Descoperite din întâmplare și parțial salvate dintr-un SSD Intel pe care îl credeam mort de tot, articole care ar fi trebuit să apară în numărul 8 (2017) al revistei NIVELUL2, nelansat, ies de astăzi la iveală! Și începem cu review-ul lui Chester pentru Battlefield 1.

Vă mai amintiți anii 2000, când nu puteai să faci un pas fără să îți instalezi pe HDD un FPS plasat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial? Nu știu exact ce s-a întâmplat în acei ani, însă am asistat la o adevărată explozie de astfel de titluri, iar serii de succes precum Call of Duty sau Medal of Honor au exploatat cu pricepere materialul istoric și ne-au oferit numeroase momente memorabile de stârpit naziști și debarcat în Normandia. A urmat apoi o perioadă în care studiourile dezvoltatoare de jocuri și-au îndreptat atenția către războiul modern. Mitralierele sofisticate au luat locul prea-cunoscutelor Lee Enfield, Thompson sau MP 40, iar țintele colective s-au mutat de pe naziști pe teroriștii islamici de diverse facturi și interese. Zilele astea, trăim, pare-se, o  revenire la FPS-urile sci-fi, având la dispoziție Call of Duty: Infinite Warfare și un Unreal Tournament ce stă să explodeze, printre altele.

Iată însă că un studio merge împotriva trendului: EA DICE și-a aruncat în arenă cel mai nou produs, a cărui acțiune se petrece nici mai mult, nici mai puțin, decât în timpul Primului Război Mondial, un conflict prea puțin exploatat de către jocurile video. Battlefield 1 primește în mod clar puncte pentru originalitate, dar, vorba englezului, is it any good m8?

Camarazi de arme

Pentru prima dată într-un joc din seria Battlefield, al cărei fan sunt de pe la Bad Company 2 încoace, am jucat campania singleplayer. Nu m-am obosit până acum să fac asta în niciun alt Battlefield pentru că, să fim serioși, de ce m-aș deranja să joc singleplayer într-un joc croit clar pentru multiplayer? Nu am simțit niciodata vreun regret din această cauză, dar, la îndemnul lui KiMO („e mișto, bă, campania”), mi-am călcat pe suflet și am dat New Game.

Ei bine… E mișto, bă, campania. După o misiune introductivă în care intri, rând pe rând, în pielea unor soldați din celebrul regiment Harlem Hellfighters (compus exclusiv din soldați afro-americani, foarte frumoasă istoria lor, look it up) secerați de soldații germani care curg și curg și nu se mai opresc (jocul te și avertizează că NU vei supraviețui acestei misiuni),  în față ți se deschide harta lumii. De acolo, poți alege una dintre cele 5 War Stories, capitole din campanie în care intri în rolul a diferite personaje, combatanți pe diverse fronturi ale marii conflagrații. Astfel, vei avea ocazia să participi la Ofensiva celor 100 de Zile, în anul 1918, la bordul tancului denumit cu gingășie Black Bess, vei executa raiduri aeriene la bordul avionului pilotat de Clive Blackburn în nordul Italiei în 1917 sau vei lua parte la campania lui T. E. Lawrence împotriva ocupației otomane a Peninsulei Arabe.

Nu numai că misiunile sunt incitante și variate, dar cutscene-urile dintre ele sunt atât de bine făcute încât aveam senzația că urmăresc un Band of Brothers situat în WW1. De asemenea, am fost surprins să constat că există momente în care o abordare stealth este viabilă și cât se poate de recomandată, în special într-una din misiunile în care matahala de Black Bess are nevoie de piese de schimb care trebuie obținute la adăpostul întunericului de la tancuri britanice capturate de forțele germane. Campania singleplayer este deci suficient de pestriță în locații, abordări, misiuni și personaje, având și un clar merit educațional, astfel încât vă recomand să lăsați prejudecățile deoparte și să o jucați cu încredere. Mai ales că poate constitui un bun antrenament înainte de multiplayer pentru cei aflați la primul contact cu seria Battlefield.