Cum era de aşteptat, Cruciatul tinde să eclipseze prin simpla lui prezenţă îmbunătăţirile celorlalte clase, căci vorbim despre o maşină de război sfânt. Blindat până-n dinţi, înarmat cu un îmblăciu masiv din fier şi binecuvântat cu puterile Cerului, Crusaderul trece prin hoardele de draci asemenea unui Panzer printr-o tabăra de hipioţi, aruncând ciocane celeste, scuturi şi judecaţi sacre în tot ce are coarne şi nu bate cruci când se trag clopotele. Gândiţi-vă la o combinaţie între Războinicul din primul Diablo şi Paladinul din Diablo II, dar crescut exclusiv cu o dietă kosher Zakarum, bazată pe cărniţă tocată de drăcuşor la micul dejun şi rugăciuni însoţite de antrenamente fizice în restul zilei. Cruciatul nu binecuvântează, ci dă legi. Un Crusader nu întoarce obrazul, ci îl pălmuieşte cu pavăza pe cel al inamicului. Când nu plonjează din ceruri pentru a zdrobi sub greutatea platoşei orice îi stă în cale, Crusaderul disciplinează din şaua calului de război demoni neascultători, dându-le peste degete cu buzduganul magic. E brutal, îmbrăcat în oţel şi nu cunoaşte milă, deoarece mila este specifică balerinelor şi iubitorilor de animale pufoase. Am menţionat că poate mânui o armă 2H cu o singură mână? Păi cum să nu devină imediat clasa mea preferată…

Or, un oponent precum Malthael necesită un războinic adevărat. Dacă aţi urmărit preview-ul meu din revistă sau articolele publicate prin alte locuri, atunci cunoaşteţi originea acestui înger decăzut. Cândva, Malthael era aspectul Înţelepciunii, dar o fascinaţie bolnăvicioasă pentru moarte şi Conflictul Etern l-a condus către surghiun în cetatea Pandemonium. Obsedat de condiţia duală a omenirii, Malthael capturează temuta Black Soulstone şi porneşte propria cruciadă nefastă împotriva vieţii, trimiţându-şi legiunile de Reapers (un fel de îngeri schimonosiţi, blestemaţi) şi nemorţi peste populaţia oraşului Westmarch. Din nefericire pentru el, orice urmă de înţelepciune l-a părăsit în clipa în care a decis că ar fi OK să provoace un erou semi-nemuritor la luptă. Nici nu s-a uscat bine sângele Răului Primordial pe armură când personificarea Morţii apare de nicăieri şi generează un nou shitstorm. Totuşi, conflictul deschide porţile unui complot demonic, cu Diablo în rolul principal şi Mephisto + Lilith în stânga lui – veţi vedea voi de ce spun asta. Cât despre boşi, RoS păstrează conceptul luptei în arenă din D3, chestie deloc deranjantă. O confruntare memorabilă este cea cu Adria, peste a cărei trădare nu am reuşit să trec nici acum (deşi era evidentă, duh!). Bine măcar că mă pot relaxa alături de un party solid în modul Adventure – mai precis o alternativă la campania principală, unde noi misiuni sunt generate aleatoriu şi în care pot fi deschise aşa numitele Nephalem Rifts – adică temniţe incredibil de lungi, groaznic de dificile, dar pline cu bunătăţi colorate în portocaliu.

Totuşi, schimbările din Reaper of Souls nu se rezumă doar la Crusader şi noul antagonist. Sistemul Loot 2.0 este o inovaţie ce s-a lăsat mult aşteptată, venită la pachet cu închiderea infamului şi dezgustătorului mecanism de muls Auction House – mai precis problema care anula toată plăcerea unui hack and slash axat pe loot hunting. Astfel, toate itemele randomizate cu bonusuri nefolositoare clasei jucate au devenit istorie, deoarece în Loot 2.0 obiectele rare şi cele legendare sunt generate pentru a servi cât mai bine necesităţile eroului. De exemplu, 99% din armele găsite de un Crusader îi vor oferi un plus de Strength şi Vitality, în timp ce un Demon Hunter sau un Monk vor descoperi nenumărate piese de echipament ce augmentează dexteritatea. Pe deasupra, toate itemele legendare au fost îmbunătăţite şi beneficiază acum de proprietăţi speciale, folositoare în modificarea unor abilităţi de bază. Dar poate că cea mai importantă schimbare este introducerea unui artizan aparte: Myriam Jahzia, de profesie Mystic, fermecătoare, transmogrificatoare, babă cosmică, iubăreaţă, descântătoare şi tămăduitoare. În schimbul unei plăţi în gold, Myriam poate altera aspectul echipamentului şi poate înlocui anumite bonusuri cu altele, mult mai folositoare. Împreună cu noile pietre preţioase superioare, o armă legendară modificată cu un socket are potenţialul de a deveni GODLIKE în mâinile eroului potrivit.

În concluzie, Diablo III Reaper of Souls este un expansion pack marca Blizzard realmente complex, nu doar un DLC la preţ de joc întreg. Artistic punctează excelent, graţie muzicii sumbre, vocilor şi noilor personaje. RoS schimbă radical gameplay-ul, adaugă ore bune de conţinut, un sistem îmbunătăţit de loot şi vine cu o clasă nouă demenţială. Regret doar lipsa unor ameliorări tehnice consistente, introducerea reflexiilor reprezentând o frecţie aplicată unui picior inert din lemn. Chiar şi aşa, Westmarch şi împrejurimile sunt zone pline de mister, excelente pentru aventuri demonice rupte parcă din vremurile bune, când Diablo era un nume de temut în lumea action RPG-urilor. Mai mult, înfrângerea lui Malthael fixează un alt cadru, propice întoarcerii Celui Mai Rău Dintre Cei Răi…Cine ştie, poate cândva spre iarna viitoare?