Odată ajuns la volanul Chevy-ului meu – ranforsat şi decorat de la frânele aerodinamice şi până la roţi cu reclame ale unor companii din Fortune 500 –, m-am izbit de regimul dur şi pretenţios al întrecerilor pe circuite ovale ‘muricane. Mai exact, o cursă NASCAR durează foarte mult, mai ales dacă sunt selecţionate setări realiste. De exemplu, un Sprint Duel se întinde pe 60 de ture. Folosind o matematică simplă şi plecând de la premisa că o tură pe Daytona necesită 50 de secunde, aveam de-a face cu ~50 de minute petrecute pe asfalt. Or, Daytona 500 presupune 200 de ture. 500 de mile. 805 Km. Înţelege cineva unde bat? Pe deasupra, nu există posibilitatea salvării în timpul cursei. Acum, imaginaţi-vă că aţi condus 499 de mile obositoare şi un partener de draft, controlat de AI, comite o greşeală fatală, întreg plutonul intrând în coliziune. Din nefericire, AI-ul defectuos/dezastruos comite des astfel de greşeli (uneori am avut senzaţia că oponenţii mei sunt orbi şi conduc maşini din plumb). Situaţia poate fi corectată parţial – luată din pilă, cum s-ar zice în mecanică –  folosind cu atenţie sistemul complex de tuning. Mai exact prin balansarea atentă a maşinii, creşterea aderenţei şi setarea unui unghi negativ de cădere al roţilor. În acest fel, stabilitatea sporită împiedică, teoretic, derapajele cauzate de impactul cu ceilalţi şoferi la viteză mare. O altă sursă importantă de informaţii relevante vine sub forma legăturii radio cu inginerul aflat la boxe, acesta comunicând poziţia celorlalte vehicule (indicată şi printr-un radar integrat în HUD), cât şi momentul oportun unui pit stop.

Modurile de joc sunt compuse, aşa cum era de aşteptat, din clasicele Career, Single Race şi un multiplayer sărăcăcios, insuficient dezvoltat. Eu am fost plăcut surprins de opţiunile prezente în meniul My NASCAR, unde pot fi urmărite replay-urile salvate, şi de editorul avansat de skin-uri pentru maşini – căci, cu suficientă migală, puteţi recrea culorile unor echipe legendare. Nu a fost dată uitării nici posibilitatea instalării unor upgrade-uri, accesibile cheltuind creditele câştigate la volan cu sudoare şi talent. În concluzie, NASCAR The Game 2013 nu duce lipsă de conţinut, chiar dacă este un titlu arcade cu valenţe de simulator adresat exclusiv fanilor caruselului motorizat american, dispuşi să treacă peste micile scăpări tehnice. Într-un univers “Apples-to-Apples” definit prin mediocritate, producţia Eutechnyx s-ar încadra perfect în combinaţia “Muşchi Extravaganţi”. Conţine motoare V8 supărate, un segment trivia inutil – focusat pe cunoştinţele băutorilor de Bud Light–, şi cele mai ovale circuite cu viraje înclinate din Lumea Nouă. Nici mie nu-mi vine să cred, dar îşi merită banii!