Caracteristica cea mai memorabilia a lui Dink Smallwood este umorul, prezent la tot pasul. De multe ori, glumele și stilul de scris mi-au adus aminte de seria Monkey Island. Același gen de umor relaxat, care iese la iveală în dialogurile dintre Dink și celelalte personaje și în comicul de situație. Este greu să nu rânjești atunci când șmecherul satului face mișto de Dink că dă mâncare la porci sau atunci când un moșneag îi pocește numele în fel și chip – cam la fel cum pățea și Guybrush Threepwood. Comentariile lui Dink, atunci când interacționezi cu diverse obiecte, sunt și ele haioase, fie că se arată mirat de câtă băutură are o băbuță în casă, fie că se răstește la o rață și o trimite înapoi acasă. De multe ori, poți alege dintre mai multe răspunsuri posibile, unele politicoase, altele neutre și altele nesimțite de-a dreptul. Din păcate, discuțiile nu influențează cu nimic mersul aventurii, așa că puteți alege fără griji cele mai oribile răspunsuri și să vă comportați urât cu toți sătenii. Ah, și nu uitați să dați cu pumnul în absolut orice! Mese, scaune, copaci, animale, nu iertați nimic – Dink își însoțește apucăturile violente cu tot felul de glume, iar rațele care aleargă haotic după ce le-ai decapitat, împroșcând pixeli roșii peste tot, constituie unul dintre cele mai bune feature-uri ale jocului.

Clătite carnivore și alte minunății

Dincolo de umor, Dink Smallwood se prezintă ca un RPG clasic, în care te bați cu orătănii, rezolvi questuri, primești XP, bagi câte un punct în Strength sau unde-o fi și faci rost de arme noi. Lumea prin care se plimbă Dink arată suficient de bine pentru anul 1998, cu pajiști înverzite, păduri dese, castele și alte așezăminte. Nu aș zice că e chiar un joc arătos, dar e decent. În ceea ce privește monștrii, Robinson & co. au luat niște decizii de design cam ciudate, astfel că menajeria ostilă a jocului include gândaci mari și gri, un fel de amibe mari cât niște clătite care se târâie pe jos, uriași de piatră, niște reptilieni urâți plini de țepi și alte dubioșenii care nu se potrivesc neam unele cu altele. AI-ul inamicilor e practic inexistent. Tot ce știu să facă e să vină către Dink și să îl atace. Deși sunt proști de bubuie, compensează un pic nedrept prin damage mare și hitpoints multe, astfel că luptele se reduc de obicei la a aplica o tactică tip hit&run până când orătania crapă.