Early Access Pentru Ghost In The Shell Stand Alone Complex – First Assault Online
Discutam ieri cu Blade Runner Kimo, plantaţi în faţa unor pizza sintetice, despre cum omenirea se îndreaptă încet, dar sigur, către un viitor cyberpunk. Probabil că destinul speciei noastre nu se află printre stele, ci în infinitatea unei realităţi virtuale. Or poate suntem sortiţi să ne augmentăm trupurile pentru a rezista prăpădului aflat în exteriorul Metaversului. Ne putem imagina milioane de versiuni ale viitorului, însă puţine sunt la fel de cool cum este cea din Kōkaku Kidōtai.
Dacă nu mai aveţi răbdare până atunci, Ghost in the Shell: Stand Alone Complex – First Assault Online este surogatul perfect. Publicat de Nexon, jocul tocmai a intrat în faza Early Access pe Steam. Momentan costă 5$, deşi forma finală este una F2P. Din câte se pare, GITS:SAC-FAO respectă fanii animaţiei şi serveşte sub o ploaie de gloanţe locaţii şi personaje familiare, trei moduri de joc, multiple arme, accesorii şi augmentări, la pachet cu un sistem class-based de toată frumuseţea.
Dacă trebuie să lupţi împotriva cyber-terorismului din Niihama, atunci e bine de ştiut că nu există un mod mai potrivit. Go for it!
7 Comentarii
Cristian Savu
Eu l-am jucat inca de la primul Early Access si pot spune ca este un joc frumos ! 🙂
Aidan
Eu ma gandeam sa ii dedic niste pagini serioase in urmatorul numar al revistei…Hmmm…
Sol
La o evaluare superficiala: O clona asiatica de COD Advance Warfare, asa cum AVA, de exemplu, e o clona de Moder Warfare. Jocurile de genul asta sunt de obicei bunicele, dar au niste modele de business de-a dreptul jegoase. Sper sa ma insel.
Aidan
Da, e posibil sa te inseli. In mai multe privinte. Mecanicile de joc nu prea au mare lucru in comun cu COD – cu exceptia faptului ca este un FPS –, iar partea cu „clona asiatica” face cumva referinta la estetica? Nu de alta, dar sursa IP-ului este o opera de arta manga publicata in 1989. GITS a stat la baza Matrix, e un pilon al genului etc…:D
Sol
Face referire la faptul ca developerul e Neople (din Coreea de Sud), iar publisherul e Nexon (din Coreea de Sud).
Presupunerea asupra modelului de business e o prejudecata pe care mi-am format-o dupa multe ore de AVA – Un alt shooter coreean, cu gameplay foarte bun, dar lacom si cu multe aspecte P2W.
Sol
AVA = Alliance of Valiant Arms
http://store.steampowered.com/app/102700/
Mihai
Pe 14 a apărut în Early Access pe Steam http://store.steampowered.com/app/369200/. Am jucat un closed beta și mi-a plăcut ideea, sunt fan Ghost in the Shell. Deja e Pay2Win, dacă erau doar chestii cosmetice, vizuale, dădeam banii. Mai aștept, dacă o țin tot așa, nici nu îl mai voi juca.