Din clipa în care cei de la Capcom ne-au făcut cunoștință cu bombastica Lady Dimitrescu (Madame, cum îmi place mie s-o alint), inamica de pe meleaguri transilvănene a lui Ethan Hunters în Resident Evil Village, internetul a luat-o razna. Evenimentul a declanșat imediat o avalanșă de meme-uri și i-a stârnit pe împătimiții (împătimitele) cosplay-ului, care au început imediat să se…
Toti pasionatii de cosplay sau amatorii de noi senzatii vestimentare sunt invitati pe durata celor trei zile ale evenimentului ComicCon, la standul NIVELUL2, pentru a-si arata garderoba personajului preferat! Mai mult de atat, cei care intorc capetele lumii vor fi si premiati cu o sedinta foto, ce va fi publicata in cadrul unui numar viitor al revistei voastre preferate! Va…
Am fost şi noi, Nivelul2, la East European Comic Con 2014, locul unde micii, berea şi League of Legends fac legea! Vă spunem din start că ne-am distrat mai tare anul trecut (aşa suntem noi, romantici), chiar dacă organizarea şi locaţia au fost puţintel mai bune acum. Oricum ai privi situaţia, Romexpo bate Palatul Copiilor în materie de spaţiu de desfăşurare.…