Al doilea titlu pe care am ținut să-l încerc după aventura Kickstarter a fost Spintires. De data aceasta nu mai eram total ignorant, ca în cazul lui The Fall. Presa de specialitate a făcut valuri, și pe bună dreptate, în jurul acestui proiect interesant, în dezvoltare încă din 2009. La începutul lui 2013 echipa a rămas fără bani și a decis să ceară ajutorul comunității. Au estimat că au nevoie de doar 40 de mii de lire sterline (Oovee își are locașul în Marea Britanie) pentru a termina și au căpătat 60 de mii. Un an mai târziu lansau jocul, primit bine de comunitate, mediocru de colegii recenzori.

Cum, odată ce mi-am pus în cap că vreau să încerc un joc, mă feresc cât pot de trailere, review-uri și spoilere, când l-am pornit credeam că o să am parte de un simulator de mașini cu gabarit depășit pe câteva trasee fixe. Ceva în genul competițiilor Truck Trial, pe care le urmăresc mereu cu plăcere când le prind pe Eurosport. Surpriză însă, jocul te aruncă lângă un garaj, la capătul unui drum forestier ne…asfaltat, ne…nimic, îți pune la dispoziție un jeep și un camion vechi, care seamănă cu vechile Roman SR 113 și-ți spune, „du-te în punctul x încarcă bușteni și transportă-i în punctul y”. Zis și făcut!!! M-am uitat în zare și am văzut niște șanțuri cam cât jumătate din înălțimea jeepului, așa că am ales ZIL-ul 130. O plăcere de condus și privit, tracțiune doar spate, ușor (deci nu se afundă prea tare în nămol), producătorii au simulat până și flexibilitatea obloanelor de lemn ale benei. Dacă sunteți născuți în anii 70-80 și ați avut camioane de jucărie când erați mici, atunci acest ZIL-130 o să vă lovească în moalele nostalgiei. Dar până să porniți o să apreciați felul în care e recreată pădurea, ciripitul păsărilor, chiar și liniștea ciudată. Ești acolo.

Roman 113	ZIL-130	B 130 în Spintires

 
La capătul drumului am găsit un C-4320 (Ural 4320 în realitate), o mașină mult mai mare, care avea în dotare atât o macara, cât și o mică remorcă, care, am aflat rapid, extinde platforma și te lasă să cari bușteni de dimensiuni medii. Am sărit imediat înăuntru și am virat spre zona de încărcare. Unde mi-a luat vreo 20 minute doar pentru a poziționa corect camionul. Remorca trebuie să fie perfect aliniată cu mașina, atât ca direcție, cât și ca nivel. Dar cum este mult mai ușoară, iar zona de încărcare e plină de nămol, să vezi durere. Spațiul e redus și dacă nu ești atent s-ar putea să pui remorca într-un unghi prea mic și chiar să te răstorni. Jocul te ajută cu niște săgețele, dar… ce m-am mai distrat. Și cât de mult am reușit să distrug locul! Când am plecat șanțurile erau de două ori mai mari, dar eram satisfăcut, învățasem fizica datului cu spatele cu remorcă, în plus, am reușit să ies de acolo. O realizare în sine.

Alții sunt mai nebuni ca mine. Aici, au folosit un C 4320 pentru a încărca un alt camion care are în dotare o platformă lungă, ceea ce le permite să care bușteni de dimensiuni mari și șă-și termine cota mai repede.

 
Când m-am întors, 6 ore de joc mai târziu, o să vedeți voi de ce, pentru a încărca din nou, am descoperit că jocul ține minte distrugerile pe care le-ai făcut. Ar fi trebuit să-mi fi fost mai greu, dar orele de condus m-au înăsprit. Eram mult mai pregătit și stăpân pe situație. Odată poziționat camionul, dacă ai o macara instalată, ai două posibilități: poți să o pui în funcțiune și să-ți încarci singur buștenii – drăguț, dar până la urmă plictisitor, sau îi poți ruga pe muncitori să-i încarce ei. Ceea ce se va întâmpla într-o clipită. Când spun muncitori nu vă gândiți că ei chiar există. De fapt, nici șofer nu există… mașina are propria viață (ta-da-dam!). Oovee au făcut cât a putut, iar implementarea oamenilor în joc ar fi fost extrem de dificilă și muult peste bugetul lor. Sincer, nu m-a deranjat câtuși de puțin. Imaginația, până una alta, poate face și cel mai plictisitor joc unul antrenant, dacă-ți creezi singur scenariile și umpli golurile. Anyway. Am luat-o din loc cu buștenii mei și am deschis harta: locul în care trebuia să ajung era exact în celălalt capăt al ei, logic, altfel care ar mai fi distracția, dar trei sferturi din ea era acoperită de fog of war?!. Mi-am spus că odată ce ajung în zona acoperită o să dispară, dar nu, am început să merg în orb, să aleg drumuri care nu duceau nicăieri, să mi se termine benzina și am devenit din ce în ce mai frustrat. Oricât am încercat să dau sens acestei alegeri, nu am putut.