Review: Watch_Dogs

Totuşi, abstractizând defectele, Watch_Dogs rămâne un action adventure open-world modern, despre hacking, interconectivitate, dependenţă şi răzbunare. Din foarte multe puncte de vedere, jocul nu e chiar atât de slăbuţ – ba chiar şi povestea are punctele ei forte. De exemplu, prezentarea (adică tot pachetul atmosferic din jur) transmite un vibe demn de un IP marca Ubisoft produs în 2014, destinat să preceadă o nouă generaţie de jocuri – şi o spun fără mordacitate. Am rămas profund impresionat de câteva aspecte, printre care se numără şi conceptul ctOS, un sistem de operare implementat în infrastructura oraşului Chicago, pe care Aiden îl poate “sparge” şi altera după voie, folosindu-se de smartphone. Am văzut împreună, cu ocazia lansării oficiale la care am participat, ce poate face un hacker pornit într-o vendetă personală – cât timp îl ţine bateria, o resursă importantă.

Watch_Dogs_PC_Screenshot_02
Nici că există modele de bikini mai bune…

De fapt, la baza tuturor acţiunilor întreprinse de Aiden se află ctOS şi telefonul deştept. Ce-i drept, mă aşteptăm la mai mult din partea producătorilor, la un sistem complex şi imersiv de hacking, însă interacţiunea cu oraşul şi majoritatea dispozitivelor conectate la reţea se face într-un mod automatizat, ce presupune doar apăsarea unui singur buton. Principala frumuseţe a incursiunii în lumea ilegală a conţinutului digital se manifestă prin obţinerea şi exploatarea datelor private – operaţiune realizată cu ajutorul sistemului Profiler. Odată activat, Aiden poate citi din cloud informaţii mai mult sau mai puţin relevante despre persoanele din jur. Civilii ascund secrete amuzante sau conturi bancare, însă folosit împotriva celor vânaţi, Profiler-ul devine cea mai puternică armă din arsenalul unui hacker. Accesul la informaţii implică interceptarea convorbirilor telefonice, receptarea mesajelor scrise sau supravegherea video. Mai mult, conexiunea cu orice terminal prin intermediul ctOS funcţionează în mod D2D (device-to-device). În traducere liberă, de la o cameră video controlată de Aiden se poate face saltul la o alta, aflată în câmpul vizual, iar din respectiva se poate intercepta un smartphone ţinut la vedere de victima hackingului.

Watch_Dogs_PC_Screenshot_04
E prea târziu să-ţi dai seama că aveai nevoie de un antivirus cu licenţă.

Norocul nostru că în viaţa de zi cu zi, spargerea şi accesul la dispozitivele electronice din jur este ceva mai dificilă. Dar Chicago a fost ales precis din cauza intensităţii cu care este monitorizat în realitate. Foarte multe dintre clădirile reprezentative ale urbei americane au fost recreate în detaliu şi oferă informaţii interesante pentru turiştii virtuali – adică noi, playerii puşi pe crackuit codul de licenţă WinRAR. Explorarea se poate face per pedes sau la bordul unor vehicule urâţele – maşini, motociclete sau bărci. De la bordul lor (da, există şi o cameră de bord) vom urmări răufăcătorii, ori ne vom feri de ei, modificând din mers culoarea semaforului, ridicând poduri, oprind trenuri şi folosind orice barieră pusă la dispoziţie de infrastructura oraşului pentru a-i anihila. Când oraşul luptă înapoi, forţele de ordine vor interveni prompt – autosesizate în urma acţiunilor violente, ori chemate în ajutor de civili –, Aiden trebuie să scape cât mai repede posibil. Poliţia este o ameninţare veşnic prezentă şi poate da peste cap până şi cele mai bine gândite planuri, aşa că atenţie la fiecare acţiune distructivă!

20 Comentarii

  • Vira
    Publicat iunie 10, 2014 2:54 pm 0Likes

    Congrats!

