Review: Transistor

Mi-a plăcut foarte mult startul în joc. În care scoți din pieptul unui prieten un paloș vorbitor, o combinație între un card SD supradimensionat și o bucată de PCB. După care te ridici și încerci să dai sens lucrurilor, explorând un univers ciudat, jumătate oraș, jumătate tehnologie, ambele în decădere. Transistor are încredere în curiozitatea înnăscută a jucătorului pasionat și se încăpățânează în a nu explica nimic. O bucurie pentru mine, pentru că majoritatea jocurilor, filmelor și anime-urilor promițătoare, care au deschis cu acest procedeu, au devenit mai mereu extraordinare, sau cel puțin surprinzătoare.

Întâlnirea cu primii inamici a fost la fel de interesantă, pentru că mecanicele de luptă păreau asemănătoare cu cele din Baldusr’s Gate sau Homeworld. Ești liber să încerci să-i dovedești în timp real, dar jocul te împinge în a alege tactica. Tasta space oprește timpul în loc și te lasă să construiești un balet plin de lovituri și trucuri SF. Ești limitat de bara de energie care se va goli, mai repede sau mai încet, în funcție ce alegi să faci. Totul poate fi refăcut, rearanjat, reorchestrat, iar jocul face o treabă foarte bună în a aprecia consecințele. În momentul în care te-ai decis, apeși space din nou și Red va executa, (de obicei) fără ca nimeni să aibă timp să reacționeze, tot ce ai propus.

 
Înveți repede că nu e bine să te calicești. Paloșul are nevoie de timp pentru a regenera bara de energie și, chiar dacă termini în forță, de exemplu prin doborârea unuia din inamici, nu e tocmai plăcut să fii alergat de alții trei, până în momentul în care o să poți opri din nou timpul. Tactica are deci avantaje și dezavantaje. Pe de o parte te lasă să execuți, într-o siguranță relativă, 5-6 acțiuni consecutive, pe de altă parte, îți schilodește abilitățile până în momentul în care bara de energie se umple la loc. Spațiile de luptă sunt însă întortocheate, inamicii, de obicei mulți și deștepți, în timp ce abilitățile sunt greu de utilizat în timp real. În majoritatea situațiilor tot tactica va fi cea mai bună alegere, iar teleportarea pe distanțe scurte și invizibilitatea, vor fi prietenele tale. Cu atât mai mult cu cât majoritatea inamicilor nu te pot ataca direct dacă te plasezi în spatele zidurilor.

 
În momentul în care descoperi abilitatea (funcția) cu numărul cinci, dacă îți plac RPG-urile și tactica, ești deja îndrăgostit de tot ce se întâmplă. Nu ai spațiu decât pentru patru funcții active, dar restul, rămase neutilizate, pot fi folosite pentru a augmenta abilitățile alese, sau ca pasive, combinațiile posibile crescând exponențial cu fiecare nou truc învățat. Cum sabia vine cu capacități de stocare reduse, iar abilitățile au dimensiuni diferite, vor fi situații când vei prefera să folosești doar trei abilități active – mult mai puternice, sau folositoare, odată cuplate cu altele. Invizibilitatea, de exemplu, poate fi atașată unei lovituri, care te va ascunde de fiecare dată când o folosești, sau de fiecare dată când își atinge ținta etc. În timp ce, ca și pasivă, se activează de fiecare dată când iei damage. Pe de altă parte, dacă alegi să păstrezi această abilitate în slotul de active, îi poți maximiza capacitățile cu ajutorul altor abilități. Un cooldown mai scurt, damage zonal de fiecare dată când o activezi, backstabing mai puternic când o lovitură este efectuată din „umbră” și așa mai departe. Timpul în care rămâi invizibil diferă și el, în funcție de ce alegi (activ, pasiv, combinație) și deja cred ați înțeles cât de complex și interesant este sistemul inventat de producători.

