Povestea din spatele achiziției

Întrucât săptămâna trecută m-am mutat în Bologna pentru studii și cumva intervalul s-a sincronizat cu începerea unei colaborări cu o anumită revistă de jocuri din România care nu se mai numește LEVEL, am decis astăzi să fac o plimbare până la cel mai apropiat Gamestop.

Intenția mea inițială a fost aceea de a achiziționa un controller de Xbox 360 cu fir, pe care să îl conectez la minunatul meu laptop, urmând a folosi un cablu HDMI pentru a muta experiența gameristică pe marele televizor LCD pe care proprietarul apartamentului a fost suficient de generos să mi-l lase în cameră. În esență, ideea era bună: am ocazia de a juca jocuri retro pe care le găsesc pe GOG.com sau în Humble Store și mă bucur de o avantajele oferite de un ecran mai mare.

Planul însă nu a funcționat pentru că stocul Gamestop Bologna includea doar controllere produse de companii terțe și nu am fost sigur dacă produsele au aceeași calitate plug and play (am făcut rapid o căutare pe Google și am găsit o secțiune de pe forumul Steam unde mai mulți clienți se plângeau că modelul respectiv de controller pentru Xbox 360 are erori de drivere în momentul conectării la PC).

Prin urmare, a trebuit să mă reorientez. Am analizat toate produsele de pe raft, pentru câteva minute am fost chiar tentat de un Xbox 360 Slim de 250 GB pe care magazinul îl vindea la prețul de 79 de euro, însă în final am decis să îmi exersez limba italiană la casa de marcat pentru a afla ce alte produse au pe stoc.

Atunci, în momentele când practicam sportul național italian (statul la coadă), am avut parte de o revelație: femeia din fața mea i-a spus vânzătoarei că a venit să ridice comanda pentru ”SNES Clasic”. Domnișoara din spatele tejghelei a mers la depozitul din spate, a adus o cutie de carton mare, a desfăcut-o și a expus astfel vreo 10 sisteme Nintendo Classic Mini la lumina zilei. A fost clipa când am realizat pentru ce mă aflam de fapt în acel magazin în exact acel moment și, imediat ce mi-a venit rândul, am uitat complet despre controllerul de Xbox 360 și am cerut un SNES Mini.

M-aș fi așteptat din partea vânzătoarei să-mi spună că toate sistemele sunt rezervate pentru clienții care au făcut comandă sau precomandă. ”Rafturile și ofertele afișate în magazin nu fac nicio referire la noua lansare Nintendo, deci acele 10 sisteme trebuie să fie deja rezervate”, mi-am spus.

Spre surprinderea mea, am putut totuși să cumpăr consola pentru suma de 80 de euro și nu am avut nicio ezitare: NES Classic a zburat de pe rafturi și a fost de negăsit în magazinele din România, iar prețul de revânzare de pe site-urile de licitații este astronomic. Este ocazia mea de a deține un obiect de colecție care poate simultan să îmi ofere zeci de ore de divertisment de calitate pe 16 biți.

Entuziasmul de a deține un SNES Classic

Acum că mi-am cheltuit banii de mâncare pe o săptămână, am fugit spre casă și m-am bucurat ca un copil de ideea că pot să joc 20 dintre cele mai bune jocuri pe 16 biți. Sunt titlurile de care nu am avut parte în copilărie (am deținut doar un ”Terminator 2”, o clonă grosolană a NES-ului original, care avea aspect de Sega Megadrive), dar pe care mi le-am dorit de mult timp să le joc și altfel decât prin emulatoare descărcate de pe internet.

Fiind născut în 1992, sunt exact titlurile care mi-ar fi bucurat copilăria dacă părinții mei ar fi fost securiști sau nomenclaturiști deveniți mari oameni de afaceri care privatizează companii în perioada anilor 90. SNES-ul original a fost lansat în 1991, dar disponibilitatea lui pe piața românească a fost aproape nulă (vorbim despre vremuri când industria de gaming nu era la fel de dezvoltată, iar rețelele de distribuție acopereau doar anumite state din vestul Europei, Statele Unite, Japonia și Australia). În același timp, părinții mei s-au numărat printre victimele inflației din tranziție și banii pe care i-au stâns pentru cumpărarea unei Dacii în 1989 au devenit peste noapte suficienți doar pentru a achiziționa o canapea comodă pentru dormitor.

