Total War: Warhammer Primeşte Un Trailer Şi Este Anunţat Oficial
Okay, cred că a venit timpul să scot seriile Gotrek & Felix şi Eisenhorn din adâncurile bibliotecii, fiindcă mă simt aruncat dintr-o parte în alta de toate jocurile Warhammer anunţate în ultima vreme. Cumva trebuie să-mi potolesc setea de brutalitate fantasy – sau dark science-fantasy, în cazul 40K. Acum este rândul francizei Total War să îmbrăţişeze universul creat de Games Workshop, odată cu dezvăluirea oficială a lui Total War: Warhammer. Cât de cool sună asta pentru fanii strategiilor la scară mare, ha? Primul trailer oficial nu spune foarte multe despre poveste şi nici nu oferă momente de gameplay, dar te loveşte drept în moalele capului cu Ciocanul lui Hype.
Conform PC Gamer, Total War: Warhammer continuă să respecte formula clasică utilizată de Creative Assembly – mai precis o combinaţie de strategie pe ture în campanie şi lupte tactice în timp real. Se pare că producătorii au anunţat deja două expansiuni standalone, care vor completa o trilogie masivă – cea mai consistentă experienţă din istoria seriei.
Rămâneţi alături de NIVELUL2 pentru noi informaţii.
4 Comentarii
mahri726
Nu prea inteleg universul Warhammer. Din cate am inteles, sunt 2 lumi, una SF cu technologie si una Fantasy cu magie. Aceste lumi interactioneaza ? Vor interactiona vreodata ?
Bogdan Babas
^ Imagineazati universul ca si lumea noastra, la inceput se bat cu sabii si topoare iar peste cativa ani se bat cu pusti si navete…e acelasi univers doar ca e la distanta de ani de zile unul e Warhammer iar celalalt e Warhammer 40k…DA, pana si o lume fantastica evolueaza intr-o lume SF…
Bethrezen
De fapt e putin mai complicat. Cele doua universuri au plecat de la rase similare, poate de lene, sau poate chiar fiindca voiau o legatura, dar mai tarziu Games Workshop a separat universurile. Asadar, acum universurile sunt separate oficial.
Caleb
De ce nu doar ‘Total Warhammer’? 🙂