PGL ajunge la summitul mondial al industriei eSports

Organizat de Federația Internațională de Sporturi Electronice (IeSF) și World Cyber Arena (WCA), la Shanghai,  în cadrul Chinajoy (cel mai mare târg de tehnologie digitală din Republica Chineză), între zilele de 30 şi 31 IulieGlobal Executive eSports Summit va reuni cei mai importanți actori de pe piața eSports, dar și mari companii de media și IT, jucători profesioniști și reprezentanți ai sporturilor tradiționale.

Frumoasa noastră ţară va fi prezentă şi ea în cadrul acestui important eveniment, reprezentată fiind de PGL, al cărui președinte, Silviu Stroie, deține și funcția de vicepreședinte IeSF. Obiectivul principal al summitului este schimbul de idei și expertiză între personajele-cheie din industria sporturilor electronice, organizatorii sperând ca prin eforturi comune să continue dezvoltarea într-o direcție pozitivă a zonei eSports, mai ales din perspectiva interacțiunii cu sporturile tradiționale, având încredere în relevanța acestui eveniment și încurajând toate părțile implicate în sporturile electronice să participe și să-și împărtășească propriile idei și experiențe.

PGL ajunge la summitul mondial al industriei eSports

Alex Lim, Secretarul General IeSF, ne transmite că „Sperăm că stakeholderii din eSports vor avea astfel posibilitatea să creeze o viziune comună până la finalul summitului. Așteptăm cu nerăbdare implicarea membrilor Societății Internaționale a Sporturilor pentru a oferi sfaturile lor cu privire la posibilitățile și potențialul de creștere al sporturilor electronice. Ne așteptăm ca summitul să contribuie la recunoașterea eSports ca disciplină sportivă de SportAccord și de Comitetul Olimpic Internațional. IeSF intenționează să organizeze ediții anuale pentru a încuraja comunicarea între liderii industriei și pentru a promova o direcție comună”.

Poate unul dintre cele mai importante aspecte ale acestui summit, ce îl diferenţiază de restul evenimentelor similare, sunt temele abordate, teme precum drumul spre recunoașterea oficială ca disciplină sportivă, responsabilitatea socială în eSports, drepturile jucătorilor profesioniști și protejarea mediului.

Silviu Stroie, vicepreședintele IeSF și președintele PGL ne oferă opinia sa despre aceste discuţii, spunându-ne că „eSports este o industrie care crește extrem de rapid, iar astfel de întâlniri au un rol decisiv în a stabili una sau mai multe direcții de dezvoltare. Este cu atât mai important cu cât printre participanți se numără și reprezentanți de marcă ai sporturilor tradiționale”.

 

Adaugă un comentariu