În ultima săptămâna am trecut printr-un soi de reînsufleţire a pasiunii pentru Diablo III, unul dintre titlurile hack’n’slash universal criticate şi îndrăgite – în egală măsură – de la apariţie până în prezent. Nu este prima oară când scriu despre adolescentul obsedat de metamorfoză din familia Blizzard – ori despre expansiunea Reaper of Souls –, fiindcă m-am îndeletnicit până acum cu un review al variantei PS3, un preview RoS (ambele publicate în defuncta revistă) şi, nu în ultimul rând, cu recenzia campaniei “totally not-a-DLC” desfăşurată împotriva lui Malthael. Pe scurt, Diablo III m-a ţinut ocupat – şi după cum se prezintă ediţia Ultimate Evil, plănuieşte să continue petrecerea. De vină este ciclul perpetuu de îmbunătăţiri şi acordări fine, resimţit exclusiv în gameplay. Din păcate, povestea slăbuţă a trecut de punctul critic şi nu mai poate permite corecţii sau un reboot – aşa că primim un repackaging.

Consolele generaţiei curente, alături de bătrânele PS3 & Xbox 360, erau singurele medii lipsite de conţinutul suplimentar introdus prin Reaper of Souls, însă cei de la Blizzard au remediat problema trimiţând Diablo III: Ultimate Evil Edition din Ceruri, spre uimirea nephalemilor înzestraţi cu PC-uri. Aşa se face că cea mai bună versiune a unui titlu produs de Blizz s-a pogorât peste cutiuţele prăfuite de pe lângă televizoare, ignorând calculatoarele pline de fală şi strălucire eternă. În mare parte vorbim despre un soi de Battle Chest, deoarece UEE include atât expansiunea, cât şi originalul, alături de anumite bonusuri pre-order. Diferenţele principale constau în câteva tehnicalităţi, necesare pentru a putea face din pulverizarea hoardelor de şeitani folosind controlerul o activitate satisfăcătoare – ceea ce m-a dus cu gândul la schema de control din Dungeon Siege III. În plus, după cum probabil ştiţi deja, Diablo III oferă un couch co-op fantastic, dependent de particularităţile consolelor, prin care componentei multiplayer îi este adăugată o nouă dimensiune: 4 jucători pe acelaşi ecran TV.

Despre elementele proaspăt introduse odată cu Reaper of Souls şi patch-ul 2.1.0 am discutat la momentele potrivite, aşa că aş prefera să mă concentrez acum pe noutăţile din Ultimate Evil Edition, adăpostite sub două umbrele distincte: prima, cea a particularităţilor tehnologice oferite de Xbone/PS4,  ridică standardele grafice (1080p în cazul consolei Sony, doar 900p pentru Microsoft) şi transformă interfaţa. Adaptabilitatea tuturor mecanicilor de joc la oferta limitată de comenzi şi combinaţii disponibile pe un gamepad s-a făcut intuitiv, prin implementarea rostogolirii eroului şi transmogrificarea (kinky!) meniurilor: ele îndeplinesc aceleaşi funcţii, dar arată şi se comportă radical diferit.