Jocul m-a acaparat însă, atât cu partea de explorare, puzzle-urile logice și incitante și atmosfera sumbră, dar mai ales cu dialogurile savuros-tensionate dintre cele trei Inteligențe Artificiale. Am uitat de minusuri și am trecut cu vederea și acțiunile mai puțin raționale întreprinse de A.R.I.D. Deja gândurile-mi zburau către final și speram ca producătorii să fii avut suficientă minte și imaginație cât să nu termine jocul în stil Portal. Care, nu mă înțelegeți greșit, este un titlu incredibil, dar vine cu o revelație cât se poate de banală în această lume a roboticii și AI-urilor luate razna. Aici vroiam mai mult. Doream o întorsătură de situație, sau măcar un final normal, dar cu adânci implicații psihologice și sociologice.

Minusuri? Controlul este complicat doar de dragul de a fi pretențios. Am tot așteptat puzzle-ul care să-mi arate de ce au ales să ne chinuie așa și nu a venit până la sfârșit. După una-două ore te obișnuiești, dar am văzut soluții mult mai elegante, în jocuri care-ți permit o gamă mult mai largă de acțiuni. Cu toate astea, felul în care o manipulezi pe A.R.I.D. este un succes, pentru că în niciun moment nu rupe imersiunea. Nu există cursor, toate acțiunile se fac prin intermediul și cu ajutorul costumului. Ceea ce te aruncă acolo, în lumea jocului. The Fall este o experiență personală, și nu una degajată, la persoana a treia, ca în majoritatea celorlalte adventure-uri, în care dai click-uri, iar eroii execută.

Din păcate, jocul are și câteva bug-uri, dar niciunul dintre ele nu vă va opri din a-l termina. Cele mai grave vă vor obliga să-l restartați, dar jocul salvează automat și des, așa că nu le pot considera grave. Ce e interesant este faptul că erorile, chiar și cele nedorite, întregesc atmosfera. Over The Moon a cerut doar 17 mii de dolari pentru a crea această aventură și, deși a primit mai bine de dublu, suma tot mi se pare infimă pentru ce le-a ieșit. Producătorii au dat dovadă de un bun simț (economic) incredibil. „OK, nu avem bani pentru captură de mișcare… nu-i nimic, A.R.I.D. este un costum mecanizat, nu trebuie să se miște neapărat natural”. Nu avem timp și fonduri pentru a crea zeci de camere și decoruri artistice și complexe? Nu-i nimic, aruncăm totul în întuneric și mascăm aceste limitări. Facem însă totul mai interesant cu o lanternă. Nu avem bani pentru o interfață grozavă? Nu-i nimic, A.R.I.D. s-a defectat parțial și nu poate accesa decât un meniu modest, asemănător cu liniile de comandă ale calculatoarelor vechi. Are și sens, cu ce ar ajuta un AI o interfață împopoțonată sau 3D?

„Unde trebuie să plusăm?” Sunetele, vocile și efectele sunt superb realizate. Story-ul și puzzle-urile sunt interesante, inteligente și cât de cât logice. Dezvoltatorii au decis încă de la început să rupă povestea în 3 părți, tocmai pentru a fi siguri că o să reușească să lanseze ce au promis. Și mă minunez, s-au ținut de cuvânt. Sper să fi vândut suficient pentru a continua. Mulți urlă cum că jocul este prea scurt. Și într-adevăr, dacă zburzi prin el și nu te blochezi în niciunul din puzzle-uri, în două ore și jumătate l-ai dat gata. Dacă îți place, în schimb, să mai faci și o pauză de gândire, sau te înțepenești, ca mine, în cele două-trei probe în care trebuie să gândești un pic diferit… poți ajunge și la 5 ore.

Sfârșitul? S-a dovedit a fi altceva și față de clasica revelație din Portal, dar și de ceea ce îmi doream sau îmi imaginam eu. Nu e incredibil, dar mi-a dat de gândit, m-a făcut să reevaluez tot ce s-a întâmplat și m-a făcut curios asupra direcției în care povestea se va duce de aici. În plus, este un sfârșit suficient de sfârșit încât să nu deranjeze pe nimeni dacă nu va exista nicio continuare.