Atunci când am văzut primul trailer, mintea mi-a stat puțin în loc. Plants. Zombies. Warfare. Frostbite 3. Procesam cu noduri tot ce vedeam. Arăta bine și arăta fresh. Plus că, inevitabil, mi-a lăsat un zâmbet tâmp pe față, așa cum numai o boabă de fasole roșiatică purtătoare de sombrero și vorbitoare de spaniolă, ce măcelărește un zombie cât casa, ar putea-o face. Visam cu ochii deschiși la momentul în care o să le pot arăta eu plantelor ălora îngâmfate cine-i șefu-n grădina asta. Mama lor cu fotosinteză cu tot…

După vreo 4 luni de exclusivitate pe Xbox 360 și Xbox One, năstrușnicele personaje ale celor de la PopCap Games au poposit și pe PC-ul cel de toate zilele. Un pic cam târziu au spus mulți, mai ales că de la lansarea jocului pe consolele Microsoft și până la începutul lunii iunie, cei de la PopCap au tăcut mâlc, încât unii începuseră să se aștepte la o amânare.

Când intri pentru prima oară în Garden Warfare, ceea ce te izbește imediat e felul în care arată. Duse sunt culorile căcănii cu care mai toate shooter-ele multiplayer ne întâmpină în ziua de azi. În PvZ Garden Warfare, culorile sunt vii și ți-e mai mare dragul să vezi cum plantele și nemorții își dau în cap unii altora pentru supremația în grădină. De „vină” pentru felul în care arată e Frostbite 3, același engine trimis la înaintare de EA Games și în jocuri precum Battlefield 4, Need for Speed: Rivals sau viitorul Dragon Age: Inquisition. Un lucru de apreciat în ceea ce privește engine-ul e acela că am reușit să rulez jocul și pe un laptop vechi de 3 ani (cu toate setările pe medium și în 720p), semn că pe un PC cu o configurație medie ar trebuie să zbârnăie.

Jocul se aseamănă pe alocuri cu Team Fortress 2, datorită felului în care sunt construite clasele și modurile de joc. Fiecare echipă (plantele și zombilicii) se laudă cu câte patru clase distincte de personaje, precum urmează: la Plants dăm de Sunflower, Peashooter, Chomper și Cactus, iar la Zombies îi avem pe Foot Soldier, Scientist, Engineer și All-Star. Fiecare clasă are ceva aparte, modul în care cei de la PopCap au ales să nu meargă pe ideea oglindirii claselor şi să încerce să facă fiecare clasă unică în felul ei, păstrând în același timp echilibrul între toți cei 8 scandalagii, fiind cel puţin interesant

Astfel, dacă în echipa plantelor îl avem pe Cactus, un sniper extrem de versat, în cealaltă tabără avem Engineer-ul, care e, așa cum îi sugerează și numele, o clasă ce înclină mai mult spre folosirea cu cap a gadget-urilor din dotare. Singurul lucru pe care cele două clase le au în comun este că ambele pot controla o dronă extrem de firavă, dar degrabă aducătoare de respawn timer. În rest, abilitățile lor diferă: unde cactusul se servește de niște cartofi explozivi (Potato Mines) pentru a-i curăța de pe hartă pe zombilicii care nu se uită pe unde merg, domnu’ inginer se folosește de a lui grenadă sonică (Sonic Grenade) pentru a ameți temporar plantele. Această abilitate funcționează foarte bine împotriva Chomper-ului, singura clasă melee din joc, al cărei trademark e faptul că una dintre abilități îi permite să parcurgă o anumită distanță pe sub pământ, apropiindu-se pe nesimţite de inamic pentru a-l înșfăca. La polul opus, grenada sonică a Engineer-ului o poate scoate de sub pământ, întrerupându-i abilitatea și lăsând-o la mila mâncătorilor de creier.