O nouă şansă pentru Prey 2?
Cu toţii ştim celebrul Prey. Unul dintre cele mai bune FPS-uri pe care le-am jucat. Singurul care l-ar depăşi calitativ ar fi Doom. Însă aceasta este o altă poveste. Sequel-ul acestui joc a avut parte de ceea ce mie îmi place să numesc „tratamentul Half-Life 3”. Sau development hell, vaporware, numiţi-l cum doriţi.
Prey 2 a fost anunţat oficial în anul 2011, ca proiect al studioului Human Head Studios. Datorită multiplelor probleme apărute pe parcurs, în 2013, au apărut speculaţii cu privire la schimbarea studioului dezvoltator, noii aleşi fiind cei de la Arkane Austin. Acest lucru nu a fost confirmat în mod oficial, însă, în Octombrie 2014, Bethesda a anunţat anularea proiectului.
Pete Hines, vice-preşedintele diviziei de PR şi marketing al Bethesda ne-a transmis atunci că „A fost un joc în care am crezut, dar nu am simţit că a ajuns în punctul dorit – o cale de succes nu era vizibilă în cazul proiectului finisat. Este o franciză din care putem scoate ceva – trebuie doar să vedem ce este acel ceva.”
Ajungem astfel în 2016, unde, în cadrul E3 din data de 12 Iunie, Bethesda va dezvălui următoarele sale proiecte. Ce legătură are acest lucru cu Prey? Teaser-ul legat de aceată prezentare, sub forma imaginii afişate mai sus, nu ne oferă indicii legate de acest titlu. Borderlands, DOOM, Elder Scrolls şi multe altele sunt imediat recunoscute.
Ei bine, aflaţi că domeniile prey2.com respectiv prey3.com duc către o pagină de FaceBook al cărui conţinut este blocat momentan pentru orice vizitator. Fanii cred că accesul va fi oferit odată cu un anunţ oficial, iar prezentarea din cadrul E3 2016 este cea mai bună oportunitate! Voi ce credeţi? Entuziasmaţi? Aştept comentariile voastre iar până atunci vă las în compania unei galerii şi a unui gameplay video a ceea ce ar fi trebuit să fie Prey 2!
2 Comments
Titanblitz
Poate „sindromul Half-Life 3”.
gigi kent
ar fi bine sa reapara, am jucat primul si mi-a placut ce au facut aia din engine ul de Quake/Doom III.