Să vă spună istoricul dac Aidanus Per Scirroco ceva despre seria Assassin’s Creed. Trebuie lăsată să intre în cronica lui Anonymus. Asta pentru că Ubisoft scoate pe piață jocuri excelente, care s-ar fi descurcat de minune fără să mai tragă după ele remorca unei francize mulse exhaustiv.

Vedeți voi, de la Origins încoace, Ubi a reușit să dezvolte niște action RPG-uri consistente și coerente, ce ar fi putut purta emblema unui IP istoric original. Aventurile lui Bayek și, mai nou, ale Kassandrei (canon vs. Alexios, pe care nu îl consider personajul principal) erau destinate să meargă pe un drum numai al lor – căci Origins și Odyssey sunt realmente A L T C E V A.

Η ιστορία των δολοφόνων από τον Aidan

Κασσάνδρα, έρωτα σπαρτάν

Spre deosebire de Assassin’s Creed Origins, Odyssey introduce mecanici de role playing clasice și se distanțează curajos de formula hardcore AC. Pentru prima dată poți alege între un personaj feminin sau unul masculin, iar narațiunea se despachetează frumușel cu ajutorul iubitelor opțiuni de dialog – cu voice acting solid, ce mimează simpatic pronunția grecilor –, iar asta înseamnă automat flexibilitate și imersiune în story.

Ori, măcar lasă impresia de libertate + consecințe, fiindcă parcursul personajelor principale refuză să iasă de pe un făgaș prestabilit, indiferent ce alegeri majore ai senzația că faci. Nu contează cu cine alegi să joci, povestea este aceeași, dar oglindită.

Totuși, se poate observa din vârful muntelui Olimp faptul că scenariștii și-au dorit să intri în sandalele Kassandrei, infinit mai bine conturată și mai credibilă decât frățiorul ei aruncat în prăpastie și pus pe răzbunare, care are personalitatea unei gorile excitate și te intimidează precum un gâscan teritorial.

Sincer să fiu, inițial nu prea mi-a păsat de questa principală, relativ previzibilă, și m-am pierdut prin nenumăratele misiuni secundare, cu obiective mult mai interesante. Dacă Ubisoft a reușit ceva 100%, atunci cu siguranță este reprezentarea Greciei antice, pe o hartă colosală.

Atenția la detaliile istorice, prezența unor puncte de interes recreate cu fidelitate și senzația de lume vie te acaparează și te lasă mut. Origins este depășit cu mult de succesorul RPG-istic, ca de altfel toate titlurile înrudite lansate până acum.

Kassandra propulsează odiseea și te îndeamnă la explorare, pe crestele munților, în adâncurile pădurilor și pe fundul mărilor. Prin grote, temple și fortificații. Prin mlaștini și ferme. Prin orașe mari și așezări rurale. Din Atena până în Kefalonia. Înoți, călărești în spatele lui Phobos sau te cațeri liber unde vezi cu ochii. Două alte titluri mi-au venit imediat în cap: Skyrim și The Witcher 3. That vibe is here, mos def…

Οι Έλληνες εμπορεύονται τις θάλασσες

Să fie oare puțin din Black Flag împrăștiat prin miriadele de elemente ce alcătuiesc Assassin’s Creed Odyssey? Fiindcă așa cum le este scris, grecii fac comerț pe mare, ba chiar poartă și războaie. Iar jocul te pune din nou la cârma unui vas impresionant, cu tot cu un mecanism de upgrade, coordonarea echipajului și personalizare vizuală.

Poți recruta ofițeri cu abilități unice din rândul țintelor sau al NPC-urilor și te bucuri iarăși de cântece spărgând valurile și ambarcațiunile dușmanilor. E multă apă în arhipelag, iar comorile ascunse sub albastrul cristalin te obligă să-ți perfecționezi echipamentul și nava.