Nemesis nu este breaking news pentru cei care au stors SoM până la ultima picătură. În SoW însă, motorul generator de căpetenii orce este incredibil de complex și divers. Jocul strălucește în multitudinea de situații și personaje care pot deriva din acest sistem. Personalitățile orcilor au o paletă atât de largă, încât veți întâlni trubaduri, asasini, bolnavi de nervi, fanatici religioși, precum și o mulțime de clișee sau stereotipuri, unele de sine conștiente, mustind de excelent umor și debordând ironie, dispreț sau pură ură. Interacțiunea cu ei naște întorsături de situație imposibil de prevăzut, mai ales în contextul în care pot fi recrutați în propria armată.

Vă dau un exemplu:

Mă îndreptam spre o căpetenie care mi-a tuns părul prea aproape de creier, dornic de o răzbunare la fel de prietenoasă. Pe drum, unul dintre orcii mei mă trădează din senin și mă atacă (mai era și legendar, trădarea în sine fiind motiv destul de întemeiat pentru a-mi roade unghiile de la un picior). Surprins chiar în momentul în care încercam să fug departe de o haită de caragori sălbatici, m-am trezit depășit de situație și, neavând nici un zid pe care să-l escaladez spre siguranță, am dat ortul popii. Îndrăcit de minunatele surprize ale sistemului Nemesis, îmi propun să-i găsesc pe amândoi și să le împrăștii bojocii. O iau deci la alergat, cu ochii roșii și balele fluturând. Pe drum sunt ambuscat din nou de un orc despre care nici nu știam că ar exista. Ăsta vine, mă înjură bine pentru cică i-aș fi omorât fratele și purcede la represalii. Mă lupt, îl înving, continui să alerg. Pe drum caut niște worms (orci slabi care cedează când sunt interogați), îi “intervievez”, aflu detaliile despre slăbiciunile țintelor mele și continui. Unuia dintre cei doi îi este frică de muște, este vulnerabil la atacuri de la distanță și explozii. Îl găsesc și îl omor cu ușurință fără ca măcar să fiu descoperit, profitând de o mulțime de avantaje găsite în fortăreață (mai întâi l-am coafat cu un stup de muște Morgai, că știam ce-i place deh. După, l-am prăjit nițel la foc mare după ce am tras în butoaie de grog. La final, am pus un pic de usturoi, sare și piper și era gata friptana). Pe al doilea l-am găsit în mijlocul unui grup destul de mare; ăsta era ceva mai răsărit, cu multe rezistențe, dar era foarte vulnerabil la atacuri din stealth, așa că am așteptat până ce și-a schimbat poziția, și i-am facut câteva găuri noi în fuselaj, sub privirile îngrozite ale gărzilor sale, care la final au alergat care încotro.

Toată suita de evenimente descrisă mai sus este însă doar un exemplu mic, și poate chiar lipsit de spectacol. Închipuiți-vă cum se desfășoară însă o luptă într-o fortăreață plină, în mijlocul unui haos de nedescris, după ce cauzezi incendii, tragi în momeala care atârnă pe ici, pe colo atrăgând caragori, dragoni sau craugi, otrăvești butoaie de grog sau dărâmi cuiburi de păianjeni și pogori asupra amărâților de orci toată cutia Pandorei.