Anul acesta se vor împlini zece ani de la Nașterea Sfintei și Fluorescentei Cruci. Mai pe seară voi (și mă voi) închina în cinstea ei, dar pînă atunci voi reposta textul care a făcut-o celebră printre cei patru cititori ai site-ului Level. Între timp, a apărut și o Biserică în spatele ei. Mie îmi pare că aduce puțin cu o navă spațială care, într-o bună zi, va decola și-i va duce pe credincioși printre stele…

Braşoveni, astăzi o să vorbim despre simbolul matematic plus situat convenabil la răspântia unde Bădia Traian consumă liniştit un sfertuleţ de băutură carbogazoasă Zizin. Eu, un ortodox convins, pentru care algebra e lucrarea Satanei, iar Politehnica o fabrică de anticrişti, o s-o numesc Crucea. Ea nu este o cruce ca oricare alta, ci este Crucea, mă ereticilor!!!! A fost proiectată de un pastor avangardist (probabil acelaşi care a patentat şi Învierile cu Laser de pe litoral) şi a fost plantată într-o intersecţie unde l-au amendat pe tata de vreo patru ori. Asta se întâmpla înainte să apară Crucea. Acum tata nu mai trece prin acea intersecţie. Şi asta nu pentru că tata ar fi vreun personaj biblic negativ cu o fobie la cruci, ci pentru că nu mai are ce căuta pe acolo. Şi nici maşină. Dar să revenim la cruce. Crucea este înaltă de vreo patru metri şi este construită din neoane. Albastre. Mie nu-mi place albastrul. Și nici lui tata. Iosif îl cheamă, printre hobby-urile sale se numără și tâmplăria și m-aș cam muta la el când voi împlini 33 de ani. E un tip tare. Are un câine. Fain câine. L-a muşcat pe Mihai. Mihai nu s-a supărat. Cred. După aceea a băut nişte bere pentru că era ziua mea. Am fost la Dumbrăviţa cu toţii şi ne-am distrat pe cinste, fără să bănuim că un an mai târziu în vieţile noastre o să apară Crucea. Vlad tremură de fiecare dată când trece pe lângă ea. E ateu, dar noi credem altceva. Sub cruce, la doi metri sub pământ, se află o biserică greco-catolică. Unde, în fiecare duminică, merg greco-catolicii să se roage. Lor nu le e frică de cruce. În fiecare seară crucea luminează de-ţi ia ochii. În curând, lângă cruce, o să apară un Iosif fluorescent. Şi un cazinou. Între timp, taximetriştii au un nou punct de reper. „Unde vă duc?” „La Cruce, vă rog” Şi totul e clar ca bună ziua. Și în jurul crucii e lumină ca ziua. Asta se întâmplă noaptea, pentru că ziua crucea este stinsă. Înainte, în zona aceea era un parc. Verde. Acum, acolo se află o cruce. Albastră. Şi un gard. Albastru închis. Şi un BMW M3. Galben. Lustruit. Crucea se reflectă în el. Ai impresia că te afli în faţa unui Teoctist al BMW-urilor. Crucea se reflectă și în ochii trecătorilor. Dacă îi privești cu atenție, poți zări în ochii lor două cruciuliţe mici şi albastre. Înălţător.

Şi cum o cruce nu vine niciodată singură, în acelaşi municipiu Braşov, la aceeaşi intersecţie, aceeaşi cruce a născut pui vii. Crucea de neon care ne luminează nopţile şi ne sfinţeşte zilele a devenit mama unei cruciuliţe de aproximativ trei metri, din fier forjat. Întrebat ce vrea să se facă atunci când va fi mare, copilul ne-a răspuns „reflector, ca mama!”. Mama, în schimb, nu este aşa de optimistă, mai ales că îi cunoaşte tatăl, al cărui nume nu vrea să-l divulge. Tot ce am putut afla e că tatăl iresponsabil duce o viaţă de lux şi trândăvie pe Caraiman şi nu e în stare să lumineze de unul singur. Pe această cale ţin să-i transmit un mesaj: „Vino, copilul tău te cheamă! Intersecţia e destul de mare pentru toţi trei”