Might & Magic: Clash of Heroes
Gen: Puzzle/Match 3, cu elemente RPG
Data lansării: 22 sptembrie 2011
Platforme: Android, iOS, PC, PS3, Xbox 360
Versiune testată: PC
Producător: Capybara Games
Distribuitor: Ubisoft
Rating: 3+

Dacă proverbul „nu judeca o carte după copertă” ar avea mâini, mi-ar da una după ceafă… Cred că am dat click pe toate linkurile „More Like This –> See All”, al tuturor jocurilor aduse în discuție în acest articol. Și de fiecare dată Steam mi-a recomandat și Clash of Heroes. Și de fiecare dată mi-am spus „neeeh… cine știe ce conexiune a făcut, Might & Magic nu are nici o legătură cu puzzle-urile de gen”. Măcar am circumstanțe atenuante. Dacă click-ăiți, de exemplu, pagina asignată lui Legend of Fae, găsiți Trine, iar mai nou, dacă deschideți chiar pagina lui Clash of Heroes, descoperiți Civilization: Beyond Earth (what the…). De data asta era însă panică, aveam nevoie de 3 jocuri pentru a pune în practică planul măreț 3 în 1 și am început să dau din colț în colț. Până când m-am enervat și am deschis filmulețul de prezentare… Facepalm! Cu atât mai mult când am realizat că titlul era exact ce căutam. Are câteva bube și nu este la fel de complex ca Puzzle Quest (primul), dar nici nu stă în umbra lui. Odată terminat s-a plasat lejer pe locul doi în topul meu match 3. (de 3 ori viteza sunettului?)

Rețeta clasică este modificată aici pentru a o potrivi cadrului dat, în care câțiva tineri eroi, cu armata după ei (Heroes of Might and Magic, duh…), se iau la trântă cu hoardele și boșii ălora răi. Cu cât o să creșteți în nivel, cu atât o să aveți mai mulți oșteni. Odată cu avansul în poveste urmând a primi și unități mai speciale. Simplistic, dacă creați o formație de 3 identici pe verticală o să-i activați, aceștia urmând a pleca pe front – arcașii sunt un pic mai rapizi și trag în doar una sau două ture, lăncierii sunt mai lenți, dar înțeapă mai tare. Cunoașteți deja tiparele. Dacă creați o formație de tripleți pe orizontală, trupele se transformă în ziduri, sau, mă rog, în cazul elfilor, în arbuști protectori. Cranii, pentru undezi și așa mai departe. Odată ce un grup țâșnește sau aruncă proiectilele către inamic, ori se opresc în trupele din fața lor, ori reușesc să treacă și lovesc eroul, măcinându-i viața. Spun simplistic, pentru că diferit de celelalte două jocuri prezentate, Clash of Heroes ascunde o complexitate surprinzătoare. De exemplu, e mereu important să creați combo-uri, pentru a primi o extra mutare. Dacă reușiți să activați grupuri de aceeași culoare și le potriviți în așa fel încât să plece în același tur, toate vor primi un bonus de putere. Dacă creați un lanț identic în spatele unuia deja format, grupul o să se cupleze și o să-și dubleze viața/forța. Defensiva este mult mai puternică decât atacul, dar, cu cât creați mai multe ziduri, cu atât o să aveți mai puțini oșteni sau trupe de rezervă. Apoi, zidurile protectoare au diferite capabilități, de exemplu cele ale elfilor se regenerează, în timp ce fiecare schelete sfărâmat întărește pereții construiți din cranii și oase, în cazul nemorților. Eroii vin și ei cu o abilitate proprie care se activează în timp, cu fiecare lovitură dată sau primită. Dar pot căra în luptă și un artefact, din zecile pe care le găsești. Am apreciat aceste artefacte pentru că au puterea de a schimba termenii unei lupte. Și așa mai departe. Nimeni nu cred că se poate plânge că nu are la ce se gândi în Clash of Heroes.

Ne putem plânge însă de faptul că producătorii nu au avut încredere în noi și au făcut prima parte a jocului prea ușoară. O impresie întărită de liniaritatea primei campanii care seamănă cu un tutorial prelungit, dar și de faptul că în momentul în care ceri mai mulți oșteni, trupele care intră în scenă nu creează niciodată lanțuri. De exemplu, dacă ai pe toate rândurile gemeni și mai ceri soldați, jocul îi va trimite în așa fel încât niciodată să nu intre al treilea pe canalul care trebuie și să se autoactiveze. Regulă introdusă, presupun, pentru a elimina frustrarea provocată de un inamic prea norocos. O regulă penibilă însă, pentru că dă impresia că jocul trișează pentru că știe mereu unde și ce să trimită. Prea puțin important, până una alta, pentru că oricum dificultatea nu sare calul.

Inițial am crezut că și povestea este una ușoară, de vară. Semăna cu o telenovelă manga, în care fiecare erou își urlă sufletul. În mijlocul campaniei cu numărul doi (când totul devine mai interesant) am înțeles însă că scenariștii aveau un plan și nimic nu mi s-a mai părut forțat. La fel ca și gameplay-ul, story-ul este impresionant de complicat. Cu o acțiune care se desfășoară în 5 planuri, care se mai și intersectează din când în când. Cu personaje și personalități diferite și complexe, cu maturizări forțate, dar mai ales cu mult umor. Campania care-l pune pe Aidan în fruntea dracilor e delicioasă și nu de puține ori am izbucnit în hohote în mijlocul întâmplărilor.