REVIEW: Super Mario Kart, SNES Classic Mini

Atunci când mă gândesc la Super Mario Kart, îmi imaginez o ședință corporatistă la sediul Nintendo din Kyoto, undeva prin 1990 sau 1991. Comitetul director, încântat de statisticile privind vânzările noului Super Nintendo, a întrunit departamentele de creație și cel pentru proprietăți intelectuale. ”Statisticile din Q2 arată bine”, spune vocea răgușită a unui executiv, pe un ton gutural susținut de fumul trabucului. ”Da, iar jocurile se vând ca sushi-ul cald”, răspunde un altul mai în vârstă.

Încântat de contextul pozitiv, unul dintre membri departamentului de creație se întinde sfios spre microfonul din fața sa și spune ”Avem în plan un joc de curse cu adevărat revoluționar pentru industrie! Va conține modele și reproduceri realiste după cele mai populare mașini de curse, dar și imitații ale unor circuite faimoase. Iubitorii de automobile vor putea să vadă cum este să conduci un Lotus 105 pe Transfăgărășan, dar și la Monza! Dacă ne oferiți finanțarea corespunzătoare, putem ajunge să schimbăm definitiv fața gamingului printr-un joc mai rapid decât Sonic!”.

Anunțul stârnește rumoare în sală. Unul dintre executivi, nefumător dar consumator de snus, întreabă plictisit ”Jocul îl va avea ca protagonist pe Mario?”. Unul dintre reprezentanții departamentului de proprietăți intelectuale răspunde ”Din ceea ce am văzut, nu. Este o experiență la persoana întâi, din perspectiva șoferului. Ar putea fi cu adevărat revoluționară și va diversifica portofoliul de titluri pe care compania noastră…”.

”Dacă nu îl are pe Mario, nu e bun de nimic!”, afirmă indignat un alt executiv în timp ce își trântește yoyo-ul cu luminițe (prototipul de fidget spinner din anii 1990). ”Ultima dată când am lansat un joc care îl are pe Mario în titlu, acțiunile noastre au crescut cu 2.3 procente”, adaugă statisticianul de serviciu, pupincurist ocazional cu jumătate de normă. ”Cu banii de pe dividendele din Q1 am cumpărat un sfert din Muntele Fuji!”, afirmă cel mai bătrân dintre executivi. ”Deja sunt în discuții cu o companie canadiană să vină să exploateze cu cianuri resursele de aur care am auzit că se găsesc acolo!”, adăugă el.

În urma acestei afirmații pline de luciditate, opinia comitetului director s-a unanimizat instant: dacă jocurile cu Mario vând, vânzările cresc prețurile acțiunilor și ei sunt acționarii majoritari ai companiei, atunci pentru ce să riște prin investiții în proiecte care deviază prea tare de la rețeta succesului? De aceea, directorul general de la Nintendo și-a îndreptat atenția către șeful de la creație și i-a spus direct: ”Vreau un joc cu Mario, ai înțeles?”. Brusc, sala a fost cuprinsă de o liniște tensionată. Noul proiect trebuia să aibă parte de mascota companiei, iar schițele trebuiau să fie refăcute.

Dar pentru a completa acest tablou, cel mai tânăr dintre IP-iști întreabă candid ”Dar cu Luigi ce facem, că nu i-am oferit niciun rol serios în ultimul timp?”. Și cum verdele este culoarea Yen-ului și a harumaki-ului proaspăt (varianta japoneză de pachețel de primăvară), executivii au decis instant că noul joc de curse trebuie să îi aibă pe Luigi, pe Bowser, pe Yoshi și pe țestoasa Koopa – din superstiție, s-au gândit la personajele verzi. Va fi un simbol al renașterii și reinventării Nintendo în noua eră pe 16 biți.

Lista de personaje a fost completată de singurul acționar de gen feminin care a spus că ar trebui să fie luată în considerare și diversitatea de gen prin adăugarea prințesei (care, la fel ca Luigi, nu a mai primit un rol major după Super Mario Bros. 2), de membrul senil al comitetului care încă avea impresia că mascota companiei este Donkey Kong, și de tipul prăjit din colțul camerei care repeta cuvântul ”ciuperci”.

N2-NIVELUL2-Super-Mario-Kart-Review-SNES-Classic-Mini-Super-Nintendo-Vlad-Costea
Cum este posibil ca un concept precum Super Mario Kart să aibă succes? Sursă Imagine: YouTube.

Directorul departamentului de creație și-a pus mâinile în cap și a afirmat consternat, pe un ton plângăcios ”Vreți un joc în care să fie prezente toate aceste personaje, dar cum pot să îl pun pe Mario la volanul unui model realist de mașină? Pur și simplu nu poți combina realismul și mecanicile unui simulator auto cu personajele din universul Super Mario!”.

”Dar cine a spus că trebuie să fie mașini realiste? Pune-i pe motorete să li se vadă mai bine caracteristicile și să ne promovăm personajele”, afirmă sec unul dintre avocații specializați în proprietate intelectuală.

Discuțiile devin aprinse și tensionate, iar membrii fiecărei tabere încearcă să explice de ce prețul acțiunilor ar putea fi mai important decât inovația, sau de ce diversificarea portofoliului de proprietate intelectuală ar putea fi benefic pentru companie. În toată această rumoase, unul dintre executivi se ridică furios de pe scaun și strigă ”Ne mișcăm și noi mai repede? Într-o oră trebuie să plec să-mi iau copilul de la karting!”.

Adaugă un comentariu