16 Comentarii

  • gastr0n0m
    Publicat iunie 11, 2014 12:58 pm 0Likes

    Eram foarte hyped în legătură cu jocul ăsta. Mi-a plăcut la început, dar după vreo oră-o oră și jumătate l-am lăsat, în speranța că, peste ceva, timp, voi putea reveni cu o altă mentalitate la el.

    Sincer, chiar dacă componenta turn-based e foarte bine făcută, mi se pare că trebuia puțin lucrat și real-time-ul. Așa cum e acum, nu prea e o alternativă.

    În plus, ar fi fost fain dacă ar fi introdus în mecanica jocului humming-ul și săritura aia. Așa, din nou, sunt doar niște chestiuțe frumoase când le vezi prima oară, dar fără un substrat (sau n-oi fi jucat eu destul de mult pentru a-l descoperi).

    Tot jocul îmi inspiră un aer de artsy-fartsy, și-mi pare rău… chiar eram entuziasmat. Parcă nici vocea naratorului nu mai e ce a fost… mi-a plăcut mai mult în Bastion.

    • ncv
      Publicat iunie 11, 2014 4:52 pm 0Likes

      Flourish… nu foloseste la nimic pana la sfarsit.
      Humming-ul nu foloseste nici el dar macar este integrat frumos in poveste.
      Sunt multe astfel de lucruri, mai putin vizibile, care-mi spun ca jocul a fost gandit initial ca ceva mult mai complex decat este acum. Probabil s-au lovit de bariere si au trebuit sa dea inapoi.
      Mie mi-a placut vocea mai mult decat in B., poate si pentru ca vorbeste mult mai mult, dar e si mai personala. Nu mai e doar un „narator”.

    • gastr0n0m
      Publicat iunie 11, 2014 6:42 pm 0Likes

      Da, e mai personal, dar mie mi-a părut mult prea apatic, ceea ce contrastează cu rolul lui mai important din jocul ăsta. Pur și simplu mă seacă accentul ăla.

      M-am uitat la un clip pe youtube cu Bastion, să văd dacă am uitat cumva vocea naratorului din Bastion și îl ridic degeaba pe piedestal, dar nu-i așa… e exact cum mi-l aminteam. Mai bun pentru mine.

  • M
    Publicat iunie 11, 2014 1:05 pm 0Likes

    Transistor merita totusi macar un 9. Povestea nu e simpla deloc, e chiar complexa. Toate lucrurile pe care le intalnesti au o semnificatie in poveste, pana si functiile pe care le folosesti ca si „abilitati”, acestea fiind persoane, sau mai degraba caracteristica principala a unei persoane. Povestea in Transistor nu se explica singura, ea trebuie gasita, si poate asta e un motiv pentru care unii o vad ca putin mai slaba decat alte titluri.

    Gameplay-ul e cu mult peste Bastion. Ai zecile de combinatii intre functii, inamicii cu abilitati multiple si felul in care functioneaza luptele, e unul dintre cele mai bune moduri de a realiza combatul din ultimul timp.

    Transistor merita un al 2-lea playthrough. Iti raman toate functiile si le vei gasii si a doua oara, crescand combinatiile si complexitatea combatului, inamicii facand si ei la randul lor level-up avand mai multe abilitati ( la sfarsitul jocului ai cativa inamicii la level 3/4 si altii pe la 2/4 ) si vei descoperii alte partii ale povestii care nu sunt evidente prima data.

    • ncv
      Publicat iunie 11, 2014 5:39 pm 0Likes

      Imi pare rau dar nu sunt de acord. Bineinteles, review-ul de mai sus si randurile de mai jos sunt pareri. Cu care te poti identifica sau nu. Pentru tine jocul e de 9, pentru mine de 8, nu e nici o suparare.

