Avem zvonuri despre Grand Theft Auto VI
Avem zvonuri despre Grand Theft Auto VI daca dăm crezare „sursei” celor de la techradar.com. Se pare că această sursă este foarte apropiată companiei, oferindu-ne următoarele informaţii. La un anumit punct, mai mulţi reprezentanţi ai Rockstar Games au făcut o excursie în Japonia (Tokyo), excursie în care au pozat diferite locaţii cheie şi chiar au început să pună bazele câtorva mărci înregistrate. Idea a fost abandonată în timp datorită dificultăţilor legate de mutarea mărcilor şi a principalelor reprezentanţe ale seriei, în altă ţară, dar şi de dificilul sistem rutier din Tokyo.
Bun. Deci acum ştim şi asta. Ce legătură are cu un posibil Grand Theft Auto VI atunci, nu? Aceiaşi sursă ne transmite că lucrările preliminarii asupra GTA VI au început, însă o locaţie nu a fost încă stabilită. Tinând cont de faptul că cei de la Rockstar s-ar afla în stadiul de „discuţii”, nu ar fi o surpriză prea mare ca următoarea intrare în serie (să fim serioşi, cu toţii ştim că o să fie lansată, este doar vorba de „când”, nu de „dacă”) să împrumute concepte legate de locaţia amintită mai sus.
GTA acasă la Godzilla? Eh, nu sună rău deloc dacă staţi să mă întrebţi pe mine. Hmm să mă arunc cu paraşuta de pe Tokyo Skytree şi să aterizez fix în Tsukiji Market. Au ăia nişte peşti de rar găsiţi. Deci, prieteni, cum vi se pare posibilitatea unui plasări a seriei în Japonia?
11 Comentarii
bobyslick
Eu unul nu as fi de acord. Farmecul GTA este pe taramul SUA. Avem Just Cause de prin Cambodgia, Filipine pana in Sicilia, Sleeping Dogs in Honk Kong ( de unde este si poza de mai sus, apropo), Yakuza in Tokyo, chiar si Saints Row a fost ceva similar. Ideea cu country side din afara LA-ului a fost bine implementata, dar ar putea oferi si mai mult. Inapoi in Nevada, de ce nu?
Texas, ba chiar ar putea sa coboare pana jos in Mexic. Conflict la granita, etc. Idei sunt multe, dar sa ramana pe continent. Parerea mea.
Ziskele
Nu stiu daca ii prinde. Dar nu pare, intotdeauna e mai misto sa faci misto de aia de la tine din tara, nu de la altii. In plus portul de arme e legal doar asupra politiei in Japonia (sunt si exceptii dar treci prin cele noua iaduri ale lui Dante sa iei permis de port arma) , ce baba mai scoate mitraliera la tine cand se loveste de masina oprita la stop?
Cristian Savu
Eu nu as fii de acord pentru ca avem Sleeping Dogs și Saint Row care seamănă puțin. Farmecul GTA-ului este pentru faptul ca este situat în SUA. Mai bine as prefera GTA în UK.
CristianR
GTA in Romania … ce America sau Japonia … personaje avem destule, cat pentru 10 serii.
Hangoverlike
Un London 1969 ar fi excelent 🙂
chr1z
Acea poza de mai sus este chiar din GTA VI? sau GTA V modificat?:))
Taar
E din Sleeping Dogs cu un GTA 6 lipit pe acolo, pentru a da o oarecare impresie a ceea ce ar putea fi, daca s-ar merge pe varianta asta.
Taar
Aveti idei bune cu totii. Parca ar merge o schimbare de setting intr-un spinoff (vezi Liberty City Stories, Chinatown Wars etc) decat intr-un joc din seria principala. Pana la urma daca stau sa ma gandesc, farmecul ala tipic SUA nu prea l-as putea inlocui. Poate prin Rusia la nivel de violenta insa…meh.
Dani C.
Put yor hands up for Detroit – I love this city.
Aidan
Hell yeah! Motor City FTW!
Mihai Niculae
Mi-ar placea mai mult daca ar fi in Canada, sau sa ofere o zona in care sa gasesti zapada.