Și pentru că tot am adus în discuție Metacritic în articolul dedicat Kickstarter-ului, haideți să luăm la puricat unul din cele mai bine văzute titluri PC din ultima perioadă. Metacritic(?), iar? „Știu, știu, scursura industriei, nici măcar nu ar trebui să-i aduc în discuție…” Fără acest site, o droaie de titluri ar trece pe lângă mine neobservate. Citesc în fiecare zi despre jocuri, dar… există o limită, atât a mea cât și a site-urilor pe care le vizitez. Sunt multe despre care aș dori să învăț, dar am prea puțin timp, multe, despre care ar putea raporta, dar au prea puțini oameni care să o facă. Munca celor de la Metacritic e mai ușoară, ei doar adună date și adaugă link-uri, site-ul urmând să aranjeze și sorteze totul automat. Vrei să arunci o privire rapidă peste tabloul lansărilor din ultima perioada? Ai totul la doar două click-uri. Vrei să vezi ce se întâmplă doar pe PC… Acum două săptămâni Astebreed era titlul cu cea mai mare notă mediată a categoriei. De fapt, acel 93 îl transforma în jocul cel mai bine văzut al anului. Un Shoot’em up? Un Bullet Hell? Cu roboți!? Iar mi s-au aprins luminițele. Trebuia neapărat încercat.
 
 
Am descoperit, din păcate, că jocul nu e pentru mine. Se adresează celor care aleargă după scoruri cât mai mari și au răbdarea de a relua același nivel de 10-20 de ori. Eu am crescut în arcade-uri cu titluri ca R-Type și Raiden, jocuri dificile în care nu încercai decât să supraviețuiești cât mai mult. Scorul fiind mai puțin important. Și am continuat să joc, odată cu trecerea pe console, iar mai apoi pe PC, în același stil. Selectam cel mai mare nivel de dificultate, sau antepenultimul, dacă „hell” însemna cu adevărat imposibil și încercam să duc nebunia la bun sfârșit. După care îl puneam deoparte. În Astebreed nu am putut alege hard pentru că este inițial blocat(!), așa că am fost forțat să aleg normal și l-am terminat în două ore(?!). Am murit doar de două ori în primele 5 capitole și de vreo 30 de ori la final, boss-ul cel mare fiind singurul care merită adus în discuție. Singurul care îți dă bătăi de cap, care te face să gândești, să înveți tipare și treceri, să nu te calicești, să etc. Cei care iubesc genul cunosc toate aceste plusuri. Am repornit apoi în hard și l-am mai terminat o dată. Magia dispăruse însă.

Nu pot recomanda acest joc. Și e păcat, pentru că mecanicele implementate sunt foarte interesante. De fapt, mi-am petrecut mai bine de jumătate de oră în tutorialul impecabil realizat. Robotul poate lansa proiectile atât conic, cât și focusat, pe direcția înainte. Apoi, poate lua în vizor toți inamicii din apropierea lui (sau din nou, focusat, de această dată pe orice direcție aleasă) și trimite câteva drone pentru a-i distruge. Cât timp dronele își fac treaba, puterea de foc se micșorează, așa că trebuie să fii foarte atent împotriva cui le folosești și cât de multe trimiți. Lupta „corp la corp” este și ea deosebit de interesantă pentru că loviturile de sabie sunt puternice și versatile. Avem și un combo, care te lasă, în stilul clasic, vulnerabil, odată ce l-ai dus la capăt.

Am observat – vorba vine am observat, tutorialul face cât se poate de clară această abilitate – că dacă dau din brațe constant, jumătate din proiectilele aruncate de inamici sunt absorbite de sabie. Apoi, că devin implacabil și indestructibil dacă încep să sar din inamic în inamic cu sabia înainte. Aceste două abilități, cuplate cu faptul că nu tot ce atingi te omoară, dar și datorită scutului destul de capabil, transformă toată experiența într-o joacă de copii. Overpower-overload. Tot ce ai de făcut este să țopăi de colo-colo pe ecran și să învârți sabia în jurul tău în timp ce arunci cu proiectile. Un controler este mai mult decât recomandat. De fapt, dacă sunteți serioși în privința acestui tip de jocuri deja știți acest lucru.