      Din punctul meu de vedere, daca esti atent si incerci sa absorbi tot, povestea nu are mai multe substraturi. E intradevar o poveste culta, nu e un basm Disney-esc, dar nu are intorsaturi de situatie, nu creioneaza personajele, nu dezvolta suficient, complexitatea este doar una aparenta, mascata. In stilul Inception. Daca ai citit sau vazut filme si anime-uri bune, SF, noir-melancolice, sau cum vrei sa numesti acest gen si daca ai jucat alte RPG-uri SF sau ***punk axate pe poveste, story-ul de aici o sa ti se para chiar plictisitor.
      Nu poti crea ceva pretentios doar de dragul de a fi pretentios. Publicul, chiar daca nu va intelege clar ce vrei sa spui, va ghici, in timp, ca de fapt nu spui prea multe. Cand creezi ceva cu adevarat deosebit-pretentios, atunci da, chiar daca multi nu vor intelege ce ai prezentat, „imaginile” vor ramane cu ei. Se vor gandi mult si bine la opera ta. O buna parte nici nu vor vrea sa inteleaga pe deplin, pentru ca, chiar daca nu-si dau seama, sunt multumiti si impacati cu ce au prins. Braid se incadreaza foarte bine aici.
      Iti mai recomand si Upstream Color, Donnie Darko, Primer. Bineinteles, nu e corect sa compari jocurile cu filmele. Mediul nu a ajuns inca pe acelasi palier. Dar T., comparat cu alte RPG-uri si tot iese sifonat.
      Iti recomand Anachronox, stilul de lupta se apropie destul de mult, deci cred ca o sa-ti placa. Povestea, desi mult mai light si mult mai putin pretentioasa, este de 10 ori mai satisfacatoare, mai interesanta, mai… Pana si Mass Efect 1 ii da metri. Si daca vrei il poti juca si pe el cu „pauze” lungi si dese, nu? 🙂 Nici nu mai vorbesc de seriile grele ca: Arcanum, Chrono, FF, Xeno, etc.

      Gameplay-ul este mult peste Bastion doar daca iubesti mult mai mult acest tip de joc. Dar nu poti face o comparatie directa.
      Bastion intre jocurile action este un reprezentant de seama.
      Transistor intre jocurile RPG sau de tactica, este mediocru. Vrei ceva cu adevarat complicat, incearca, Fallout Tactics, Baldur’s Gate, Parasite Eve, Jagged Alliance, apropo, toate asemanatoare intr-un fel sau altul, ca si stil de joc, cu T. Tipul asta de combat nu s-a nascut in ultimul timp. In cadrul acestor jocuri o sa gasesti un gameplay multilateral dezvoltat, cu mult mai multe lucruri de facut, nu doar combinatii de abilitati si lupte consecutive.

      „Transistor merita un al 2-lea playthrough” doar daca dupa ce l-ai terminat prima data te-ai bucurat ca un copil si vrei mai mult. Nu a fost si cazul meu.

    • Michi
      Publicat iunie 11, 2014 10:38 pm 0Likes

      O singura mentiune am fata de cele spuse mai sus. Jocurile tactice mentionate au un avantaj fata de Transistor: sunt party-based (presupun un pic, am jucat doar Baldur’s Gate). Lucrul asta imi pare ca adauga cateva optiuni importante pe partea de gameplay. Or T. e obligat din start sa mearga pe calea eroinei solitare. In aceste conditii sistemul de lupta rezultat are cu atat mai multe merite si, cel putin din experienta mea, e destul de original. Ah, si inca ceva, nu cred ca partea de real-time e o alternativa, ci mai degraba o completare a partii tactice. Cred ca e imposibil sa parcurgi jocul altfel.

      Ma rog, singuratatea asta probabil ca a afectat si alte elemente ale jocului, inclusiv (sau mai ales) povestea. E mult mai greu sa dezvolti personajele cand protagonistul nu poate vorbi, iar interactiunea dintre ele se face prin monolog 🙂 Ce-i drept, Bastion probabil ca ma contrazice 😀 Aici insa nu caut scuze, pentru ca nici mie nu mi-a placut partea de storytelling si tot ce e legat de asta.

