REVIEW: The Talos Principle

Dacă aruncați o privire peste recenziile și prezentările jocului afișate de-a lungul și de-a latul internetului, o să observați că foarte multe încearcă să scuze The Talos Principle pentru că seamănă cu Portal. Ca și cum această trăsătură ar fi una de rău augur. Cum că este mai mult de atât, sau ceva diferit. Am făcut greșeala să citesc astfel de rapoarte înainte de a începe jocul și pe tot parcursul lui m-am tot întrebat care e problema acestor oameni. De ce nu recomandă jocul ca fiind un Portal, filozofic, fără acea sclipire de geniu inserată în gameplay, dar nu neapărat mai puțin interesant, în principal datorită storyline-ului mult mai complex – eu aș juca orice joc cu această descriere… În Talos ești un android care este rugat să rezolve puzzle-uri și să colecționeze sigilii, dacă dorește să descopere adevărul din spatele cortinei, sau cel puțin așa ne spune vocea atotștiutoare a lui Elohim. Nu rămâne decât să vedem dacă tortul e o minciună. Nu?

Acum, nu mă înțelegeți greșit, puzzle-urilor le lipsesc portalurile sau invențiile ieșite din comun, dar asta nu le face mai puțin interesante pentru iubitorii jocurilor de acest tip. Avem cristale care pot răsfrânge și transmite raze laser mai departe, bruiatoare care pot scoate din funcțiune aproape toate dispozitivele pe care le întâlnim, cuburi prietenoase, ventilatoare foarte puternice, o bucată de plexiglas cu mânere(?) (what the…) și așa mai departe. Majoritatea enigmelor au soluții elegante, în timp ce suficient de multe ne cer să gândim un pic diferit. Nu de puține ori mi-am spus, „sigur nu e așa, dar poate reușesc să păcălesc jocul… … …freaking sheet, nu-mi vine să cred!” Odată ce motorul grafic și editorul de niveluri au fost puse la punct, producătorilor nu cred că le-a luat chiar atât de mult timp să construiască puzzle-urile. Partea de test, însă, în care au verificat și au încercat să micșoreze numărul soluțiilor… jos pălăria. Rar am pornit un titlu pus la punct cu atâta pasiune și consecvență. Momentele în care crezi că ai ajuns undeva unde nu trebuia, sau că ai găsit o soluție mai rapidă, sunt numeroase și surprinzătoare, dar, nu durează mult până realizezi că producători râd de fapt de tine și că au fost și ei acolo, le-au descoperit și ori au închis breșele, ori ți-au pregătit o surpriză, ori te lasă să-ți faci de cap pentru moment. Până și bug-urile și glitch-urile lucrează în favoarea lor și te fac să te întrebi dacă chiar sunt bug-uri și glitch-uri… o să vedeți voi.

Deși a trebuit să adun mai bine de o sută de sigilii pentru a debloca finalul cu numărul doi, după părerea mea cel mai bun dintre toate, numai unul dintre puzzle-uri a reușit să-mi dea dureri de cap (în sensul bun al cuvântului) pentru mai bine de jumătate de oră. Nu s-a lăsat desfăcut până a doua zi, când am revenit și am experimentat până mi-a picat fisa. S-a întâmplat așa, nu pentru că jocul este unul ușor, ci pentru că soția a stat lângă mine de la început până la sfârșit și, aproape de fiecare dată când mă blocam, îmi servea alte și alte idei până îi dădeam de cap. Am descoperit că mintea unui non-jucător nu este încorsetată de celelalte titluri de gen și am realizat că noi, gamer-ii, am ajuns să căutăm prea mult tipare, să anticipăm chiar anumite scenarii și să ne blocăm în momentul în care descoperim că puzzle-urile nu continuă exact cum credeam. Pe de altă parte, de multe ori am avut noroc (asta sau designul de nivel îți atrage atenția asupra soluțiilor într-un mod foarte puțin vizibil) iar în momentul în care pur și simplu nu mai aveam idei am preferat să trecem la alt puzzle. La sfârșit, când am revenit asupra celor neterminate, eram deja antrenați și de cele mai multe ori ne-am uitat unul la altul: „ori suntem proști, ori chestia asta nu era aici de la început”.

Paragraful de mai sus subliniază indirect câteva atribute foarte interesante ale gameplay-ului. Puzzle-urile nu te forțează-n studii de caz, pentru că nu cer rezolvări precise sau fixe, așa cum se întâmplă în majoritatea jocurilor 2D, sau a celor 3D, care inserează din loc în loc dileme de gen. La fel ca și Portal, Talos te atrage și te roagă să experimentezi, de multe ori soluțiile fiind foarte puțin evidente, dacă nu începi să muți obiecte de colo-colo, să le conectezi și testezi. Ai ceva de învățat din fiecare probă, chiar și din cele foarte ușoare, motiv pentru care jocul nu devine plictisitor decât spre sfârșit – și numai dacă exagerați ca noi și jucați în reprize mai lungi de 4-5 ore. Apoi, gameplay-ul surprinde atât cu claritatea de care dă dovadă, cât și cu lentoarea pe care o impune, ceea ce permite un cooperativ colectiv de milioane. Are prea puțină importanță cine e în față tastaturii, toți din jurul tău pot privi la ce faci și pot da sfaturi. Sunt puține jocurile care odată pornite nu necesitată niciun fel de explicație. În două minute, oricine ar fi în spatele vostru va înțelege ce încercați să faceți, dar și care sunt capabilitățile uneltelor pe care le folosiți.

29 Comments

  1. D3F3 februarie 16, 2015
  2. Radu februarie 16, 2015
    • Aidan februarie 16, 2015
    • Radu februarie 16, 2015
    • Aidan februarie 16, 2015
    • Radu februarie 17, 2015
  3. Bogdan Radu februarie 16, 2015
    • Aidan februarie 16, 2015
    • ncv februarie 17, 2015
    • Radu februarie 17, 2015
    • Bogdan Radu februarie 17, 2015
    • ncv februarie 18, 2015
    • Bogdan Radu februarie 21, 2015
  4. Caleb februarie 16, 2015
    • ncv februarie 17, 2015
    • Caleb februarie 17, 2015
  5. Caleb februarie 16, 2015
    • ncv februarie 17, 2015
    • Caleb februarie 17, 2015
  6. ola small dickie februarie 17, 2015
    • Caleb februarie 17, 2015
    • Aidan februarie 17, 2015
  7. Caleb februarie 17, 2015
  8. Radu februarie 17, 2015
    • Aidan februarie 17, 2015
    • Caleb februarie 17, 2015
    • Radu februarie 17, 2015
    • ncv februarie 17, 2015
  9. Dreamcatcher martie 16, 2015

Leave a Reply