Skyrim: Special Edition primește Survival Mode

Bănuiesc că fiecare jucător de Skyrim mai are momente când se întoarce la el, just for the hell of it. Crează un soi de dependență de care nu poți scăpa. Pentru mine, rămâne walking simulator-ul preferat, pentru că asta e partea mea preferată din el. Iată că cei de la Bethdesda ne aduc un Survival Mode – deocamdată poate fi descărcat prin Steam în faza beta de către cei care dețin Skyrim: Special Edition și va fi disponibil luna viitoare și pentru PS4 și Xbone.

Survival Mode va adăuga noi elemente de gameplay și noi provocări care vor să transforme Skyrim într-un tărâm sălbatic, în care îți va fi greu să supraviețuiești. Adaugă conceptul de foame, care îți va impacta Stamina și abilitatea de luptă și va trebui, logic, să mănânci ca să îți treacă foamea. Însă preferabil ar fi să ai mâncare gătită, pentru că altfel te poți îmbolnăvi.

Oboseala iarăși va fi un factor de care va ține cont, trebuie să te odihnești pentru a-ți recăpăta anumite abilități și ar fi bine să faci asta într-un pat, sub un acoperiș, altfel nu vei primi bonusul de Well Rested.

Frigul va fi unul dintre cei mai importanți factori, acum continentul fiind împărțit în zone climatice, iar de unele va trebui să te ferești până nu ai niște haine serioase – parcă văd că nu va mai fi o cursă de cea mai șmecheră armură, ci de cea mai călduroasă haină de blană. Poți să te încălzești fie stând lângă un foc, mâncând supă caldă sau pur și simplu mergând undeva mai cald. De asemenea, apa aproape înghețată te va conduce către o moarte rapidă.

 

Fast Travel-ul va fi dezactivat – te vei deplasa fie pe picioare, fie pe cal. De asemenea, Health Regeneration va fi și el dezactivat, iar pentru a putea crește în nivel, va trebui să dormi într-un pat.

Inventarul va fi și el redus simțitor, nu vei mai putea căra toată casa în spinare și va trebui să ai grijă ce iei cu tine. Se pare că vor apărea inclusiv boli noi, diverse efecte ale temperaturii, cum ar fi Frostbitten, care îți va reduce capacitatea de a sparge încuietori sau de a fura din buzunarele oamenilor sau chiar de a trage cu arcul.

Altarele nu mai sunt gratuite, ci va trebui să plătești pentru a beneficia de binecuvântările lor.

Nu e chiar The Long Dark, dar cred că o să dau o tură prin Survival Mode, pare interesant și pare să aducă un suflul nou experienței din Skyrim.

Skyrim: Survival Mode poate fi instalat urmând pașii de aici. Va fi disponibil prin feature-ul Creation Club al celor de la Bethdesda și va fi gratuit prima săptămână pentru fiecare platformă pe care se va lansa, după care va deveni conținut plătit.

1 Comentariu

  • LimboWalker
    Publicat septembrie 28, 2017 9:43 pm 0Likes

    Au trecut 6 ani de la lansarea initiala a jocului, un astfel de update ar trebui sa fie oferit gratis. Cat mai au de gand sa mulga? Incepe sa devina ridicol! Si ce e mai rau e ca au luat ideile dintr-un mod mai vechi, au modificat un pic continutul si au aruncat un pret deasupra in graba de a mai face un ban rapid! Greed knows no bounds!

Adaugă un comentariu