      In rest, o lectura placuta, ca de obicei, si un verdict cu care, din pacate, sunt de acord 🙂

      Also, sa ma laud si eu: http://i60.tinypic.com/x1a63r.jpg

    • ncv
      Publicat iunie 11, 2014 10:51 pm 0Likes

      Parasite Eve este singurul fara party. Bine, poti juca si Arcanum fara a ruga pe nimeni sa te insoteasca dar e greu.
      Poate n-am fost destul de clar 🙁 . Cand m-am plans de faptul ca gameplay-ul este unilateral dezvoltat incercam sa spun ca tot ce faci este sa te bati, sa mixezi functii, sa te bati, sa mixezi functii, sa te bati… Nu exista explorare, nu exista nimic de colectionat, nu exista nici un puzzle.
      Lupta in sine, dar si combinatiile, mi-au placut, si cred ca am subliniat bine acest lucru si in articol.

      Nici nu stii cat m-am bucurat cand am gasit catelul. 🙂 Deja ma gandeam ca imi dublez posibilitatile tactice. Dar esti/este atat de limitat…

      Multumim pentru coperta, e minunata O.O

  • Mircea
    Publicat iunie 13, 2014 10:40 am 0Likes

    Am impresia ca lumea avea niste asteptari ciudate pentru jocul asta. Cu cat il joc mai mult cu atat descopar ca totul este mult mai profund decat pare la prima vedere. Povestea e fantastic de detaliata si bine spusa.
    Gameplay-ul este in primul rand original. Nu inseamna ca este perfect dar nici nu trebuie sa fie. E o idee de joc care cu siguranta va evolua. Superficial review.

    Si mai e o chestie.

    Treaba asta cu: „Review-urile sunt doar o opinie, bla, bla, bla” e ca un fel de disclaimer: Nu stiu nimic, nu vreau sa jignesc pe nimeni, nu imi asum nici o responsabilitate pentru ce scriu aici sau pentru nimic in general. Nu dati cu pietre

    Bine, zic eu. Atunci nu da note, nu te numi critic si nu scrie pe Nivelul 2.

    Daca vreti sa fiti respectati trebuie sa acceptati faptul ca a avea un site care face review-uri la jocuri implica responsabilitatea unui formator de opinie. Nu va permiteti o asemenea atitudine, pe care site-urile straine o au doar ca este o aparare universala(stupida) de gameri si publisheri. Care este acceptata doar din cauza ca lumea are impresia ca o parere trebuie respectata doar pentru ca e personala.

    Stiu ca e greu de imaginat dar indiferent ca te numesti Kotaku, Polygon, Gamespot sau Nivelul 2, „parerea ta personala” conteaza doar daca o sustii cu realitati. Care stau in picioare.

    Asa ca: Go big or go home! Sau o sa fiti doar o vaga pata pe internet de a carui „parere” nu ii va pasa nimanui.

    • ncv
      Publicat iunie 14, 2014 10:24 am 0Likes

      Am inteles.
      Jocul nu merita mai mult de 8. Daca parerea ta e alta imi pare rau dar nu ai dreptate.
      Povestea e bine spusa dar nu are nimic deosebit. La fel, daca tu ai ramas surprins inseamna ca nu esti destul de cult din acest punct de vedere.
      Esti multumit acum? Te simti mai bine? Ti-a revenit barbatia?

      Te rog frumos, nu confunda bunul simt cu puterea cuvintelor unui review. Puteam sa-i raspund lui M la fel cum ti-am raspuns tie acum, si ce rezolvam? Daca nu puneam acel „disclaimer” in fata putea reiesi din ce am scris ca il fac prost (nu e ca tine e ca mine, bai idiotule). In scris e foarte greu sa transmiti anumite nuante. In felul asta am dezamorsat si cred ca toata lumea a inteles ca nu ma cert, nu impun. Mai mult, formularea mea a lasat loc unor continuari, unori dicutii, dialoguri etc. normale.
      Daca ai o problema cu bunul simt, acest site nu ti se adreseaza. Sunt zeci altele pe care le poti urmari.

    • Aidan
      Publicat iunie 14, 2014 10:35 am 0Likes

      Mircea, uite un extras dintr-un text aflat in plin proces de „construire”:

      „Când recenzezi, te foloseşti de cunoştinţele acumulate în timp, de experienţă, de obiectivitate şi subiectivism, de cerebralism şi emoţie – la Nivelul2 preferăm o abordare universală. Chestia asta a funcţionat mereu în favoarea noastră şi a cititorilor noştri. Din această cauză, nu emitem edicte şi postulăm foarte rar, căci permitem comunităţii un grad ridicat de libertate în asimilarea ideilor expuse aici.”

      Prin urmare, sunt totalmente de acord cu ncv. Esti liber oricand sa alegi un alt site, mult mai rigid si plictisitor. Noi facem tot ce vezi si citesti tu aici din placere si pasiune. Nu avem pretentii demiurgice, de creatori ai presei de jocuri.

  • Mircea
    Publicat iunie 15, 2014 12:43 pm 0Likes

    Nu am mentionat nimic despre nota data jocului. Nu am zis ca nu sunt de acord cu articolul. Am zis ca este un review superficial pentru ca asta reiese din textul recenziei.

    Daca ati fi dat, sa zicem, 2 lui Transistor si sustineati asta cu argumente nu as fi avut nici o problema. Problema subliniata de mine este ca NCV nu a jucat suficient, sau nu a fost suficient de atent.

    Deasemenea a avut asteptari ciudate: „Din păcate nu același lucru se întâmplă și aici. Transistor nu vine cu niciun fel de surpriză, povestea fiind deranjant de… liniară, plictisitoare chiar. Diferit de Bastion, personajele nu devin interesante, inamicii și antieroii nu capătă personalitate, grafica nu variază suficient și nici nu e la fel de frumoasă sau spectaculoasă. Jocul nu e la fel de lung, ba mai face și câteva greșeli de neiertat pentru mulți RPG-iști. Nu te lasă să revii în zonele deja accesate pentru a verifica și cerceta, dar nici nu-ți spune care ușă va rămâne închisă pentru totdeauna, odată ce ai trecut prin ea. Nivelurile sunt oricum golașe, nu ai nimic de colecționat, secrete de găsit etc.”

    Jocul asta este ca o piesa de jazz. Ca sa te bucuri de el trebuie sa il iei asa cu este. Daca ar fi sa ne luam dupa parerea lui NCV o poveste este proasta daca nu are o intorsatura de situatie, sau daca e liniara, ceea ce este cel putin stupid.

    Sincer recitind articolul descopar ca NCV nu prea stie, sau nu a articulat corect de ce nu a apreciat anumite aspecte ale jocului. Pur si simplu a insirat niste aprecieri pur estetice si vagi. Neprofesionist.

    Eu nu am discutat nota, care nu ma intereseaza, am discutat superficialitatea textului care arata ca nu a jucat suficient sau pur si simplu nu este genul de joc pe care sa il poata aprecia.

    Sunt un vechi cititor LEVEL si comentariul meu se dorea constructiv. Daca o sa fiti defensivi ca niste fete virgine o sa dispara rapid orice dialog sincer. Doresc ca Nivelul 2 sa fie site-ul pe care sa il viziteze toti gamerii din Romania. Nu caut conflicte, nu doresc decat ce este mai bun pentru site.