    • Aidan
      Publicat iunie 10, 2014 3:05 pm 0Likes

      Danke! A venit greu, dupa multe nopti nedormite, cu sudoare si efort! Ah, si nu din cauza textului…

  • na
    Publicat iunie 10, 2014 3:57 pm 0Likes

    Deci Aidan poate sa scrie si critic. Un pas bun inainte!

    • Aidan
      Publicat iunie 10, 2014 4:22 pm 0Likes

      Nu citeai revista, nu-i asa? 😛

    • KiMO
      Publicat iunie 10, 2014 5:41 pm 0Likes

      LOL!

  • Comsa Vlad Horia
    Publicat iunie 10, 2014 5:13 pm 0Likes

    the division , cu asta cred ca isi vor spala pacatele

    • Aidan
      Publicat iunie 10, 2014 5:14 pm 0Likes

      Foarte probabil, dupa ce am vazut la E3. Nici R6 nu parea de ignorat…

  • Bobbie
    Publicat iunie 10, 2014 6:36 pm 0Likes

    Nu ma consider pirat , am 110 jocuri cumparate pe steam , dar in legatura cu watch dogs , ma bucur ca l-am luat de pe torrent ,chiar ma gandeam serios sa il cumpar.

    • Emil Capusan
      Publicat iunie 10, 2014 9:44 pm 0Likes

      Damn,si chiar mi-am pus sperante in el.Da fuk,doar pt ca are o grafiscioara otiruca mai defecta,nu inseamna ca-i un joc rau.,e putin dezamagitor dar,o s ne treaca,

    • Bobbie
      Publicat iunie 10, 2014 10:55 pm 0Likes

      E primul joc care imi merge la medium pe confinguratia mea , nu e nici bine optimizat ,etc , l-am jucat doar sa il joc , sa nu raman prost.

    • Teo
      Publicat iunie 11, 2014 12:32 pm 0Likes

      Same!
      dupa ce ma obisnuisem cu crysis 3 la ultra, bf4 la ultra (cu cateva freezes pe ici-colo, ce-i drept), sa fiu nevoit sa dau texturi pe medium, antialising pe temporal SMAA si v-sync off nu e chiar ceea ce imi doream. plus ca texturile chiar nu arata cine stie ce pe high, nu inteleg necesitatea unui GPU de 2 GB pentru asta…
      Totusi, story-ul mi se pare de milioane, l-am terminat in mai putin de 10 ore dar a fost epic. Astept un patch serios!!! Dar si moduri, DLC-s… dar stai, gta v pe pc la toamna??? Nu mai e nevoie, Ubi! Ne vedem la AC Unity 😀

    • Bobbie
      Publicat iunie 11, 2014 8:10 pm 0Likes

      O sa fie acelas AC , cum au fost pana acum ..

    • Teo
      Publicat iunie 13, 2014 1:38 pm 0Likes

      Totusi 4 a fost prea tare, sincer nu m-ar deranja sa fac exact aceleasi lucruri, pe strazile Parisului, ca sa-mi reamintesc doza de hype oferita de Black Flag

  • adrian
    Publicat iunie 11, 2014 1:44 pm 0Likes

    Nu ma consider un mare gamer, insa am testat Watch Dogs pe un PS4, iar grafica mi s-a parut chiar buna, comparativ cu alte jocuri aparute in ultimul an pe consolele next-gen. Nu cred ca e cazul sa o catalogati drept ”mediocra”….aaa, ca unii au pc-uri care au resurse insuficiente pt a rula jocul la o grafica foarte ok, asta e partea a doua. Nu e cazul sa generalizati. Jocul are o grafica buna, fie ca vreti voi sau nu vreti sa acceptati lucrul asta. Iar a doua poza din articol (cea din timpul gameplay-ului) ori e luata de pe un ps3\xbox 360 ori de pe un pc care nu permite condtii vizuale optime ale jocului respectiv.