Prin urmare, acum că mă aflu într-un stat vestic și dispun de privilegiul de a achiziționa ultimele noutăți la prețul de distribuitor și în termen de o săptămână de la data lansării, pot spune că m-am răzbunat pentru copilăria petrecută în compania unor jocuri aflate mereu cu 2-3 generații înapoi față de ultimele noutăți.

Despre Consolă

Ca orice redactor de revistă de gaming care se respectă, am documentat riguros procesul de deschidere a cutiei (înțeleg că ritualul se numește ”unboxing” și trebuie publicat neapărat pe YouTube) și am avut grijă să prezint fiecare componentă.

Este oarecum impresionant cum tehnologia s-a miniaturizat în ultimii 26 de ani și, în calitate de deținător al unui SNES original (pe care l-am cumpărat mai mult pentru a-l păstra ca obiect de colecție atunci când eram în liceu), sentimentul de a ține în mână un sistem care cântărește aproximativ 250 de grame și înmagazinează mai multă putere de procesare decât calculatorul meu din 2002 (procesorul este un ARM Cortex A7 quad core, identic celui pe care îl găsim în iPhone 5S, iar cantitatea de memorie RAM este de 256 MB DDR3). Prin comparație, SNES-ul original avea un procesor de 3.52 Mhz și o memorie RAM de numai 128 KB!

Așa cum se poate observa în clipul video stângaci pe care îl puteți găsi la finalul articolului, cutia SNES Classic Mini conține sistemul minuscul, două controllere asemănătoare în dimensiuni și design originalelor (dar cu un port de Nintendo Wii), un cablu HDMI și un alimentator mini-USB. Am fost surprins să descopăr că Nintendo nu furnizează un cablu de alimentare la priză, însă portul universal permite folosirea oricărui încărcător de telefon mobil non-iPhone (iar eu, din comoditate, am folosit acumulatorul extern de 20000 mAh pe care îl port cu mine în zilele când bateria telefonului este redusă și aștept un telefon de la George Soros pentru a primi banii de la proteste).

Înainte de a comenta cele 21 de jocuri pe care consola le include în memoria flash de 512 MB, trebuie să fac câteva precizări despre aspectul sistemului. În primul rând, Nintendo a preferat să păstreze designul pentru fiecare regiune: Japonia și Europa au parte de modelul simplu și gri pe care îl vedeți în imagini, iar în SUA este livrată versiunea ceva mai futuristă, cu butoane purpurii. În al doilea rând, ușița unde ar trebui să fie introduse dischetele cu jocuri are doar un rol cosmetic – SNES Classic Mini rulează prin intermediul unui emulator, iar toate titlurile sunt încărcate deja în suportul de stocare. În al treilea rând, nici porturile pentru controllere nu sunt cele ce pot fi văzute în carcasă: de aspectul a fost menținut de dragul fidelității reprezentării istorice, însă adevăratele porturi sunt ascunse în spate.

Din fericire, niciunul dintre aceste aspecte nu reprezintă un motiv de inconeniență, calitatea materialelor este foarte bună și demnă de un obiect de colecție, iar toate elementele sunt minimaliste și funcționale.

Despre Jocuri

Cele 21 de titluri alese de Nintendo nu reprezintă neapărat un top al celor mai bune lansări existente pe platforma lor, dar realizează o prezentare impresionantă a diversității și a capacității tehnice pe care SNES-ul original a avut-o la începutul anilor 90.