    • ncv
      Publicat iunie 15, 2014 2:14 pm 0Likes

      Imi pare rau ca nu m-am ridicat la asteptarile tale (nu sunt ironic). Ca mai intotdeauna incerc sa fac mai bine, sa mai invat, sa scriu mai frumos etc.
      Aici, am ales, sa fiu vag, si o fac destul de des in articolele mele. Cred ca ai observat felul in care am formulat momentul in care scoti sabia din acel corp. Desi era atat de clar ce s-a intamplat si cine e acel personaj. Daca esti un vechi cititor Level, cred ca ai observat si ca, din cand in cand, prefer sa creez povesti asemanatoare cu cele ale jocului prezentat (suficient de diferite insa) tocmai pentru a nu face spoilere, dar pentru a introduce si prezenta atmosfera degajata de acel joc. Am incercat din loc in loc sa fac acest lucru chiar si cu mecanismele de gameplay, acolo unde jocurile se sprijineau pe acestea sau pe surpriza noilor abilitati introduse… numai ca e greu sa o faci, fara a creea alte asteptari.
      Aici insa, nu avea rost sa folosesc un astfel de artificiu sau sa prezint mai pe larg povestea… chiar si acum, dupa ce mi-am revizuit munca si am mai citit depre, raman la aceasi concluzie, povestea este previzibila, fara intorsaturi de situatie si nu reuseste sa creasca personajele, toate aceste lucruri fiind imbracate frumos in pretentiozitate.
      In astfel de conditii am trecut mai departe si am prezentat ceea ce este cu adevarat interesant in acest joc.
      Am comparat jocul cu Bastion, pentru ca seamana din multe puncte de vedere, dar si pentru ca este facut de aceeasi companie. Imi doream aceeasi grandoare, imi doream chiar mai mult de la un RPG tactic, pentru ca imi place genul mult mai mult decat action-ul dezvoltat de B. Imi doream un jazz, asa cum spui si tu, in aceasta lume interesanta, in care sa ma scufund si sa ma pierd. Dar nu ai in ce sa te pierzi, tactica si combinatorica, desi foarte interesante, nu sunt sustinute pana la sfarsit de restul elementelor. Grafica devine mai fada, vocea isi pierde din putere… am mai enumerat toate aceste lucruri nu are rost sa le mai repet.

      Pe de alta parte, te rog nu mai deflecta, nu noi suntem cei defensivi. Cum vrei sa reactionam in fata unor cuvinte ca: „Go big or go home!” sau „Daca o sa fiti defensivi ca niste fete virgine”? Tonul tau a creat raspunsuri pe masura. Crezi ca daca ai fi venit si ai fi explicat de ce pentru tine acest joc este ca o piesa de jazz si ca nu esti de acord cu articolul sau cu recenzorul, care a avut o abordare mult mai seaca si diseaca, nu ai fi fost apreciat? Sau ca cei interesati de asa ceva nu ar fi bagat la cap?
      Nu inteleg aceasta obsesie a gamer-ului, in general, a romanilor, in special, de a convinge pe toata lumea asupra realitatilor create in mintea lui. Nu e ca tine, e ca mine, si nu exista nici o alta cale. Nu inteleg obsesia asta in a convinge pe toata lumea cum ca jocul x e asa sau asa, cand de fapt jocurile sunt exeperiente pur personale. Experiente ce pot fi afectate (in bine sau in rau) de o multitudine de factori.

      Bine ca suntem dracu pasionati doar de jocuri, ca daca am pune acelasi suflet in politica sau religie… ce razboaie, ce teroristi 🙂

  • Mircea
    Publicat iunie 16, 2014 3:06 am 0Likes

    Nu pot sa raspund provocarii fara un:
    SPOILER TOTAL AL POVESTII JOCULUI

    Asa ca in primul rand:
    Transistor e o … poveste de dragoste si despre sacrificiul celor doi iubiti unul pentru altul. „Sabia” ii zice lui Red in mod direct inainte de lupta cu Spine of the World ca o iubeste, Red imbratiseaza Transistorul inainte de lupta finala.

    Transistorul o protejeaza pe Red tot jocul si impreuna o femeie fara voce(adica perfecta) si o sabie traiesc un sentiment curat intr-un univers ciberpunk.
    Culmea e ca povestea functioneaza si mai mult are sens. Are sens perfect daca intri in zonele optionale si citesti jurnale de stiri la care Red raspunde cel mai des pentru Transistor.

    In al doilea rand:
    Marele punct pozitiv al povestii este urmatorul: este perfect integrata in gameplay. Niciodata nu simti o disociere intre ce faci in joc si ce se intampla in poveste. Totul are sens. Inclusiv … gestul lui Red de la final. Pentru cine are ochi sa citeasca si sa vada.

