimice deosebite, adăugite de nebunia malefică a lui Malthael în formula acestei licori până nu de mult tulburi.

Povestea primei expansiuni se desfăşoară în două locaţii legendare, pline de mister şi istorie: Westmarch şi Pandemonium. Cu cetatea de legătură dintre lumea îngerilor şi cea a demonilor ne-am mai întâlnit în Diablo II, dar Westmarch este o zonă inedită, cu foarte multe puncte de interes. Vei explora străzi medievale înguste, canale pline de cadavre putrezite, un cimitir gigantic ori mlaştini bântuite – toate într-un singur act. Să fiu sincer, credeam că povestea jocului va căpăta o formă dezastruoasă după înfrângerea lui Diablo şi capturarea tuturor tartorilor de importanţă majoră în Black Soulstone, aşa că nu mică mi-a fost mirarea când am văzut cât de natural şi logic se face trecerea în Actul V. Blizzard a pus la punct mitologia jocului, iar informaţiile importante parvin acum din surse multiple, ce nu trebuiesc ignorate. Jurnale, cărţi, dialoguri (Kormac, Lyndon şi Eirena au acum scurte queste secundare proprii), ba chiar locaţiile explorate – toate transmit detalii relevante subiectului, construind un cadru dark fantasy solid pentru Malthael şi acţiunile sale. În acelaşi timp, eroul-Nephalem devine o forţă de temut recunoscută oriunde şi de către oricine, level cap-ul ridicat la 70 adăugând noi abilităţi ofensive şi defensive pentru fiecare clasă. A, dacă tot am menţionat clasele…