Mă înspăimântă imixtiunea politicului în jocurile video. Alţii sunt speriaţi de prezenţa sexului în Mass Effect sau de portretizarea glorioasă a violenţei, dar mie îmi este frică de propagandă – indiferent sub ce formă apare. Nu mă refer aici la “politica istorică” sub forma unei mecanici de joc (ca în Civilization sau Crusader Kings), ci la agendele unor indivizi cu interese personale directe. Până şi prezenţa elementelor religioase se poate încadra cu uşurinţă în paranteza unei agende politice. Call of Duty, Battlefield, America’s Army, toate aceste jocuri moderne sunt mijloace complexe de propagandă, cu o ţintă clară, spre care mesajul percutează cu uşurinţă. Minţile tinerilor sunt uşor de manipulat şi absord precum un burete informaţia, fără să o mai treacă prin filtrele experienţei. Mi-am format o opinie solidă despre temele scabroase prezente în shooterele moderne de război, întărită de ultimul trailer pentru CoD Advanced Warfare şi infograficul ataşat.

Probabil că unii cititori, ajunşi accidental aici, nu au înţeles mesajul lui Kimo şi atitudinea sa deloc apreciativă la adresa jocului, confundând ştirea cu un mesaj de condescendenţă. Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit la rândul meu, căci este departe de mine intenţia de a proteja corporaţiile militare private, dar găsesc implicarea unor teme politice extrem de dificile într-un FPS robotic, semi-automatizat, drept un afront adus caracterului independent definitoriu jocurilor – mai ales că aici nu discutăm despre parodia, satira şi umorul tongue-in-cheek din titluri precum Red Alert sau BROFORCE. Băieţii de la Extra Credits au realizat un clip video interesant, unde problema propagandei din jocurile video este dezbătută prin exemple clare, bine documentate. Îl puteţi viziona mai jos.

Aş vrea ca noţiunea de “Lazy Design” să devină tot mai des vehiculată în vocabularul gamerilor, căci defineşte perfect situaţia multor titluri lansate recent. De asemenea, mă bucur că realizatorii clipului video au expus câteva jocuri propagandistice prin definiţie, pentru a evidenţia şi mai bine ideea îndoctrinării accidentale, rezultate din designul leneş. Unul dintre cititorii noştri spunea, mai în glumă, mai în serios: “Ar trebui să producă un joc inspirat din incidentele prezente, cu Rusia şi Ucraina”. Nu cred că suntem departe de acest moment, fiindcă exploatarea conflictelor militare în jocuri a devenit un trend, începând cu primul Modern Warfare. Pacifist din fire şi speriat de ideea unui nou război global, refuz să mai cred în valoarea unor jocuri care practică grosolan “war profiteering”-ul, într-un act aproape semi-criminal.

În încheiere, ţin să sintetizez opiniile exprimate în Mugetarea de mai sus: când un joc video nu este artă, când nu transmite un mesaj satiric sau comic, când exagerările nu sunt voite şi subiectul are legătură directă cu evenimente politice în desfăşurare, atunci jocul este propagandistic şi politic, indiferent de agenda producătorilor. Nu cred în Illuminati, faux political correctness şi Kanye West, însă cred în ideea manipulării prin expunerea repetată la acelaşi subiect, joc după joc, glonţ după glonţ.

Voi, viitorii game designeri, aveţi ocazia de a trece peste pasa leneşă în care se află casele mai mari, schimbând faţa jocurilor şi revenind la o stare de normalitate, loială noţiunii de entertainment curat. ÎNAINTE, BRAVI TINERI, CĂTRE O NOUĂ ERĂ GAMERISTICĂ!