    Doar pentru asta si Transistor trebuie jucat si apreciat. Trebuie sa recunosti ca e o abordare originala a vechii povesti de dragoste. Poate tu nu ai fost niciodata indragostit. Poate nu stii ce e cu sentimentul asta de fascineaza atat de multi poeti, pictori, artisti. In cazul asta nu prea ai cum sa intelegi jocul. Este nepotrivit pentru a il aprecia.

    Dar asta nu scuza faptul ca nu ai apreciat coeziunea perfecta intre poveste si gameplay.

    Uite omul asta explica de ce The Last of US e un joc foarte departe de piedestalul pe care il pune toata lumea:

    https://www.youtube.com/watch?v=bAzqDgKYfiM

    Daca nu ai chef sa te uiti esenta este ca in The Last of US povestea nu are nici o legatura cu gameplay-ul. Am si eu pe langa video-ul de mai sus nenumarate exemple din experienta mea cu respectiva „capodopera”.

    In fine e o discutie foarte lunga. Daca vrei sa o continuam, trimite un mail.

    • ncv
      Publicat iunie 16, 2014 3:13 pm 0Likes

      Am colorat in alb portiunile spoiler scrise de tine. Sper sa nu te deranjeze. Cei care vor sa le citeasca sunt rugati sa selecteze textul „lipsa” de dupa „…”

      Foarte frumos ai expus.
      Am fost si eu indragostit si pot rezona cu astfel de povesti, de fapt am strans atat de multa „suferinta” in acele momente incat a revarsat in poezii si povesti de dragoste. Pe care le recitesc cu oarecare jena… poate rusine e cuvantul mai bun. Iubesc in continuare dar dupa 8 ani de zile s-a transformat in altceva, ceva mai complex, mocnit… nu mai arde carnea pe noi.

      Uite ca povestea aste nu s-a lipit de mine, pot presupune ca esti indragostit in aceste momente si a lovit o coarda sensibila. In continuare cred ca povestea nu a reusit sa-si pastreze puterea pana la sfarsit, metafora e frumoasa, dar ideea este veche de cand lumea, cel mai cunoscut exemplu asemanator fiind Romeo si Julieta (apropo, trebuie sa revad pelicula din ’96 cu Claire Danes si Leonardo Dicaprio, ce film bun).
      Mai mult, nu a sustinut si nu este perfect integrata in gameplay, sau ma rog, pentru mine nu este, si imi pare rau ca-i dezamagesc pe cei mai sensibili. Puteau face mult mai mult decat au facut. Cred ca au scurtat jocul tocmai pentru ca au realizat ca scapa de sub control.

      Ma scuz si cand vine vorba de The Last of Us. Nu l-am jucat si nu vreau sa-l stric, o sa spun pas link-ului. Ma feresc cat pot de spoiler-e, desi meseria nu prea imi permite. Oricum, am inteles foarte bine de unde vii si care ti-e supararea. 🙂

  • Mircea
    Publicat iunie 16, 2014 3:32 pm 0Likes

    Initial si eu am zis. Jocul e prea scurt. Parca l-au taiat prea dintr-o data.

    Dar rejucand multe pasaje descopar ca pare sa fie asa „by design”. M-am gandit la asta cum am terminat prima oara jocul si cred ca Supergiant au dorit o sa creeze o experienta concentrata.

    Povestea celor doi in prim plan si restul in ceata. Ei bine, sa faci asta si sa mai si mearga ca joc…jos palaria. Nu prea mai conteaza daca imi place povestea sau nu. Apreciez maiestria.

    Imi pare rau daca am fost dur si direct. Asa sunt eu. Toate cele bune si „Go big or go home”:)

    Pe bune.

    • ncv
      Publicat iunie 16, 2014 3:36 pm 0Likes

      Nu-i nimic. E bine ca ne-am inteles. 🙂
      Acum scuza-ma un pic dar am de construit un articol cu muuulte trailer-e. Fi-le-ar E3-u…

Adaugă un comentariu