Cripto-moneda “Squid Game”, o țeapă mare cât 3,3 milioane de dolari
Uitându-ne în urmă, modul în care au fost păcăliți atât de mulți oameni poate părea simplu, creatorii păcălelii bazându-se pe ignoranța potențialilor investitori, fani ai cunoscutului serial mai ales, care au presupus din start că SQUID este asociată cu Netflix. Dacă ar fi studiat mai atent regulamentul (white paper) din spatele schemei SQUID sau pur și simplu ar fi căutat o astfel de mențiune pe site-ul oficial, probabil că numărul celor păgubiți ar fi fost semnificativ mai mic. Sau poate că nu ar fi existat păgubiți deloc, dacă semnalele astea de alarmă le-ar fi ajuns tuturor la mansardă.
Pe mulți i-a păcălit și mențiunea, în regulament, la un joc de tip blockchain dedicat dispozitivelor mobile, Axiel Infinity (un soi de Pokémon Go cu NFT-uri), din care fondatorii SQUID declarau că s-au inspirat pentru a crea un joc bazat pe serial. Jocul, care (chipurile) ar fi făcut să funcționeze moneda cu adevărat, ar fi trebuit să se lanseze luna aceasta, dar realitatea este că el nu a existat niciodată. Mai mult, din regulament nu reiese deloc cum funcționează (sau ar fi funcționat) acesta, de fapt. Nu există nicio referire la modul în care, jucându-l, ajungi să poți vinde monede SQUID, decât că pentru a face asta trebuie să obții un fel de… bile colorate.
Ca o paranteză, proiectul SQUID includea și NFT-uri sub formă de reprezentări artistice ale personajelor principale și gardienilor din serial. NFT-uri care, la rândul lor, au dispărut din marketplace imediat ce s-a prăbușit șandramaua.
Morala? Un potențial investitor în crypto-monede ar face bine să știe, înainte de toate, că nu tot ce zboară se mânâncă în lumea crypto – țeapa SQUID nu este nici prima, nici ultima din lumea volatilă a acestora.
Chiar, voi ce jocuri blockchain jucați?