Experienţă dublă alături de un nou personaj pentru Battleborn

Gearbox ne anunţă despre noul lor personaj ce va fi disponibil începând cu data de 31 Mai. Acesta face parte din seria de cinci personaje promise gratuit după lansarea jocului. Numele ei va fi Alani iar producătorii o descriu sub forma unui „warrior-monk healer”. Mai mult de atât, ne este adus la cunoştinţă faptul că acest weekend va oferi o doză dublă de experienţă.

„Veniţi alături de noi în Battleborn pentru un Double XP Weekend. Începând de Vineri şi până Miercuri, puteţi culege roadele experienţei duble pentru Command Rank şi Character Rank, atât în cadrul misiunilor din Story Mode, cât şi în meciurile competitive. Acest eveniment este global şi disponibil pe toate platformele. Tot ceea ce trebuie să faceţi este să vă alăturaţi luptei pentru a vă scălda în beneficiile experienţei duble.”

Pentru noi, cei din ţinutul lui Ţepeş evenimentul începe Vineri, 20 Mai, orele 18:oo şi se va încheia Miercuri, 25 Mai, orele 18:oo.

 

Adaugă un comentariu