Review: NARUTO SHIPPUDEN Ultimate Ninja STORM 3 Full Burst

Pentru un joc „cu bătăi”, Naruto exală complexitate, poate prea multă pentru jucabilitatea lui competitivă pe termen lung. Vedeţi, un fighting game de succes se concentrează pe o mecanică stratificată, intuitivă la nivel macro, dar dificil de stăpânit la nivel micro. Pot da aici multe exemple, toate superioare producţiei CyberConnect2 din punct de vedere al dinamicii luptelor. Ultimate Ninja Storm 3 necesită un timp îndelungat de adaptare şi presupune eforturi din partea jucătorului încă din primele minute petrecute în arenă. Din această cauză, modul de antrenament devine imperativ în cazul neofiţilor, deşi nu oferă niciodată explicaţiile necesare. Eroare de game design? Nici vorbă, deoarece jocul are ca target direct publicul obişnuit cu fenomenul gameristic Naruto (ar trebui să vedeţi ce succes are în cizma italiană). Am menţionat mai devreme existenţa elementelor de aventură, presărate cu influenţe action pur sânge. Surprinzător, componenta focusată (se foloseşte des cuvântul ăsta în mediul corporate) pe povestea satului Konohagakure – adică Ultimate Story – pune accentul pe naraţiune, personaje, luptele saturate de evenimentele QTE şi zdrobirea de butoane – preferabil cele ale unui controler Xbox360. Trebuie menţionat că jocul se avăntă de la bun început în obişnuita confruntare personaj minuscul vs. Kaiju, o reminiscenţă metamorfozată a impactului dintre naţiunea Japoneză şi cele două bombardamente nucleare.

naruto_screenshot_PC_03.png
Spiritul japonez (Hokage) vs. Ciuperca atomică (Nine Tails)

Prezenţa luptelor cu boşii este binevenită, fiindcă adaugă singurul plus de savoare story-ului anevoios şi eminamente ordinar pentru gamerii aflaţi la stadiul de prunci inocenţi, crescuţi în lumina altor animeuri extraordinare, cum ar fi Kill la Kill. Dar atmosfera din Naruto, per total, este ceva mai tumultuoasă şi incendiară decât cea din asediul pitorescului Hidden Leaf Village, având drept fundament bătaia cu decizii. O, da, bătrâna şi sănătoasa bătaie cu decizii, sistem botezat – cum altfel? – Ultimate Decision Mode! Fiecare Hokage sănătos la cap abia aşteaptă să încingă câte un caft scindat în rezoluţii Legendare ori Eroice, împărţind pumni într-un fel sau altul (COMBO!!!). Or, în arenele interactive, cele 84 de personaje cu abilităţi şi efecte individuale împart mardeală de dragul modului Awakening rafinat, utilizabil acum în condiţii mult mai relaxate. De asemenea, pot fi chemaţi în ajutor alţi doi camarazi ninja, controlaţi de computer, cu scopul transformării luptelor în adevărate confruntări fulminante.  Combo după combo, Full Burst îmi semănă tot mai mult cu Oni, singura diferenţa constând în timpul petrecut alături de fiecare joc: butonez Oni şi acum, după cum veţi vedea într-un viitor retro, însă Naruto nu mă convinge că merită păstrat o veşnicie pe HDD-ul calculatorului şi rejucat de dragul păruielii cu Nouă Cozi. Pur şi simplu îi lipseşte ceva imposibil de identificat, dar fundamental în coagularea formulei finale.

naruto_screenshot_PC_04
Lovituri sau opţiuni? Alegeri sau bătaie? Pot decide cu un roundhouse kick? A, este doar un sistem particular de selectare a dificultăţii…

În ciuda efortului depus de producători, Full Burst ajunge târziu pe PC şi nu transmite acelaşi feeling consolist, ceea ce îi reduce drastic din şarm. Este departe de a fi un joc prost, deoarece are la bază un mythos fantastic, cu mult lipici la generaţia 2000-2010. Cine şi-a trăit adolescenţa lângă PS2/PS3, Final Fantasy şi Naruto ştie exact despre ce vorbesc. Oricum, a sosit momentul unei concluzii, în care sper că voi putea rezuma întreg jocul: NARUTO SHIPPUDEN Ultimate Ninja STORM 3 Full Burst este o portare semi-reuşită, un fighting game original, influenţat simţitor de alte genuri, cu o poveste greu de asimilat în lipsa unor cunoştinţe anterioare. Merită achiziţionat de fanii seriei, căci ediţia retail Full Burst aduce 38 de costume noi, peste 100 de misiuni cu recompense în modul Challenge, un personaj nou (Kabuto Yakushi) şi o colecţie de DLC-uri.

Pe el şi pe Ninja lui!

NARUTO SHIPPUDEN Ultimate Ninja STORM 3 Full Burst se mândreşte cu un nume titanic, o multitudine de moduri de joc, acţiune în stil anime manga şi bătăi explozive. Are piper (chiar mai mult decât îi trebuie), dar poate nu-i strica puţină sare.

+ Personaje pestriţe
+ Mecanica luptelor este originală şi complexă
+ Direcţie artistică loială originalului
+ Conţinut suplimentar faţă de ediţia precedentă

- Luptele cu boşii sunt mai uşoare decât cele din arena
- Oferă prea puţine detalii celor care nu sunt familiarizaţi cu universul Naruto
- Modul de relatare al poveştii poate părea grăbit, slab dezvoltat

7.5

Gen: Fighting Data lansării: 5 martie 2013 Platforme: PC, XBOX360, PS3 Versiune testată: PC Producător: CyberConnect2 Distribuitor: Namco Bandai Games Rating: 12+

3 Comentarii

  • Tiberiu
    Publicat mai 2, 2014 6:24 pm 0Likes

    Acest joc este chiar interesant.Dacă te gîndeşti bine,nu prea respecta storyline-ul din Naruto OVA,dar compensează prin Gameplay.Personal eu i-aş da un 8…

  • Emil Capusan
    Publicat iunie 10, 2014 9:52 pm 0Likes

    Un mic,mic pe dracu,un mare sfat:data viitoare cand v-a mai aparea un nou titlu din seria Naruto,incercati varianta japoneza nu cea engleza,pe bune,Naruto suna ca o pisica care e pe cale sa-si piarda si ultima viata!Dublajul in engleza e o bataie de joc la aceasta formidabila creatie.

  • Emil Capusan
    Publicat iunie 10, 2014 9:57 pm 0Likes

    Pote sa ruleze si pe PC,atata tot.Asa e si cu „blandul” Dark Souls,dar dca vrei sa ai o experienta mai sinasa,ar fi bine sa pui mana pe banii lu’ vecinu si sa-ti iei un gamepad,daca nu ai!

Adaugă un comentariu