Cum fac țeparii bani de pe urma dezvoltatorilor de jocuri

Leszek Lisowski, fondatorul studioului independent Wastelands Interactive, a fost atras într-o cursă de către o serie de indivizi care, sub pretextul că vor să îi facă popular jocul pe care ei tocmai îl lansau, Worlds of Magic, îi cereau câte un cod de Steam al jocului respectiv. Omul, aflat în fața promisiunii că jocul lui va avea parte de niscaiva publicitate pe Youtube, nu a stat prea mult să se gândească. Nu mică i-a fost mirarea atunci când a aflat că acele coduri trimise de el au ajuns pe multiple site-uri care se ocupă cu vânzarea de key-uri pentru diverse jocuri.

Prin intermediul unei postări pe blogul celor de la Gamasutra, Lisowski a dat mai multe detalii. Astfel, el a declarat că cei de la Wastelands Interactive au trimis coduri tuturor celor care au cerut câte unul, uneori trimițând chiar două sau trei key-uri unei singure persoane. Nu s-a făcut nici un fel de verificare prin care să se stabilească dacă acei oameni chiar sunt cine pretindeau că ar fi, iar cei de la Wastelands Interactive nu au încercat să țină contactul cu ei după ce le-au trimis codurile.

Lisowski nu ar fi realizat niciodată ce se întâmpla dacă nu ar fi dat într-o zi peste un thread pe forumurile Steam unde mai mulți useri discutau despre faptul că jocul lor, Worlds of Magic, putea fi cumpărat pentru doar 15 dolari de pe G2A.com. Lisowski și-a pus capoțelul de Sherlock și s-a dus să investigheze. A cumpărat un cod cu cartea de credit personală și a descoperit că acesta era unul din codurile trimise de ei către acei youtuberi binefăcători. Pentru că tipul care îi vânduse key-ul (care avea contul de G2A înregistrat în Bulgaria) mai avea încă o cheiță pusă spre vânzare, Lisowski a crezut că probabil îi trimiseseră 3 copii din care omul și-a păstrat una și a decis să le vândă pe celelalte două. După verificare a constatat însă că în mod clar acel tip primise doar un singur key.

Astfel, el a decis să verifice toate e-mailurile primite prin care cineva îi cerea o cheiță. Cele mai multe dintre ele erau trimise de pe conturi de Gmail și aveau doar o literă sau o cifră diferită față de canalul de Youtube pe care țeparii îl foloseau pentru a părea mai credibili.

După acest incident, s-au hotărât să înăsprească regulile după care vor trimite key-uri youtuberilor. Cei care doreau o copie a jocului trebuiau să trimită un mesaj prin intermediul serviciului de mesagerie al Youtube-ului. Au mai primit încă 23 de cereri, dintre care doar 5 au revenit cu un mesaj pe Youtube.

Pentru a vedea cu adevărat cât de des se întâmplă chestia asta în industrie, Lisowski și-a creat un cont de Gmail și a editat unul dintre mesajele primite de la acei falși youtuberi. Apoi l-a trimis la mai mulți dezvoltatori care aveau jocuri proaspăt lansate pe Steam sau care urmau să se lanseze. În total, a trimis 46 de e-mailuri, primind în schimb 16 key-uri pentru 15 jocuri. Toate astea valorau peste 400 de dolari și au necesitat vreo 2 ore de muncă.

Atunci când toți dezvoltatorii vânează la unison youtuberi care să le facă jocurile faimoase, era de așteptat să se întâmple o chestie ca asta, la o scară mai mică sau mai mare. Cu atât mai mult cu cât unele studiouri independente nu își permit să aibă în echipă pe cineva care să se ocupe exclusiv cu partea de marketing, astfel încât dezvoltatorii trebuie să se ocupe atât de jocul propriu-zis, cât și de felul în care acesta va ajunge la jucători (Lisowski spunea că, în perioada lansării, a trimis undeva în jur de 2000 de e-mailuri în decurs de 10 zile).

Chiar dacă experiența a fost una negativă, Lisowski a învățat ceva din ea și îi învață ce să facă pe cei care ar putea fi puși pe viitor într-o astfel de situație. Sfatul lui: folosirea sistemului de mesagerie oferit de Youtube, oricât de neintuitiv ar fi el în momentul de față.

2 Comentarii

  • Cdi
    Publicat octombrie 2, 2014 5:03 pm 0Likes

    Bun, dar acum sunt curios dacă g2a e totusi un site legit sau nu. Eu doar recent l-am descoperit si am observat niste preturi *sub nivelul pietei* si am ezitat sa cumpăr ca nu cumva sa fie țeapă/key-uri false…

Adaugă un comentariu