Apărut în 1996, Z a fost, este și va rămâne RTS-ul. De esență pură. Cea mai pură. Fiindcă nu vreau să stric formatarea paginii (habar n-am dacă pot și, sincer să fiu, mi-e lene să aflu), închipuiți-vă că am scris RTS cu majuscule gotice bolduite de … să zicem 72. N-a căzut cu tronc coreenilor, cum urma să o facă Starcraft-ul doi ani mai târziu, dar, într-un timp destul de scurt, a reușit să adune în jurul lui îndeajuns de mulți cultiști încât să se asigure că numele lui va fi pomenit în șoaptă, cu venerație, de câte ori cineva trecut de 25 de ani simte nevoia să discute despre RTS-uri în jurul unui dozator de TEC dezafectat care, în lumina roșiatică a apusului, aduce puțin cu țeasta stacojie a unui Psycho fericit. Deosebit de amuzant, cu un gameplay alert, aproape de un arcade ca ritm, dar destul de tactic încât să poată ține piept concurenței, Z ar fi avut toate șansele să imprime o altă direcție, sau măcar o alternativă, genului RTS. Nu s-a întâmplat. Deși în 1996 nu prea înotam în RTS-uri și cred că era cam devreme pentru a discuta despre râncezirea genului, Commander Zod (sau Z) a reușit, totuși, să pară o gură de aer proaspăt până și într-o atmosferă prea puțin poluată, zic eu. Închipuiți-vă că sunteți pe munte, cu plămânii arși de atâta prospețime, nimeni nu fumează pe o rază de 100 de kilometri și, printre mirosurile clasice răspândite de pădurea soră cu românul, detectați un iz ușor mentolat care, realizați instant, izvorăște din cavitatea bucală a unei ciute care molfăie de juma de oră un buchețel de izmă. No, așa s-a simțit și Z. Bun, unde vreau să ajung? Dacă cineva sau ceva merita să fie relansat cu surle și trâmbițe, atunci acel cineva sau ceva ar fi fost Comandantul Zod. Ceea ce s-a și întâmplat. Doar că nu cu surle și trâmbițe și nu pe PC. Și fără Bitmap Brothers la cârmă. Un port timid și-a făcut apariția pentru Android și iOS acum câțiva ani, iar sequel-ul, Z: Steel Soldiers, s-a strecurat și el pe o serie de dispozitive mobile. Și din nou tăcere. Până luna trecută, când Z a intrat cu prototiptilul pe Steam și GoG.

Între noi fie vorba, aș fi sărit pe o asemenea ofertă ca un urs hrănit cu lăptuci timp de o o săptămână pe un turist cu trei metri pătrați de slănină afumată în rucsac. Cum nu sunt un early adopter, am așteptat o zi. Deși puteam avea idei mult mai bune decât să amân cumpărarea unui joc de 7 euro, nici cu asta nu mi-e rușine, căci s-a dovedit că remake-ul realizat de TickTock Games pentru Kavcom și KISS (noii stăpâni ai francizei, cred, și cei care s-au ocupat și de port-ul pentru Android) a fost botezat abuziv remake și nu era altceva decât o portare aproape 1:1 a versiunii de tablete. Fără multiplayer. Între timp, a mai primit câteva update-uri, dar din câte am înțeles, lumea încă nu e mulțumită. În aceste condiții, aceiași Kavcom și KISS au decis că ar fi o idee bună să facă vânt și sequel-ului pe Steam. În seara aceasta. Peste vreo cinci ore. Nu știu cât de mult vă interesează, având în vedere portul cel suspect al primului Z și faptul că că Steel Soldiers, în ciuda numelui, n-a avut chiar oole de oțel ale lui tătâne-său, dar mie mi-a oferit o ocazie să scriu puțin despre Z. Și să vă trimit aici. Sau aici.