„Yeah, when I think of Maureen, I think of two things: asphalt… and trouble”

Măi Ben, și mie mi se întâmplă la fel. De câte ori văd tuburi fluorescente mă gândesc la două lucruri: acvaristică… și cyberpunk. Cum Kimo nu m-a tocmit să discutăm despre guppy (deși nu v-ar strica să aflați mai multe despre acest pește minunat, mult subapreciat de către necunoscători), voi trece direct la Syndicate și la cyberpunk. Aflați că, înainte să mă împiedic de Philip K. Dick, înainte să lăcrimez abundent la monologul improvizat al lui Rutger Hauer din Blade Runner, înainte să-mi înfig dinții în Neuromantul lui Gibson, răspîndeam învățăturile Bisericii Noii Epoci într-un oraș futurist scăldat de ploaia acidă și de lumina a cel puțin șaptezeci de gaze rare încarcerate în racle subțirele de sticlă. Învățăturile erau livrate necredincioșilor direct din gurile tunulețelor cu multe țevi alimentate de microcentrale nucleare ascunse dibaci sub trenciurile apocaliptice ale celor patru acoliți făcuți în cuvele Bisericii, fie-I naniții binecuvîntați și inteligența artificială. Tumneseule, ce joc! Nu m-am oprit până nu i-am depistat înaintașii (Syndicate și expansion-ul, American Revolt), pe care i-am sorbit dintr-o suflare ca să pot deveni una cu Corporația.

Într-un viitor nu tocmai roz (mai exact, portocaliu în Syndicate și gri-metalizat în Syndicate Wars), corporațiile se luptă pentru putere, iar preluările ostile s-au mutat de la bursă direct în stradă, unde agenturili fac biznis cu patul puștii prin intermediul unor agenți de vînzări care-au înlocuit diplomatul clasic cu o bijuterie de flintă cuantică (la fel de clasică și ea). O metaforă cam transparentă, dar, hei, dacă asta-mi permite să plimb patru oameni înarmați pînă în dinți pe străzile unei bijuterii de oraș virtual, într-un power-trip cyberpunk exploziv, lăsați metaforele transparente și copiii copiilor lor să vină la mine în număr cît mai mare.

Revenind la entitățile economice ale viitorului, tu, învîrtitorul de mouse și țăcănitorul de taste, ești un executiv al unei asemenea corporații, însărcinat de alți executivi mai cu moț să dirijeze acțiunile destabilizatoare ale Companiei Mumă. În acest scop, ți se încredințează câțiva agenți, o sumă frumușică (pe care o poți mări mînuind dibaci taxele în țările “convinse” să se lase administrate de Tătuca Manager) și, astfel înzestrat, primești nobila misiune de a convinge națiunile Terrei să accepte protecția amgajatorilor tăi. În termeni de gameplay, va trebui să vopsești harta lumii în culorile Companiei îndeplinind diverse misiuni de “convingere”, asasinat sau simple încăierări cu corporațiile locale.  Asta se întîmpla în Syndicate. În Syndicate Wars, inevitabilul s-a produs. Corporațiile au fuzionat într-un conglomerat monstruos, Eurocorp. Pentru a echilibra balanța, Eurocorpului i se opune Biserica Noii Epoci (Church of the New Epoch), o grupare cu metode cel puțin la fel de violente ca ale Eurocorp-ului, dar cu trenciuri ceva mai stilate. Cetățenii cipați au impresia că-și duc zilele într-o utopie însorită în timp ce realitatea-i stropește abundent cu ploi acide și violență urbană.

Primul meu contact cu cyberpunk-ul (exceptînd albumul lui Billy Idol pe care îl asculta obsesiv un vecin mare fan Dida Drăgan) a fost mijlocit de Syndicate. Tot mulțumită lui Syndicate, mi-au căzut cu tronc distopiile cyberpunk. Sau, cel puțin, distopiile cyberpunk în care eu eram omul cu frâiele. Unde prin “frâie” înțeleg una bucată Persuadatron 5000 MkIV plus un sul de sîrmă ghimpată moleculară. Syndicate Wars a însemnat și o eră a experimentelor. De exemplu, am vrut să văd în cît timp poți ruina (la propriu și la figurat, căci una dintre metodele de a face bani era să minezi o bancă) un oraș. Experiment eșuat, căci n-am reușit niciodată (fără trișuri) să strîng îndeajuns de mulți bani pentru explozibili să văd dacă într-adevăr pot demola un oraș întreg. Cercetarea te usucă, un pachet cu explozibil de mare putere costă 50k, un agent poate căra cu el maximum patru bucăți, deci 200k de persoană, înmulțit cu patru, 800k pentru șaisprezece bucăți de libertate. Nu, mulțumesc, o să vă cred pe cuvînt că poți nivela un întreg oraș dacă așa alegi. N-a durat mult până action/strategy-ul celor de la Bullfrog mi s-a cuibărit în suflet, unde a așteptat aproape două decenii un tovarăș.