Astebreed devine de n ori mai provocator dacă încerci să atingi scoruri gigant, pentru că trebuie să menții un multiplicator care începe să scadă în luptele „corp la corp”. Ești forțat astfel să fii cumpătat și să folosești sabia și loviturile mai puternice doar in momentele cheie. E clar însă că acest stil de joc nu mi se potrivește. Să termin de 100 de ori același nivel, doar pentru a mări o cifră îmi pare pierdere de timp și nu pot să nu mă întreb dacă e corect să recenzez acest titlu. Inițial am crezut că e ceva ce-mi scapă și am început să citesc alte păreri. Am realizat repede că îmi doresc ca jocul să fie altceva, dar în același timp am dat și peste multe laude nelalocul lor.

Sunt mulți care mint (sau nu știu mai bine) cum că jocul arată într-un mare fel, cu trecerile lui din 2D în 2.5 și 3D, cu schimbările lui de perspectivă și imaginea clară HD. Nimic mai neadevărat. Sine Mora are mult mai multe momente memorabile și treceri mult mai frumoase din 2.5 în 3D și invers. La naiba, îmi aduc aminte de mai multe secvențe din Jets’n’Guns, jucat acum ani de zile, decât de cele din Astebreed, pe care l-am terminat a doua oară alaltăieri. Cum ai putea uita un mausoleu zburător, sau limuzinele alea roz! Felul în care continui aventura, dacă distrugi avionul sau unele din armele mai potente. Poate se întâmplă așa pentru că aceste două jocuri sunt cu adevărat dificile și o să-ți ia cam de 5, respectiv de 10 ori mai mult timp să le termini. Iar după atâta strofocare și explozii, clar ceva o să-ți rămână imprimat pe retină.

Alții cred că sunt pur și simplu îndrăgostiți de roboți/mecha sau anime. Dar din nou, cred că le lipsește experiența. Dacă ai văzut Code Geass, Gurren Lagann sau Evangelion, dacă ai jucat Armored Core sau chiar mai noul și mai Hollywood-ianul Titalnfall, atunci ar trebui să vrei mai multe. O transformare, o evoluție, ceva, sau măcar câteva arme pe care să le upgrade-zi sau schimbi în funcție de necesități. Astebreed nu are nimic din toate astea, nici măcar power-up-uri care să modifice vizibil numărul, forma sau traiectoria proiectilelor. Povestea poate este bună, dar este vorbită toată în japoneză și se desfășoară de cele mai multe ori în mijlocul acțiunii. Cine are timp să citească o subtitrare mică în astfel de situații/jocuri? L-am încercat atât pe un ecran de 19 de la juma’ de metru, cât și pe unul de 47 de la 2 metri. Tot ce am prins este ceva cu două surori și o inteligență artificială care a luat-o razna, răzbunare și împăcare. Din acest punct de vedere Sine Mora face o treabă mult mai bună, pentru că, deși este vorbit în ungurește (nu dați înapoi, vocile de aici sună mai bine ca cele din A., care nu e nici el rău la acest capitol), reușește să arunce cu subtitrări, mult mai mari/vizibile, doar în momentele de acalmie. Am ținut să învăț mai multe despre story, după ce am terminat jocul, dar nu am descoperit nimic special.