În Dungeon of the Endless aterizăm forțat pe Auriga și străpungem douăsprezece etaje ale unei construcții subterane necunoscute. Ținta este suprafața, dar, DAR(!), ușor de zis, greu de făcut. Producătorii recomandă câteva parcurgeri în modul Very Too Easy, pentru a experimenta și a prinde gustul și nu glumesc. Easy (fără Very Too) este mai greu decât alte jocuri pe imposibil. Dungeon este o combinație între o strategie, un tower defence și un roguelike. Cu elemente RPG, dar și puțin mister, o caracteristică atât de importantă în jocurile vechi. După două-trei sfaturi mărunte ți se spune că restul o să-l înveți murind și ești lăsat să descoperi singur ce ai de făcut mai departe. Fanii universului Endless vor aprecia multe dintre detaliile fine, rasele eroilor și capabilitățile lor, până și materiile prime folosite. Dust-ul nu lipsește – o resursă la fel de importantă aici, ca mirodenia cărților Dune.

Tot ce știm este că nu trebuie să lăsăm creaturile subterane să distrugă generatorul din camera în care ne aflăm, dar și că singura acțiune pe care o putem întreprinde este de a deschide o ușă. Dacă avem noroc, următoarea cameră e goală, de nu, eroii se luptă automat cu orătăniile, până cineva crapă. Pentru a-i întrema, dar și pentru a-i ridica în nivel, avem nevoie de hrană, iar fiecare ușă deschisă (fiecare tur), va crește rezerva cu câte două unități. Odată ce am eliberat prima încăpere, cea mai bună idee ar fi să o conectăm la generator, pentru a opri inamicii din a reapărea în această cameră, dar și pentru a activa sloturile industriale, în care putem construi dispozitive augmentative sau defensive. O să putem aduce la viață încăperi, atâta timp cât generatorul va avea cel puțin 10 dust nefolosit.

Cum module care pot crea dust nu există, inițial, cele mai importante o să ni se pară cele care măresc producția de hrană. După care o să realizăm că stocul de componente industriale folosit pentru a crea alte și alte module nu ne mai permite să construim nimic, așa că o să vrem să îmbunătățim și capacitățile de producție ale industriei. În următoarele camere (dacă avem noroc) o să descoperim și un computer, care ne va permite să cercetăm alte tipuri de module. Module care nu o să ne facă doar cu ochiul – debusolatorul de serviciu, ghici ce, păcălește un monstru să-și atace prietenii, lansatorul de rachete avariază toate arătările, atâta timp cât stau grupate și așa mai departe – în timp, o să devină necesare. Pentru că, cu cât o să lăsăm mai multe camere neconectate (o să se întâmple mereu, dust-ul nu e niciodată suficient), cu atât cresc șansele să fim atacați concomitent de mai mulți monștri. Eroii nu vor mai face față de unii singuri, avem nevoie de aparatus care să-i ajute, să-i ocrotească, să… să… să. Trebuie să fim atenți la ordinea în care deschidem ușile, să păzim modulele care generează resurse, să nu lăsam niciun monstru să treacă spre generator, să testăm și construim.

Am pornit prin a sublinia ceva și am ajuns să spun altceva (v-am spus, paranoia, schizofrenie, acum, și demență… sau mai rău, alz… cum se numea boala aia…). Pentru a descoperi cum să construim module noi, sau de nivel din ce în ce mai ridicat, avem nevoie de știință, al cărei debit, ce credeți, poate fi și el mărit cu ajutorul unui modul specializat. Dungeon vine cu multe surprize și multe lucruri de învățat iar în primele ore de joc cel mai mare minus a fost pentru mine lipsa… informației centralizate. La început poți alege doi eroi din 4-5 (o să descoperiți mai bine de 15 în timp) dar nu o să le puteți vedea decât status-urile de bază, chiar dacă anterior i-ați urcat în nivel și ați activat bonusuri și specializări. Ați face bine să le țineți minte. La fel și cu modulele, explicațiile despre ce fac sunt concise și ți se indică chiar și puterea de foc per secundă (pentru cele ofensive), dar nicăieri nu găsești un grafic despre cum cresc în nivel. Chiar dacă anterior le-ai dus la capacități maxime.

Comparativ cu roguelike-urile inițiale, aceste minusuri sună penibil – acolo, poțiunile, de exemplu, nu veneau cu descrieri normale, arătau toate la fel și aveau, după fiecare restart, alt efect. Acum îți refăceau viața, acum te otrăveau. Totuși, aici suntem înconjurați de generatore, calculatoare, mecanisme, unii dintre eroi suntem chiar robotizați (da, da, te-am ginit acolo în spate), să nu avem scris undeva clar ce am descoperit îmi pare nelalocul lui. Mă rog… am deschis agenda de serviciu și am început să-mi notez singur datele de care aveam nevoie. Hm… exact cum străbunii noștri făceau când se jucau jocuri de acest tip.