    • ncv
      Publicat iunie 11, 2014 6:50 pm 0Likes

      Nu! Tin sa te contrazic. Jocul ofera mult mai putine, la nivel grafic si interactiv, decat altele lansate acum 6 ani. Si are cerinte muuult mai ridicate.
      Uite aici o comparatie intre WD si GTA 4 (4 nu 5)
      https://www.youtube.com/watch?v=JGRsrFdwb2c&feature=kp
      Din punct de vedere al atentiei la detaliu GTA 5 pe PS360 este mult mai impresionant decat WD pe PC cu toate detaliile la maxim.
      Jocul nu este urat dar asta nu inseamna ca nu e mediocru si prost optimizat pentru PC.
      Joaca inFAMOUS Second Son, o sa-ti schimbi parerea despre cat de bine arata WD pe PS4.

    • Aidan
      Publicat iunie 11, 2014 7:05 pm 0Likes

      word up! +1 ncv pentru link 😉

      Sistemele noastre de test se incadreaza in categoria urmatoare:

      Carcasa – Antec Nineteen Hundred
      Sursa alimentare – Antec TruePower Classic 750W
      Placa de baza – Intel DZ87KLT-75K
      Procesor – Intel Core i7 4770K 3.5GHz
      Cooler CPU – Noctua NH-D14
      HDD – SSD Intel 730 Series 240GB SATA-III 2.5 inch
      Placa video – EVGA GeForce GTX 690 4GB DDR5 512-bit
      Memorii – 2x8GB ADATA XPG Xtreme Series DDR3-2133X

      De exemplu, nici pe monstrul de mai sus jocul nu rula satisfacator. Atat Kimo cat si eu am fost dezamagiti de acest aspect.

    • Teo
      Publicat iunie 13, 2014 1:47 pm 0Likes

      Baietii de la Rockstar au mult mai multa experienta in jocuri open-world care vor sa imite tema prezentului decat Ubisoft. Nu m-a mirat faptul ca GTA IV ofera mult mai multa atentie la detaliu decat W_D, dar asta nu inseamna ca grafica e mai buna la GTA. Cel putin nu la reflectii (pe jacheta uda a lui Aiden se reflecta environment-ul, ceva ce m-a impresionat tbh)

  • Adrian
    Publicat iunie 11, 2014 7:26 pm 0Likes

    Într’adevăr, Infamous Second Son, arată chiar ok, dpdv grafic. Dar oricum, rămân la părerea ca WD arată bine grafic pe PS4. Pe PC NU ŞTIU cum arată, nu am nici măcar un sfert din resursele NECESARE pt a rula jocul, pt ca nu mai joc pe PC de mulţi ani. Oricum sa nu exagerăm cu Gta 5 pe ps3 şi x360. Arată bine pe consoleze menţionate, dar nu e peste WD pe Ps4 . E doar o părere, sa o luaţi ca atare! Seara faina! 🙂

    • ncv
      Publicat iunie 11, 2014 10:11 pm 0Likes

      Am spus din punct de vedere al atentiei la detaliu:
      https://www.youtube.com/watch?v=MmIgFtLa00Y
      GTA 5 este la mii de ani lumina…
      Daca ai papuci in picioare se vor lasa si vor lovi calcaiul la fiecare pas. Oamenii care au facut acest joc sunt nebuni si avem nevoie de cat mai multi ca ei. Si au reusit sa impinga tot ce vezi in acest filmulet + 1 milion de alte lucruri, pe platforme cu doar 512, respectiv 256+256 RAM. Impresionant e prea putin spus.

    • Teo
      Publicat iunie 13, 2014 1:56 pm 0Likes

      Ai perfecta dreptate in privinta detaliilor. Multumesc ca ai postat link-ul asta, nu eram 100% sigur daca sa cumpar GTA V cand apare pe PC, dar acum am constatat ca merita fiecare banut!

Adaugă un comentariu