Am petrecut aproape 2 luni alături de Super Mario Kart 8 Deluxe și, în tot acest timp, am încercat să-l definesc și să mă conving că merită cei 230 de lei. De la primul titlu din serie, pe care l-am recenzat anul trecut, s-au produs câteva schimbări importante – dar mecanica și conceptul au rămas la fel. Pe scurt, personajele…
Mă înspăimântă imixtiunea politicului în jocurile video. Alţii sunt speriaţi de prezenţa sexului în Mass Effect sau de portretizarea glorioasă a violenţei, dar mie îmi este frică de propagandă – indiferent sub ce formă apare. Nu mă refer aici la “politica istorică” sub forma unei mecanici de joc (ca în Civilization sau Crusader Kings), ci la agendele unor indivizi cu…
Vreau să priviţi conflictul PC vs. console ca pe o singularitate, în interiorul căreia sunt cuprinse cele mai inutile comparaţii, ipoteze, concluzii şi teorii parazitare. Acum imaginaţi-vă respectiva singularitate accelerată la viteza luminii şi izbită de un zid imuabil. Rezultatul nu mă depăşeşte, ci mă lasă rece. De ce? Ei bine, opiniile mele acide la adresa noii console Sony –…