ACL vă invită la Tesoro League of Legends Championship

Băieții și fetele de la ACL Esports League ne dau de veste că au ajuns la ediția cu numărul 12 a turneului League of Legends. Turneul va începe în data de 2 decembrie, iar finala acestuia este programată pentru cea de-a șasea zi din aceeași lună.

Ca de obicei, campionatul se va desfășura online, iar cele mai importante meciuri vor fi transmise live și în direct pe net, cu comentariu, via ACL TV.

Unele dintre cele mai bune echipe din țară și-au anunțat deja participarea, iar fanilor League of Legends li se promite un spectacol pe cinste.

Numărul maxim de echipe admise este de 64, iar înscrierile sunt deschise pe pagina evenimentului, unde veți putea citi și regulamentul acestuia.

Valoarea totală a premiilor turneului este de 600 de euro, iar ele sună în felul următor:

1st Place Award: 5 x Lobera G5NL Full Color Illumination Plunger Gaming Keyboard + 3200 RP & Triumphant Ryze skin for every player
2nd Place Award: 5 x Kuven Angel A1 7.1 Virtual Gaming Headset + 2400 RP per player
3rd Place Award: 5 x Gungnir H5 Optical Gaming Mouse + 1600 RP per player
4th Place Award: 800 RP per player

Nu se percepe taxă de înscriere, iar amatorii de senzatii tari pot chiar paria pe echipele preferate, prin intermediul sectiunii ACL BETS a site-ului. Pentru șansa de a fi recompensați cu diverse produse, evident.

Adaugă un comentariu