Totul începe când intri în pielea ruginită a excelent numitului D-Tritus Debris, un tânăr (?!) robot care lasă în urmă viața de nomad spațial pentru a înfrunta provocările marelui oraș Chimera, capitala Scrapland-ului. Povestea e una pe care ați mai auzit-o, dar n-ați mai văzut-o expusă cu atât de multe piulițe și șuruburi: băiatul de la țară ajunge la oraș, plin de speranță. Băiatul primește un job ca jurnalist, cu un șef care l-ar face pe J. Jonah Jameson să pară Maica Tereza. Băiatul intră în tot felul de belele cu personaje care de care mai dubioase, dar e descurcăreț și îi dă capăt. 

Chimera are un decor psihedelico-metalic, care te trage de ochi să explorezi fiecare colțișor. Se simte mâna lui McGee în fiecare detaliu. Nu e cel mai liber sandbox disponibil (mai ales atunci), însă dacă vrei să te plimbi timp de câteva ore bune și să găsești mereu ceva nou, e cu putință.

Nu e greu să-ți dai seama de ce omul nostru D-Tritus a parcat space bike-ul și a decis să-ncerce o viață aici. E un loc guvernat de facțiuni, în care oamenii sunt totalmente non grata. Ai bancherii, oamenii de biserică, mercenarii, poliția și tot așa. Fiecare facțiune – la fel ca unele personaje mai importante – vine cu niște abilități anume. Bancherii sunt cei mai real life, de exemplu: apeși un buton și începi să sugi banii celor din jurul tău.

Ei bine, abilitățile astea ți le poți însuși pe măsură ce progresezi în storyline. Multe misiuni depind de transformarea în membrul vreunei facțiuni și folosirea abilităților cheie, cu avertismentul cinstit că astfel de fapte sunt extrem de ilegale – un fel de double sleeving, pentru fanii Altered Carbon.