PREVIEW: Tot ce trebuie să kunoști despre Mortal Kombat 11

Să-mi fie iertată perioada de absență, dar când jonglezi cu un job, viața de zi cu zi și cel mai coios site de gaming din România — da, ăsta, care și ținut viu de o mână de redactori pro-bono face performanță, mulțumită comunității active –, este destul de greu să publici pe cât de des ai vrea. Oricum, v-am pregătit un review de Just Cause 4 peste weekend și unul de Forza Horizon 4 ASAP.

Între timp am salivat iarăși în fața monitorului, fiindcă cei de la NetherRealm Studios au prezentat cu mare fanfară noul Mortal Kombat 11, în cadrul evenimentului The Game Awards 2018.

La fel ca titlurile predecesoare, MK11 este un fighting game ultra-violent, mega-brutal, 100% dornic să transforme bieții copilași care îl joacă în niște monștri neascultători. Și din câte s-a văzut, are toate șansele să fie cel mai bun din întreaga serie.

La prima vedere pare că împrumută elemente de design specifice Mortal Kombat IX și X, dar introduce funcții noi, care ar trebui să permită o gamă largă de strategii complexe în cadrul luptelor. Prima care îți sare în ochi, ca sula lui Scorpion, este posibilitatea alcătuirii de variante alternative pentru fiecare fighter.

Dacă în MKX alegeai din 3 preconfigurate, acum poți să îți lași imaginația să zburde și să-ți construiești un luptător adaptat propriilor tactici, nu invers. Această mecanică sună incredibil de kool, așa cum a fost prezentată axiomatic, fără să mai ceară alte demonstrații, și în mostra de gameplay de la event.

6 Comments

  1. florin ianuarie 24, 2019
    • Aidan ianuarie 25, 2019
  2. Sol ianuarie 25, 2019
    • Aidan ianuarie 25, 2019
  3. dante-sama ianuarie 29, 2019
  4. Catalin februarie 4, 2019

Leave a Reply