După ce am cumpărat un SNES Classic Mini și am trăit câteva experiențe gameristice de care am fost privat din cauza primilor ani de post-comunism, mi-a lipsit complet intenția de a mă alinia cu ultimele standarde Nintendo. De fiecare dată când am cumpărat una dintre consolele lor, am avut grijă să mă raportez la generațiile anterioare – este mai ieftin să cumperi un sistem care există pe piață de câțiva ani și are un oarecare grad de uzură cauzat de proprietarul anterior, iar perspectiva globală pe care o ai asupra jocurilor și a ceea ce ele au reprezentat la un anumit punct în timp îmi oferă uneori mai multe satisfacții decât tot ceea ce este de ultimă oră.

Atunci când mă uit la Super Mario World pentru SNES, știu că experimentez tehnologia de vârf a anului 1991 și îmi ajustez așteptările. Dar dacă am în mână ultimul joc lansat, cu rezoluții ultra HD, animații bazate pe milioane de poligoane și reprezentări la scară ale unor localități din lume, pur și simplu îmi este mai ușor să mă simt dezamăgit sau să găsesc nod în papură.

Însă planurile mele de gestionare a bugetului nu corespund întotdeauna cu sistemele de jocuri pe care ajung să le dețin. Uneori intervine fenomenul cunoscut ca ziua mea de naștere și, din cauză că am făcut greșeala de a vorbi prea mult despre articolele mele de la „revista aia de jocuri”, persoane dragi din viața mea fac un efort pentru a-mi sabota și mai tare viața socială deja precară. Prin urmare, în dimineața zilei de 25 februarie, am găsit un Nintendo Switch sub proverbialul brad de ziua mea.

Nintendo Switch – Un An Mai Târziu

Coincidența face să fi primit acest cadou chiar înaintea aniversării primului an de când consola Nintendo a fost lansată pe piață. Prin urmare, deși nu dispun de privilegiul de a mă lăuda cu un an întreg de testare riguroasă, pot face o analiză a situației în care Switch se află în acest moment.

Consola pe care am primit-o este acompaniată de jocul Super Mario Oddysey (pe care îl voi recenza imediat de îi termin campania principală și marea majoritate a misiunilor secundare) și m-a surprins într-un mod plăcut. Este o combinație interesantă dintre o tabletă ce poate fi conectată la televizor și un Nintendo Wii. Deși nu impresionează în vreun fel din punct de vedere al specificațiilor și se află cu puțin peste nivelul Xbox 360 și PlayStation 3, are avantajul de a oferi jucătorilor din toată lumea comoditatea portabilității și experiența unui control ingenios. Ți-ai dorit vreodată să te joci Super Mario Bros în timp ce te afli în autobuz, folosind controllere cu senzori de mișcare ca la Wii? Ei bine, într-o oarecare măsură, le poți face pe amândouă.

Switch este un hibrid interesant între DS și WiiU, dar Nintendo a știu cum să ofere o experiență nouă și inedită. Succesul acestui experiment poate fi dedus din cifrele de vânzări și recenziile pozitive pe care sistemul le-a primit încă din primele zile. Și ceea ce m-a impresionat cel mai tare este orientarea strict către jocuri: în timp ce Sony și Microsoft caută să își extindă publicul țintă prin introducerea de funcții multimedia, Nintendo se adresează strict nucleului dur de fani care își doresc să aibă parte de mai multe ore de distracție inedite alături de Mario, Link, Samus, Donkey Kong, Pikachu și toate celelalte personaje propri.

Poate că mi-ar fi plăcut să pot naviga pe internet sau să pot citi fișiere PDF și Epub pentru a-mi înlocui vechiul Kindle, dar compania niponă a făcut tot posibilul pentru ca Switch să nu fie perceput ca o altă tabletă.

Și cumva respect această abordare: dacă pornești sistemul Switch, atunci trebuie să te joci. Vrei să te uiți la seriale pe Netflix sau să scrii postări pe Facebook? Ei bine, se presupune că ai multe alte dispozitive pentru a îndeplini aceste funcții. Switch este pentru jocuri și nu face niciun efort pentru a deveni echivalentul unei tablete.

Iar diferențierea față de Nvidia Tegra (pe a cărei arhitectură se bazează) nu este dată doar de software. Nintendo și-a adus aportul de inovație la acest sistem prin cele două controllere de mici dimensiuni pe care le folosești atât ca simple telecomenzi cu butoane, cât și ca dispozitive cu senzori de mișcare. Astfel, niciodată nu vei ajunge să te joci pe Switch doar atingând ecranul tactil ca în cazul unei tablete. Ai două periferice care au miniaturizat și îmbunătățit tehnologia Wii, iar până și titlurile multi-platform ajung să beneficieze de funcții și schematici suplimentare.

Și dacă tot am ajuns să vorbim despre jocuri, ar fi bine să spunem că sistemul se bucură de două capodopere ale generației actuale: Super Mario Odyssey și The Legend of Zelda: Breath of The Wild. Recent s-a anunțat și lansarea unui nou titlu din seria Super Smash Brothers, iar Switch a introdus noi serii originale precum Arms și 1-2-Switch. Nintendo s-a bazat întotdeauna pe propriile serii și personaje pentru a se diferenția de concurență, iar calitatea celor mai recente lansări este remarcabilă. Spre exemplu, Super Mario Odyssey mi s-a părut un joc de aventură și explorare capabil să facă de rușine mulți grei din industrie.

În același timp, inovația, individualitatea și încăpățânarea vin cu un cost: sistemul nu are foarte multe jocuri disponibile și numărul dezvoltatorilor care portează titluri AAA pe Switch este relativ redus. Avem Skyrim, DOOM, L.A. Noire și puține alte titluri remarcabile.