NEXT LEVEL Podcast: Episod special de Paște
Dacă pentru Star Wars există un „Holiday Special” care să extindă universul intergalactic în moduri mai puțin convenționale și să îi transforme pe protagoniști în glume proaste, ne-am gândit să facem la fel cu NEXT LEVEL Podcast. Mai exact, am înregistrat un episod special de Paște și ne-am gândit să realizăm imposibilul prin a ne lua în serios și mai puțin decât de obicei.
Rezultatul este o înregistrare de 37 de minute în timpul căreia ne etalăm ouăle vopsite și discutăm despre singurele cadouri de Paște pe care le primesc gamerii: Easter eggs.
Prin urmare, fiecare dintre participanți a fost invitat să dezvăluie câte ceva despre secretele ascunse pe care le-a descoperit în jocuri. Am vorbit despre DOOM 2 și capul lui John Romero, artefactul ascuns în peștera din vârful muntelui din Skyrim, referințe culturale din seria Grand Theft Auto, nivelul secret cu vaci din Diablo 2, capetele programatorilor din Serious Sam și multe altele.
Mai mult, am încercat să definim mai clar termenul de „Easter egg”, pentru a determina în ce măsură discutăm despre detalii subtile pe care dezvoltatorii jucurilor le plasează la vedere pentru cunoscători sau dacă este vorba doar despre secrete pe care trebuie să le găsești explorând. Ca de obicei, rezultatul nu este concludent și probabil că va trebui să mai facem câteva podcasturi pentru a contura mai bine ideea.
Invitat special a fost Mihai, cunoscut mai bine sub pseudonimul de Michael Dime. El a scris recent un review pentru jocul Nox, a reușit să surprindă excelent spiritul editorial din era LEVEL și ne-am gândit să îl ținem pe aproape. Ne bucurăm de fiecare dată când găsim tineri care au crescut cu revistele și se manifestă prin același spirit cinic și critic, iar inițiativele lor sunt ceea ce duce mai departe moștenirea pionierilor din anii ’90 și 2000.
Până la o nouă întâlnire care va avea loc prin intermediul episodului 12 din podcast, vă mulțumim pentru faptul că ne încurajați să mergem mai departe, să creștem și să generăm conținut nou fără a face compromisuri cu distribuitorii și studiourile. Sperăm că ați avut un Paște fericit și vă invităm să ne împărtășiți Easter egg-urile preferate.
1 Comentariu
Alexandru
„If you want a linguistic adventure, go drinking with a scotsman. Cause you can’t fuckin understand them before…..Then you realize how drunk they can get, they can wear a skirt and not care” rip Robin
Batmetal returns > Batmetal forever > Batmetal