REVIEW: Battlefield 1 (M.I.A.)

Și, că tot veni vorba de experiență, am păstrat pentru final cea mai enervantă problemă a lui Battlefield 1: progresia este dureros, agonizant de lentă. Într-un episod emblematic pe care l-am povestit la toată lumea (din asta deduceți ce viață incitantă duc), m-am chinuit câteva ore bune să joc meciuri ca să ajung la nivelul 2 (hehe) cu clasa Support, că văzusem eu că atunci se deblochează nu știu ce armă faină. După o serie de meciuri foarte frustrante, am făcut în sfârșit level-up și am intrat bucuros în meniul Customize Soldier, să dau unlock la noua armă. După care am constatat cu amărăciune că nu atinsesem nivelul 2 (hehe), ci doar crescusem de la nivelul 0 la nivelul 1. Ia-mă, Doamne! Țin minte că și în Battlefield Bad Company 2: Vietnam, de exemplu, progresia era lentă, dar Battlefield 1 duce grind-ul la un nou nivel. Și nici măcar nu merită atât de mult investiția de timp pentru că, așa cum menționam mai sus, armele sunt destul de puține pentru fiecare clasă. Așa că sfatul meu ar fi să nu vă faceți un scop din a avansa rapid în nivel, pentru că asta va duce doar la frustrare. Jucați în ritmul propriu și bucurați-vă de experiență.

Casca aia pare scoasă din Dark Souls

Pupici din 1918

Battlefield 1 nu este un joc fundamental diferit față de predecesorii săi, însă setting-ul său unic îi dă o savoare aparte și este o plăcere să te joci cu arsenalul disponibil în Primul Război Mondial. Este o gură de aer proaspăt în peisajul FPS-urilor multiplayer, însă oferă o varietate scăzută de arme și mult mai puține unlockables decât Battlefield 4. Numărul de ore pe care îl veți stoarce din el depinde în mare măsură de cât de cool vi se pare atmosfera sa și armele specifice WW1. Din punctul meu de vedere, Battlefield 1 este o binevenită schimbare de look și m-am distrat cu el. La naiba, încă o mai fac. Însă presimt că tot Battlefield 4 va rămâne în topul preferințelor mele.

VERDICT: Primul Război Mondial este redat în toată splendoarea și brutalitatea sa în Battlefield 1 și este o experiență de neuitat, dar varietatea scăzută de arme și progresia dureros de lentă îl plasează undeva în spatele fratelui său mai mare, Battlefield 4. Oricum, merită jucat datorită setting-ului său unic.

8

  • GEN: FPS
  • TESTAT PE: PS4
  • DISPONIBIL PE: PC, XONE, PS4
  • PRODUCĂTOR: EA DICE
  • DISTRIBUITOR: Electronic Arts

PRO: Grafică și sunet superb realizate / WW1 este recreat înfricoșător de bine / Matchmaking fluid, fără probleme / Chiar și campania merită jucată

CON: Cam puține arme / Creșterea în nivel este frustrant de lentă / Battlepack-urile conțin acum doar skin-uri (sad!)

Adaugă un comentariu