Dark Souls III rămâne fără ultimul patch

Aflăm de aici că ultimul patch dedicat celui mai casual joc din lume, a fost înlăturat. Acesta a fost introdus în joc pentru a combate trişorii, însă, s-a descoperit că un număr de probleme au fost astfel create – foarte multe situaţii de tip „freezing”.

Producătorii ne transmit că „Patch-ul a fost înlăturat temporar pentru a rezolva problemele legate de întreruperea bruscă a sesiunilor de joc. Sperăm să îl reintroducem cât mai repede posibil. Dacă veţi fi afectaţi de unul dintre bug-urile ce au fost eliminate prin acest patch, nu vă faceţi nicio problemă pentru că nu veţi fi penalizaţi. Vă vom ţine la curent de îndată ce vom avea noi informaţii. Vă mulţumim pentru înţelegere.”

Trişorii – numai probleme apar pe oriunde îşi fac simţită prezenţa. Până la rezolvarea situaţiei, să aveţi parte de cât mai puţine ecrane de Game Over!

Leave a comment