REVIEW: A Short Hike

Așa cum spuneam, poți termina „A Short Hike” în orice interval de timp cuprins între 30 de minute și 4 ore. Totul depinde de obsesia ta pentru explorat și colecționat, sau de ardoarea dorinței de a îndeplini fiecare misiune secundară.

Pe parcursul livestreamului pe care l-am făcut în seara zilei de 7 ianuarie, am explorat fiecare colțișor din hartă și am îndeplinit peste 90% dintre obiective – dacă aș mai fi adunat 10 bănuți pentru a cumpăra pălăria specială, aș fi avut răbdare să pescuiesc din fiecare baltă pentru a identifica toate tipurile de pește și aș fi umblat de nebun să sap prin fiecare centimetru de hartă pentru a dezgropa cele 2 comori rămase, atunci aș fi ajuns la 100%.

Dar am îndeplinit toate misiunile principale și secundare importante, am găsit toate penele ascunse și le-am cumpărat pe toate cele care erau disponibile de vânzare.

Vorbind despre pene, ele reprezintă principalul power-up din joc. Cu ajutorul lor poți să te cațeri mai tare sau să dai din aripi mai mult pentru a ajunge mai sus. Ai nevoie de minim 7 pene aurii pentru a reuși să ajungi în vârful muntelui și trebuie să explorezi și/sau să ajuți diverse personaje care îți ies în cale pentru a le obține.

Adaugă un comentariu