Șlagărele Apocrife de la Marea Neagră
Fiindcă îmi place să mă sacrific pentru prietenii mei mai sensibili la cantautorii autohtoni și la giumbușlucurile lor audiovizuale, m-am uitat cu atenție la Paradisio, videoclipul lui Trăistariu. Care, sper, va fi trimis într-un plic anonim la Eurovision. Videoclipul. Pe Trăistariu îl vom trimite într-un pachet marcat F R A G I L. La expeditor vom scrie Grădina Maicii Domnului și juriul va înțelege. Clipul este, în lipsa altor cuvinte mai bune, extraterestru, extradimensional și nu în ultimul rînd, extrasenzorial. Mi-a siluit, pe rînd, toate simțurile, inclusiv vreo patru pe care nu știam că le aveam pînă nu l-am simțit pe M I H A I înfigîndu-se adînc și sălbatic în ele. Acum, la final de melodie, mă simt ușor pîngărit (nu trageți încă o concluzie, nici ayahuasca nu e bună la gust, dar binefacerile ei sunt cunoscute printre șamanii care n-au chef să vîneze), în schimb sunt doldora de Cunoaștere și vă pot spune cu siguranță că videoclipul vine dintr-un loc îndepărtat, un loc aflat în afara spațiului cunoscut, din același atemporal creuzet al Creației în care au fost zămisliți, deodată, Universul, Informel, Informica și îngerul păzitor al lui Florin Salam.
Să purcedem, dară. Pentru început, aflăm că Trăistariu s-a rebotezat M I H A I. Nu cred că din vanitate, o să vedem puțin mai jos de ce nu bănuiesc că Mihăiță al nostru se face vinovat de păcatul mîndriei, ci pentru a nu fi nimerit de blestemele lui Lorin Fortuna. Care, în vremea în care entitatea M I H A I ființa sub pseudonimul Trăistariu, l-a dibuit că ar fi reprezentatul eurovizilienilor, civilizație extra-lumească agresivă din punct de vedere vizual-ezoteric. Fiindcă staniolul, chiar în combinație cu implanturile de păr, nu l-a protejat de perseverentul Fortuna, Trăistariu a devenit M I H A I, ca blestemele să se scurgă printre spații atunci cînd nu se strivesc neputincioase de majuscule. Părul a fost donat Conchitei, care și-a făcut barbă din el. Ce a mai rămas de la ea/el/ele, a ajuns în șuba sclipicioasă a lui Ouatu, un alt eurovizilian celebru.
Înaintez cu greu prin videoclip, în mare parte pentru că arată ca rezultatul unei împreunări orgiastice, nefirești și nepămîntene între site-ul ezoteric al mamei Geta Universala, vreo cinci bloguri cu produse naturiste pentru vindecarea prin rebobinare existențială și portalul naționalist deveghepatriei. Minus pozele cu părintele Arsenie de pe site-ul veghetorilor patrioți, care ar fi adăugat prea mult păr în fantezia lui Trăistariu. Fiindcă, se știe, ființele avansate ființial-ezoteric sunt golașe ca puii de cîrtiță, iar melodia lui M I H A I e despre o asemenea mesie fără pălărie, venită tocmai din găozul universului să ne ofere cinci octave, nemurirea și propolis la preț de producător. La un moment dat, scotocind prin comentarii, pentru că îmi sîngera puțintel ochiul drept, iar stîngul era deranjat de o pleoapă cu o frecvență de oscilație de aproximativ 73 de herți, am dat de un trist care îl acuza pe vocalul nepereche de plagiat. Nu muzical, ci vizual. Aparent, în clipul lui apărea o secvență dintr-un demo 3D pe care îl puteți găsi pe același youtube. Datat anterior. Am murit puțin, dar am revenit printre cei vii, ca un Lazăr modern, semn că acea pseudo-Sinead care stă în lotus cu planeta în palme la începutul videoclipului mînuiește, cu voia lui M I H A I, o magie străveche, dătătoare de viață, ignorată de medicina modernă. M-am întors, însă puțin schimbat. Unele călătorii te schimbă, iar cea propusă de Trăistariu este ca o fiertură bună de ayahuasca, dreasă cu mult LSD, perfectă pentru o mahmureală existențială dintr-o dimineață mohorîtă de februarie.
