Fiind vorba de un joc Capcom, aceeași companie care a lansat 20 de versiuni diferite de Street Fighter II și a reciclat rețeta Megaman chiar și atunci când a colaborat cu Disney (a se vedea jocul Darkwing Duck de pe NES), era de așteptat ca un nou inamic dintr-o nouă serie să nu fie exterminate în urma primului joc. Așa cum istoria recentă ne-a arătat prin intermediul seriei Call of Duty, predictibilitatea vinde.

Voi reveni la paralela mea inițială cu sexul pentru că este mai simplu de înțeles: după ce am terminat Megaman X pentru prima dată, am fost dezamăgit, frustrat și puțin revoltat. De ce laudă toată lumea un joc atât de dificil și lipsit de satisfacții? Sigur, nu este Super Ghouls N Ghosts pentru a te transforma instant într-un masochist și chiar are câteva momente agreabile. Totuși nu reușeam să înțeleg de ce atâția colecționari de Nintendo și jucători profesioniști au doar cuvinte de laudă despre Megaman X.

Eram pornit să scriu o recenzie negativă și să pun capăr acestei serii conspiraționiste de minciuni. Sigur, grafica este bună și a îmbătrânit surprinzător de bine datorită direcției artistice, muzica este antrenantă (deși au existat anumite porțiuni unde pur și simplu am decis să ascult heavy metal pentru a mă menține concentrat în timpul luptelor) și controlul este surprinzător de fluid. De fapt, șansele de a muri din cauza căderii în abisuri au fost scăzute datorită abilității de a escalada ziduri, iar îmbunătățirile aduse acurateții controlului ajută la corectarea greșelilor spontane. Însă ultimele două niveluri mi s-au părut draconice și o adevărată tortură pentru a le termina, în timp ce restul jocului a fost doar ”agreabil”.

Dar la fel ca în cazul sexului, am decis să încerc din nou. Am luat o săptămână pauză, am citit câteva articole despre joc, am înțeles că făcusem câteva greșeli fundamentale pe parcurs prin faptul că nu am explorat nivelurile pentru a găsi upgrade-urile ascunse, am învățat noi strategii și am decis să îi acord lui X încă o șansă.

Ei bine, a doua parcurgere a fost mult mai plăcută. Am învățat manevre noi (precum extinderea săriturii prin folosirea puterii de alunecare, cunoscută și ca ”dash jump”), am găsit diverse obiecte care îmbunătățesc armura și arma lui X, m-am bucurat ceva mai mult de estetica nivelurilor și am apreciat diversitatea tematică oferită de fiecare nou stagiu. De fapt, prin simplul fapt că știam ce trebuie să fac și nu-mi mai făceam griji în privința parcursului, am descoperit că de fapt am ajuns să apreciez mai mult toate celelalte elemente. Am descoperit și faptul că ”farmingul” nu este necesar dacă reușești să găsești rezervoarele pentru viață și energie care sunt ascunse în 4 dintre cele 8 niveluri inițiale. Prin urmare, se poate spune că prima mea parcurgere a fost realizată la un nivel de dificultate sporit.

Megaman X este un gust dobândit și am reușit în sfârșit să înțeleg motivul pentru care criticii îl laudă cu atâta entuziasm. În anii 1990 nu ai fi avut pretenția de a termina un joc nou în 8 ore – și chiar dacă o făceai, înceai să explorezi fiecare situație și posibilitate pentru a simți că într-adevăr acoperi investiția de 60 de dolari.

Ceea ce nu am reușit să înțeleg este modul de dobândire a celei mai puternice arme din joc: Hadouken-ul, sau atacul pe care Ken și Ryu îl lansează în Street Fighter II. Acest upgrade obscur poate fi obținut doar în nivelul Armored Armadillo, după ce eroul se va fi sinucis de 3 ori consecutive sărind în aceeași prăpastie din același punct. Da, ați citit bine! După ce sărmanul X irosește vieți prețioase căzând de pe aceeași stâncă, holograma vestitului professor Light își face apariția pentru a-l înștiința pe robot că a devenit e Mai mult, cealaltă condiție care trebuie să fie îndeplinită este foarte clară: pentru hadouken trebuie să aduni toate celelalte upgrade-uri răspândite în cele 8 niveluri inițiale ale jocului.

Dar, dat fiind faptul că ghidul menționează că hadouken-ul poate distruge boșii de nivel (cu excepția lui Sigma) dintr-o singură lovitură, am considerat că este util de obținut pentru un progress mai rapid în secțiunile următoare ale jocului. A fost chiar distractiv să folosesc aceeași combinație de butoane din Street Fighter pentru a executa atacul și mi s-a părut interesant felul cum Capcom își promovează celelalte francize prin secrete de tip easter eggs. Însă tot n-am înțeles de ce modul de obținere presupune o lanț de sinucideri.