Automata: Roboţii se revoltă din nou
Îmi place să cred că noul film al lui Gabe Ibañez, în care Antonio Banderas joacă rolul principal, va avea şi un mesaj, căci de acţiune nu pare să ducă lipsă.
Acţiunea din Automata se petrece într-un viitor nu prea îndepărtat (2044), în care roboţii umanoizi au descoperit o metodă prin care Protocoalele, ce le interzic să rănească fiinţele umane sau să-şi altereze propriile corpuri, pot fi eliminate din lista legilor ce le guvernează existenţa. Drept urmare, încep să-şi dorească mai multe de la „viaţă”. Dar cu ce preţ?
Filmul pare să abordeze într-un mod inedit tema răzvrătirii roboţilor şi îi are în alte roluri pe Javier Bardem, care dă viaţă unui robot ucigaş („Albăstrel”), şi Melanie Griffith, ce întruchipează un politician fără scrupule.
Cele Trei Legi ale Roboticii au fost create de Isaac Asimov pentru a-l ajuta pe om să convieţuiască cu roboţii conştienţi de propria lor existenţă. Asimov însuşi a încercat să-şi imagineze cum ar fi dacă acestea ar dispărea la un moment dat, iar roboţii ar lua-o razna. Personal, aş prefera o apocalipsă robotică în detrimentul uneia climatice, care a fost deja confirmată, pentru că ar fi mai palpitant şi am avea ceva şanse de izbândă. Ebola?! Hai cu roboţii ăia odată!
8 Comments
Razvan
Super! Asta e un film care merita vazut! Si, sunt sigur, ca va isca discutii in anumite cercuri!
LauRoman
Pare interesant la prima vedere. Nu are un subiect prea diferit de restul filmelor de genul asta. Pacat de fata mult prea plastica a lui Melanie Griffith sau de faptul ca Banderas si robotii din orasul fantoma nu par prea murdari, parca au doar putin praf aruncati pe ei, nici macar noroi. Parca imi aduce aminte de serialele produse de postul american CW. Toti par prea frumosi, natural sau artificial si parca nici murdaria nu-i murdarie.
Zibelthiurdos
Banderas este ultimul personaj pe care as vrea sa-l vad intrun film s.f.
Zibelthiurdos
intr-un
Zavalaidanga
Arată bine, similar cu IRobot. Aștept curios.
PS: Level trăieșteee!
KiMO
Ieeeeee!
Fedaykin89
*I, Robot. Sa lasam iShiturile in seama Apple…
Fedaykin89
Mie unuia mi se pare un amestec cliseic intre ceva de genul I, Robot si Blade Runner. Cel putin faza cu pelerina de ploaie transparenta si cu robotii care se imbunatatesc etc (si vanati, evident) mi se pare copy cat de-a dreptul dupa BR.
No, acuma poate sunt eu prea carcotas si filmul o fi misto.