Acum, că s-a mai zvîntat sîngele de pe ochi și din urechi, reușesc, în sfîrșit, să văd și să aud Adevărul. Trăistariu vine din viitor. Ceea ce explică chelia, mai ales în condiția în care implanturile de păr l-au pus pe harta presei naționale și internaționale. De ce ai tînji o viață înteagă după o coamă ca a lui Simba ca să renunți la podoabă pentru un moment de glorie? Răbdare, greierașilor, căci nu gloria e scopul entității M I H A I. Calviția este un efect secundar al călătoriei în timp. De aceea, pînă la M I H A I (alter-ego-ul călător în timp și spațiu al lui Trăistariu), nu s-a încumentat nimeni să călătorească înapoi timp și să fure un demo 3D pentru un videoclip al viitorului. Deși avem tehnologia, vanitatea încă ne împiedică să construim mașina timpului de teamă să nu apărem pleșuvi și fără sprîncene în fața strămoșilor noștri din Neolitic. Trăistariu, în schimb, nu este ca noi, semn că el va ajunge la Eurovision și voi, fariseii, îi veți comenta căcaturi pe youtube de acasă. Chelia lui Trăistariu, fluturată ostentativ prin videoclip și decorată cu un accesoriu electronic care pare rezultatul fuziunii dintre frontala unui borg și plăcuțele de frînă ale navetei spațiale Enterprise, nu este un moft al modei ci este, de fapt, un statement împotriva establishmentului care-ți blochează SMS-urile de vot la Eurovision dacă ești chel. După o a doua vizionare, am decis că Trăistariu este înspăimîntător de subversiv și o face la un nivel foarte subtil. Aș putea spune, fără să mă abat de la Adevăr, că piesa lui Trăistariu, dacă va ajunge la Eurovision (și sper că va ajunge) va fi pentru Eurovision ceea ce au fost manuscrisele de la Marea Moartă pentru creștinătate.
Și cine are ochi să vadă și urechi să audă trîmbițele Armaghedonului, va desluși în Paradisio (nu e bine să-i spui numele, aduce ghinion), șlagărul apocrif al lui M I H A I, semnele răsvedite ale unei Apocalipse ce va să vină. Și aici se nasc, de fapt, adevăratele întrebări. Asistăm la finalul Eurovisionului așa cum îl știm? Dacă chelia lui Trăistariu, șuba lui Ouatu și barba Conchitei sunt trei dintre cei patru călăreți care vor aduce Apocalipsa Eurovisionului? Și dacă da, cînd, Doamne apără și păzește va apărea al Patrulea? Sper că nu e Smiley călare pe un vocoder! Și cine e e Tîrfa Babilonului cu care se va război Mesia Marius Moga?????
8 Comentarii
Cimitri
Orice, numai nu Marius MoRga…Oh, the horror… In alta ordine de idei, cine te-a pus sa te uiti la asa ceva? Ce pariu ai pierdut? 🙂
yokko
Eu l-am pus. Ma rog, i-am propus. Alegerea de a se uita ii apartine in totalitate. I’ve created a monster!!
Pakistan
omule, cand am ajuns la „Chelia lui Trăistariu, fluturată ostentativ prin videoclip și decorată cu un accesoriu electronic care pare rezultatul fuziunii dintre frontala unui borg și plăcuțele de frînă ale navetei spațiale Enterprise”, n-am mai rezistat, m-a apucat rasul de am crezut ca o sa crap. Tu stii ce nasol ii sa razi in hohote la numai 2 ore dupa ce tocmai ti-ai scos o masea? Hai, va las, tre sa caut sticla de tzuica sa-mi tratez maseaua, in veci pomenirea ei .
Acad Jean Valjean
:)))) baaa nu va mai uitatz. M I HA I este de fapt DR. EVIL si clipul este o noua incercare de a subjuga TERRA. Eu sunt Austin Powers venit din trecut special in viitorul vostru pentru a va avertiza. In 10 minute ajung acasa la conac la seful youtubului sa stam la o bere sa-l conving sa dea clipul lui Dr. Evil jos.
Bogdan Radu
După ce citii ce se scrise aci, mi-e și frică sa mă mai uit, cu toate că mă roade curiozitatea… Îl cred, însă, pe cuvânt pe cioLAN :))))
Bogdan Radu
P.S. Nu am rezistat mai mult de „narațiunea” în „engleză” (dafuq?!) de la început… mi s-au spart timpanele… 😐
Doru
L-a scos! Cica e la reparat. Ma indoiesc ca are ce repara, pana atunci va avea doar versurile subtitrate… E un participant neserios, cum sa reprezinte Romania?
Gamer
Intrebare urmatoarea revista o gasim pe raft sau trebuie iara sa o comandam ?