După vreo 20 de jocuri încep să vă iasă strategiile și sunteți prinși pe viață. Dar asta nu înseamnă că ați ajuns să stăpâniți toate posibilitățile tactice. O să începeți, de exemplu, să realizați care sunt situațiile în care ieșiți mai bine, dacă nu construiți toate fazele minunii. A, am uitat să vă spun, în momentul în care decideți să construiți o fază, trebuie să folosiți o carte. Ceea ce înseamnă o carte în minus. Dar poate însemna, în același timp, o carte pe care nu o dați mai departe. Și o să învățați, în timp, să le omorâți pe cele care le trebuie cel mai tare adversarilor. Apoi, sunt cărți care creează lanțuri. De exemplu, există câteva cărți albastre care te lasă să construiești altele, din următoarele ere, gratuit. 2 cu 3 cu 7 puncte sau 2 cu 4 cu 5. Soția a realizat că are mereu resursele necesare pentru a construi direct 3 sau 4 și nu mai începe aproape niciodată cu prima za. Sacrifică un două puncte, dar câștigă o carte care, per total, s-ar putea să o ajute mai mult. În plus, îl încurcă și pe cel care a jucat 2-ul inițial, pentru că-i folosește continuarea. Pe de altă parte, toate aceste pregătiri te pot și încurca pentru că, nu de puține ori s-a întâmplat ca în era trei să găsesc în aceeași mână două-trei cărți care-mi trebuiau. Și așa mai departe.

Mult timp nu am înțeles de ce pasionații consideră că cel mai bun 7 Wonders se dezvoltă în trei. Se întâmplă așa pentru că poți gândi ce cărți o să se întoarcă la tine, ceea ce adaugă încă un element strategic jocului, dar mai ales pentru că poți controla foarte bine ce se întâmplă pe masă. Meciurile sunt mult mai strânse și mai tactice și simți importanța fiecărei cărți. În patru nu-ți revin decât trei din cărțile pe care le-ai dat mai departe la început, prea puține pentru a putea spera că ce ai vrut inițial o să mai fie acolo. În 5, 6 și 7, (cu fiecare extra jucător se adaugă câte 7 cărți pachetelor) deja unele cărți o să se repete, deci norocul poate influența mai mult ce se întâmplă și nici nu mai poți controla masa. Nu poți nega cărțile tuturor și nici nu te poți folosi de strategiile adoptate de orașele de pe partea cealaltă a cercului. Nu mă înțelegeți greșit, jocul nu e mai puțin plăcut în mulți, doar că, dacă iubiți strategia și tactica, o să vi se pară mai bun în 3 sau 4.

Dupa 30-40 de meciuri cartile sunt ca noi. Dar am avut (extra) grijă să nu le pătăm sau îndoim.

 
Și dacă tot am adus vorba de soție… Fetele, mai ales cele cărora le plac jocurile de cărți sau rummy (de altfel 7W are multe în comun cu rențul și canasta), o să vă strivească și o să împingă pentru encore mult mai mult decât băieții. Sincer, nu mă așteptam la o astfel de reacție. Dar… Ce bine! Dacă vă prinde, nu o să mai fie suficiente ore în zi pentru cât vreți să jucați. Și, într-adevăr, boardgamegeek.com nu minte, dacă toți participanții la joc sunt atenți și vă ajută și cu împărțitul planșelor, banilor, cărților etc. un meci poate dura chiar și doar 30 de minute.

Din 2011, de când s-a lansat, 7 Wonders a câștigat zeci de premii, cel mai important fiind Kennerspiel des Jahres (Jocul Anului – Adresat Entuziaștilor).

 
7 Wonders are și două minusuri. La fel ca și Catan, în doi scârțâie. Încercă din toate puterile să se facă interesant și vine cu reguli speciale pentru acest caz, cu un oraș liber interpus între cei doi adversari, care fac cu schimbul și joacă și pentru acesta. Strategiile sunt un pic mai multe, pentru că te poți folosi de ce construiești în orașul liber, dar, chiar și așa… un meci în 3 sau 4 e mult mai bun. Orașul ăsta fictiv rupe… omogenitatea și fluența jocului. Celălalt minus îl reprezintă lipsa interactivității. În Settlers ești obligat să negociezi, ceea ce deschide discuții, nu numai despre joc, despre orice, leagă prietenii, aduce la masă glumele și micile atingeri. Un mare bonus, dacă nu sunteți introvertiți. Aici, dacă nu ai chef să spui ceva, poți juca 10 jocuri fără a deschide gura. Nu am de raportat nicio întâmplare haioasă (oarecum trist), pentru că de obicei toată lumea e așa de concentrată și gândește atât de mult cărțile, încât nu se discută prea mult. Bineînțeles, asta nu înseamnă că 7 Wonders nu e un joc mai bun, mie îmi pare mult mai complex și închegat (deci mai bun?), doar că gameplay-ul are cu totul altă natură. Dependența dată fiind una mult mai puternică. De multe ori, după ce doi-trei dintre noi alegeam o carte, dacă în 10 secunde nu termină și ceilalți am ajuns să spunem tare, repede și încontinuu: „Gata, Gata, Gata, Gata, Gata, Gata, Gata, Gata, Gata, Gata, Gata, Gata, Gata, Gata, Gata, Gata, Gata, Gata!?”