Pentru iubitorii de platformere și shootere 2D, există Super Mario World 1 și 2, Super Ghouls n Ghosts, Contra 3: The Alien Wars, Kirby Superstar, Kirby’s Dream Course, Donkey Kong Country, Super Castlevania IV și Megaman X. Cei care preferă jocurile de curse au parte de F-Zero și Super Mario Kart. Nici fanii de RPG-uri nu sunt neglijați, fericiții deținători de SNES Classic având privilegiul de a juca lansări rare (și foarte scumpe în rândul colecționarilor) precum Final Fantasy III, Secret of Mana, The Legend of Zelda: A Link to the Past, Earthbound și Super Mario RPG. Pentru petreceri competitive există jocuri de lupte precum Street Fighter II Turbo și Super PunchOut, iar amatorii de shootere spațiale poligonale au parte de Starfox și continuarea sa nelansată pe care Nintendo o face disponibilă în exclusivitate (ea se deblochează imediat ce primul nivel din jocul original este finalizat cu succes).

Toate jocurile enumerate fac parte cu siguranță dintr-un top 50 al celor mai bune lansări pentru SNES-ul original, însă lipsesc unele capodopere precum Chrono Trigger, Teenage Mutant Ninja Turtles: Turtles in Time, Final Fantasy VI, Mortal Kombat I și II, Earthworm Jim, Super Star Wars, Donkey Kong Country 2 și 3, Sim City, Killer Instinct, Final Fight, NBA Jam și DOOM.

Ceea ce trebuie spus totuși este că selecția făcută de Nintendo pentru SNES Classic Mini reprezintă cu succes puterea sistemului și felul în care a reprezentat un leagăn pentru dezvoltarea sunetului și graficii până la jumătatea anilor 90 (copilărescul Super Mario World este contrastat de începuturile graficii poligonale din Star Fox și de primele imersiuni într-un spațiu tridimensional pe care le găsim în labirinturile din Super Mario RPG).

Super Nintendo a fost sistemul care a câștigat războiul consolelor de 16 biți (cea de-a patra generație), reușind să depășească în vânzări Sega Megadrive/Genesis, NEC TurboGrafx 16, SNK Neo-Geo și Philips CDI. Prin urmare, faptul că gigantul japonez ne vinde în 2017 o ediție revizuită a consolei lor din 1991 este și o modalitate de a proclama triumful și de a reaminti comunității de gaming despre multiplele inovații pe care compania le-a adus de-a lungul anilor.

Concluzie

În virtutea acestei achiziții spontane și norocoase, voi încerca să scriu o recenzie pentru fiecare dintre cele 21 de jocuri care pot fi găsite pe SNES Classic. Am avut ocazia de a testa puțin consola într-o cursă în F-Zero și într-o incursiune zburătoare prin Mushroom Kingdom (Super Mario World), am realizat că experiența este fidelă originalului, controllerele sunt de o calitate surprinzător de bună și funcțiile suplimentare de emulator nu afectează prea tare gameplay-ul (toate funcțiile pot fi accesate din meniul principal doar după ce este apăsat butonul de ”Reset” de pe consolă; prin urmare, spre deosebire de alte emulatoare, nu există intervenții asupra timpului efectiv de joc).

În concluzie, am ocazia de a mă bucura de investiția mea nostalgică de 80 de euro și de a transmite impresii despre jocuri de care am avut parte până acum doar prin intermediul emulatoarelor (cu excepția Super Mario World, pe care îl am pe SNES-ul original de acasă). Sunt oare ele relevante în 2017? Ne pot învăța câte ceva despre jocuri și ne pot explica starea actuală a industriei? Putem identifica elemente comune titlurilor de astăzi? Este experiența Super Nintendo asemănătoare celei din 1991 sau jocurile își arată vârsta și devin enervante? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care voi încerca să răspund în articolele aferente celor 21 de jocuri.

Și dacă sunteți curioși de ritualul de despachetare (sau unboxing, dacă preferați romgleza), atașez mai jos un clip video exclusiv și în premieră pentru România, filmat cu vechiul meu Blackberry Z10 pe care nu îmi voi mai permite să îl schimb până la Crăciun: