Mulţumită coloanei sonore hard rock şi prezentării aproape pulp, Reincarnation mi-a adus aminte de reboot-ul Shadow Warrior (apropo, SW ar fi beneficiat de o apariţie în defuncta revistă Level, într-un review cu subtitlul „Budincă de sânge cu sos de soia”, redactat de subsemnatul sub influenţa măreţiei acestui FPS de şcoală veche. PDF-ul ce trebuia trimis în print arată grozav, iar nota finală este 8.5) – un aspect pozitiv, aş spune. Spre dezamăgirea mea, singurul mod de joc disponibil în Early Access este Freeplay, Career şi Multiplayer fiind rezervate versiunii finale. Numai că eu sunt un tip uşor de gratificat, mai ales atunci când paleta de opţiuni include 19 circuite open-world, în patru locaţii diferite. De la Bleak City, un oraş burduşit cu pietoni zemoşi şi zgârie-nori impunători, am trecut la pitorescul areal rural Dusty Trails, apoi peste poleiul din Frosty Pass şi toxinele uzinelor Magnuchem – strivind sub roţi pedeştri şi spulberând maşinile oponenţilor.

Cele câteva vehicule setate pentru carnagiu regăsite în Pre-Alpha sunt împrumutate omagial tot din primul Carma şi îşi vor găsi locul în roster-ul versiunii finale. Mi-a făcut o deosebită plăcere să conduc maniacal The Plow, Eagle-R şi Cleaver printre cetăţenii fără bani de taxi, iar reîntâlnirea cu maşinile blindate de poliţie a fost spectaculoasă – în special zdrobirea Smart-urilor aproape indestructibile. Dacă mai pun la socoteală şi nenumăratele power-ups împrăştiate pe hartă, acţiunea frenetică se transformă într-un bal al violenţei grafice cu roţi. Reincarnation este un B-game clasic în haine ce imită modernismul.

Prezentul avea nevoie de un nou Carmageddon, iar cei de la Stainless Games şi-au ţinut promisiunea. Acum ascult Motorhead – I Am The Sword şi încerc să îmi răspund la întrebarea „Voi putea conduce vreodată o maşină în limitele normalului?”. Cred ar fi mai bine să mă auto-consult după un review.