Homefront: The Revolution – Revoluţie cu gherilă
În ciuda campaniei single destul de slăbuţ realizată, Homefront a fost un joc cu un multiplayer excelent şi câteva idei îndrăzneţe. Povestea primului titlu era simplă: Coreea reunificată devine o superputere militară globală, SUA intră în colaps economic, Coreea profită şi invadează jumătatea vestică a Americii, America muşcă din pernă şi primeşte o doză de dictatură militară comunistă, tu încerci să scapi de mâncătorii de Kimchi. Din nefericire, FPS-ul creat de Kaos Studio a trecut pe sub radar şi nu s-a bucurat de popularitatea pe care probabil o merita. Dar atunci când introduci Crytek UK în ecuaţie şi promiţi acţiune open-world, un câmp de luptă asimetric – dominat de forţele KPA – şi necesitatea apelării la tehnici de gherilă pentru a învinge, lucrurile sună mult mai bine. Aruncaţi o privire peste reveal trailerul Homefront: The Revolution, fiindcă arată grozav:
Dezvoltatorul, Crytek UK, susţine că Homefront: The Revolution nu va fi un first person shooter uşor, deoarece superioritatea inamicului te obligă să apelezi la tehnici de luptă mai puţin ortodoxe. Din informaţiile oficiale, aflăm că povestea se desfăşoară în Philadelphia, locul unde o nouă revoluţie americană este coaptă la foc mic în furnalul mişcării de Rezistenţă. Viitoare detalii despre gameplay vor fi făcute publice la E3 2014. Homefront: The Revolution urmează să fie lansat pentru PC, PS4 şi Xbox One, undeva prin 2015.
3 Comentarii
Valkir25
Homefront ma duce cu gandul in trecut cand am dat nas in nas prima data cu Freedom Fighter. Am exclamat atunci cu glasul meu de liceean privat de somn mijind ochii injectati mai ceva decat fructele din import un WAW cat toate zilele. Ideea mi se parea geniala. Din pacate sistemul meu nu are capacitatea de a rula Homefront insa din filmuletele de pe net m-am ales cu o mancarime pe degetul cu care persecut click-ul mouseului.
Aidan
Frumos comentariu 😉 Poate ca vei avea parte de un upgrade pana la urmatorul Homefront.
DeusEx
Da, si eu imi amintesc de Freedom Fighters, am jucat demo-ul de pe dvd-ul de la Level 😛